Situația se complică pentru Flota rusă aflată în AMrea Mediterană, după ce noile autorități de la Damasc au reziliat acordul privind închirierea portului Tartus.
Potrivit rușilor, vedetele fără echipaj ucrainene au fost descoperite vizual și distruse cu armamentele standard de la bordul navelor rusești, care asigurau protecția radei externe a bazei navale”, se susține într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.
Atacul a avut loc chiar în interiorul Bazei Navale Novorossisk a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), în regiunea Krasnodar.
Ceea ce nu spun însă rușii e că nava de desant amfibiu Olenegorskiy Gornyak a fost lovită din plin de o dronă maritimă.
Pe rețelele de socializare, conturi militare au publicat mai multe imagini cu drone maritime kamikaze care lovesc nava rusă de desant amfibiu Olenegorskiy Gornyak.
Autenticitatea imaginilor nu e confirmată oficial, dar într-un material video momentul impactului e filmat chiar de la bordul USV-ului kamikaze.
În imagini suprinse după atac, se poate vedea nava rusă de desant amfibiu Olenegorskiy Gornyak avariată.
#Ukraine: Overnight, Ukrainian USVs (Kamikaze Sea Drones) attacked the Russian port of Novorossiysk, hitting the "Olenegorsky Gornyk" Project 775 large landing ship of the Russian navy- causing it to list due to internal flooding.
— ???????? Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) August 4, 2023
The full extent of the damage is so far unclear. pic.twitter.com/z5pIQ3O7zO
Așa cum era de așteptat, Ucraina nu a revendicat atacul. Kievul nu comentează niciodată astfel de incidente, în ciuda faptului că e cât se poate de clar că atacurile sunt ucrainene.
Nu știm care e starea navei ruse Olenegorskiy Gornyak. Cert e că cea mai devastatoare lovitură primită de Marina rusă de la începutul războiului e scufundarea crucișătorului Moskva.
Crucișătorul Moskva a fost lovit, pe 13 aprilie 2022, de două rachete ale sistemului ucrainean anti-navă RK-360 Neptun. A doua zi, forţele navele ruse au încercat să salveze crucișătorul Moskva, dar acesta s-a scufundat din cauza avariilor și a incendiului care a izbucnit în interior.
Nici până azi Rusia nu a admis că nava a fost scufundată de ucraineni, nu știm cu exactitate numărul morților iar subiectul e profund cenzurat în presa din Federația Rusă.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Situația se complică pentru Flota rusă aflată în AMrea Mediterană, după ce noile autorități de la Damasc au reziliat acordul privind închirierea portului Tartus.
La 18 ianuarie, aeronave ale Forțelor Aeriene Portugheze au efectuat o misiune de supraveghere a unei nave rusești de cercetare oceanografică care a pătruns în Zona Economică Exclusivă a Portugaliei. Nava, cunoscută pentru capacitatea sa de a investiga infrastructura subacvatică de importanță strategică, cum ar fi cablurile de telecomunicații aflate la mare adâncime, a stârnit îngrijorare din cauza tehnologiei complexe, care includea submersibile capabile să efectueze operațiuni la mare adâncime.
Potrivit surselor de monitorizare a navigației de pe rețelele de socializare, Forțele Navale ale Federației Ruse continuă să mențină mai multe nave de luptă și auxiliare în apropierea coastelor Siriei, fără să revină în portul Tartus. În același timp, două cargouri sosite în zonă pentru evacuarea tehnicii și personalului concentrate în portul sirian așteaptă încă permisiunea noilor autorități de la Damasc pentru intrarea în port.
Următoarele două portavioane ale Marinei SUA se vor numi USS William J. Clinton (CVN 82) și USS George W. Bush (CVN 83).
În Statele Unite, portavioanele sunt de obicei numite după foști președinți. Excepțiile au fost portavionul USS Nimitz (CVN-68) numit în onoarea amiralului de flotă Chester Nimitz, viitorul portavion USS Doris Miller (CVN-81), numit în onoarea lui Doris Miller, eroul de la Pearl Harbor, și viitorul portavion din clasa Ford, USS Enterprise (CVN-80).
Mai multe imagini cu TCG İzmir (F-516) - a doua fregată turcă de clasă I (Istanbul), construită la Șantierul Naval Anadolu și aflată în curs de lansare - au apărut pe platformele de socializare.
Un petrolier al flotei ruse din „umbră” a eșuat lângă coasta Germaniei. Nava Eventin, sub pavilion Panama, de 274 de metri lungime și 48 de metri lățime, având la bord 99.000 de tone de petrol, este incapabilă să manevreze în urma unei pene de curent, potrivit presei germane.
Mobilitatea navală, alături de alte măsuri de apărare, va juca un rol important pentru națiunile din indo-pacific în descurajarea unui posibil conflict cu China.
Portalul finlandez de radiodifuziune Yle a anunțat, pe 07.01.2025, că, până la sfârșitul acestei săptămâni, statele membre NATO vor începe să protejeze instalațiile critice din Marea Baltică cu 10 nave de luptă.
Cu toate că noile autorități siriene au declarat că susțin menținerea bazelor militare rusești, Forțele Navale ale Federației Ruse continuă să-și retragă unitățile de luptă din Tartus.
Forțele Navale ale Turciei au început noul an anunțând construirea a trei nave de război bazate pe proiecte interne: un submarin, un portavion și nava principală a foarte așteptatei serie de distrugătoare TF-2000, dedicate misiunilor de apărare antiaeriană.
Pentru prima dată, ucrainenii au reușit să lovească o țintă aeriană cu o rachetă lansată de pe o navă fără pilot, au anunțat marți de serviciile de informații militare ucrainene HUR.
Nava petrolier Eagle S, despre care se crede că face parte din flota umbră a Rusiei și care a fost reținută de Finlanda pe 26 decembrie, fiind suspectată că a sabotat un cablu subacvatic de comunicații din Marea Baltică.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 27.12.2024, submarinul nuclear Arkhanghelsk (Proiect 855M, clasa Yasen-M), echipat cu rachete de croazieră, a fost introdus în dotarea Forțelor Navale.
În cursul nopții de 21 spre 22 decembrie, când forțele americane tocmai efectuaseră lovituri aeriene împotriva unui depozit de rachete și a unui centru de comandă și control utilizate de rebelii houthi în regiunea Sanaa, Yemen, în cadrul operațiunii „Prosperity Guardian”, un avion F/A-18F din Escadrila de Vânătoare 11 „The Red Rippers” a fost doborât de o rachetă sol-aer SM-2 lansată de crucișătorul de clasă Ticonderoga USS Gettysburg, însărcinat cu coordonarea apărării aeriene a grupului naval de lupta USS Harry S. Truman (Carrier Strike Group Truman).
Centrul pentru situații de criză din cadrul Ministerului de Externe rus a confirmat, pe 24.12.2024, că nava de marfă uscată Ursa Major s-a scufundat în apele internaționale ale Mării Mediterane, după o explozie în sala motoarelor.
Presa rusă a informat că, în ultimele zile, navele mari de desant Ivan Gren (Proiect 11711), Alexander Shabalin și Alexander Otrakovsky (Proiect 775) aparținând Flotei de Nord și Flotei din Marea Baltică au trecut prin Strâmtoarea Gibraltar și se îndreaptă spre portul sirian Tartus.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 21.12.2024, în portul Kaspiysk din Marea Caspică, s-a desfășurat o ceremonie solemnă de acceptare în cadrul Forțelor Navale ale Federației Ruse a navei mici purtătoare de rachete (MRK) Tucha, Proiect 22800.
Comandamentul central al SUA (CENTCOM) a informat că în seara zilei de vineri, 20 decembrie, au fost efectuate lovituri majore împotriva centrelor de comandă și control ale grupării Houthi și a instalațiilor de depozitare a rachetelor din vestul Yemenului.
Surse de monitorizare a navigației de pe rețelele de socializare au informat că, pe 16.12.2024, fregata Amiral Gorshkov a Flotei ruse de Nord a traversat Strâmtoarea Gibraltar și a ieșit din Marea Mediterană. Nava este însoțită de petrolierul Yelnia. Grupul de nave rusești se îndreaptă spre Severomorsk, urmând ca în săptămânile următoare să execute mai multe exerciții în Oceanul Atlantic și în Marea Norvegiei.
Condițiile Poloniei pentru transferul avioanelor de luptă MiG-29 către Ucraina nu au fost încă îndeplinite, iar aliații NATO nu au furnizat Varșoviei tot ceea ce a solicitat. Acest lucru a fost confirmat de către ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, într-un interviu acordat Reuters.
Compania de stat Rosoboronexport din Federația Rusă a anunțat că, pe 09.12.2024, la Șantierul naval din Kaliningrad, Rusia a predat Indiei o fregată Proiect 11356. Ceremonia solemnă de predare a navei s-a desfășurat în prezența ministrului indian al apărării, Rajnath Singh.
În noaptea de 5-6 decembrie, dronele navale Sea Baby au angajat în luptă mai multe avioane, elicoptere și bărci rusești, iar unele ținte au fost lovite, a raportate SBU, serviciul de informații al Ucrainei.”Sea Baby” multirol: Drone navale ucrainene au angajat aeronavele și ambarcațiunile rusești folosind mitraliere de calibru mare
Crucișătorul greu cu propulsie nucleară Admiral Nakhimov a fost repornit de rusi după 25 de ani de reparații și modernizări. Presa rusă a relatat ca nava Nakhimov a intrat deja intr-un porces de testare pe mare, care ar trebui să dureze aproximativ doi ani. După aceea, este probabil să se întoarcă in dotarea Marinei ruse.
U.S. Navy încearcă să transforme nava futuristă USS Zumwalt, rezultată în urma unui program militar costisitor de 4 miliarde de dolari, într-o platformă militară de pe care se pot lansa arme hipersonice pentru a contracara puterea navală a Chinei. Luna aceasta, publicaţia Defense News a relatat că Marina SUA modernizează distrugătorul cu rachete ghidate USS Zumwalt cu prima armă hipersonică de la bordul navei, transformând ,,un pas greșit costisitor'' într-un activ militar puternic.
Comandantul Marinei ucrainene, viceamiralul Oleksii Neijpapa, a postat pe canalele sale de socializare cele mai recente imagini cu ambarcațiunile ucrainene kamikaze lansate în Marea Neagră, afirmând că una dintre unitățile sale de lupta a efectuat atacuri îndreptate asupra obiectivelor forțelor ruse de ocupație. Mai exact, se menționează că operațiunea a dus la distrugerea sistemelor de supraveghere pe care rusii le instalaseră pe platformele de gaz din largul coastelor Crimeei ocupate temporar, așa-numitele „Turnuri Boyko”.
Surse siriene au informat că, pe 05.12.2024, nave rusești aflate în estul Mării mediterane au atacat ținte din provinciile Idlib și Hama cu rachete de croazieră de tip Kalibr. Rachetele au fost lansate de pe submarinul Novorossiysk și de pe fregatele Amiral Grigorovici și Amiral Gorshkov.
Japonia a făcut un pas uriaș spre o premieră: Ar putea vinde un sistem de armament major unei alte țări. E vorba de fregatele multifuncționale din clasa Mogami.
O navă rusă a tras o rachetă de semnalizare asupra unui elicopter al armatei germane în Marea Baltică, relatează ziarul german Bild.
Baza Forțelor Navale ruse de la Tartus din Siria este crucială pentru sprijinul acordat regimului Assad și ambițiilor sale pe scena mondială. Schimbarea dramatică a liniilor frontului din Siria pune acum baza în pericol. Există indicii că Rusia și-ar fi evacuat navele militare.
Două distrugătoare ale U.S. Navy au contracarat cu succes trei rachete balistice anti-navă și drone în timpul unui atac efectuat de rebelii Houthi în Golful Aden, a precizat CENTCOM pe 1 decembrie, oferind mai multe detalii.
Rusia se poate mobiliza, dacă este necesar, pentru un război la o scară comparabilă cu cea a Uniunii Sovietice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
El a explicat că fabrica produce dispozitive de tragere cu muniție și piese pentru Marina Rusă și aviația militară.
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării a avut pe ordinea de zi fiind mai multe subiecte în domeniul apărării naționale, care au fost discutate și aprobate.
Un distrugător al SUA din clasa Arleigh Burke a sosit în Scoția demonstrând „angajamentul continuu față de NATO”. Adversarii Americii „nu pot spera niciodată să egaleze avantajul asimetric dat de rețeaua sa de aliați și prieteni”.
Comisia investește 910 milioane EUR în cadrul ediției din 2024 a Fondului european de apărare (FEA) pentru a crea o industrie de apărare puternică și inovatoare în Europa, se arată în comunicarea Comisiei Europene.
Avioanele de vânătoare suedeze JAS 39 Gripen au finalizat prima lor operațiune în cadrul misiunii NATO de poliție aeriană. Mai exact, săptămâna trecută, au decolat de la baza Malbork din Polonia pentru a intercepta un avion de recunoaștere rusesc Ilyushin Il-20, după ce, cu câteva zile mai devreme, avioane Typhoon britanice au decolat de aici pentru a intercepta un avion de recunoaștere rusesc și două avioane de vânătoare Sukhoi Su-30MKI.
Așa cum ne-am obișnuit, cea mai mare parte a informațiilor veridice privind prezența și implicarea trupelor nord-coreene în războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei provin din Coreea de Sud.
Pe 27 aprilie 2025, presa de stat rusă a difuzat imagini cu o rachetă de croazieră pe care prezentat-o ca un „proiect secret”, inspectată de fostul președinte Dmitri Medvedev într-un poligon militar, sugerând integrarea acesteia pe avioanele considerate de ruși de generația a 5-a, Su-57, cele mai avansate avione de vânătoare ale Rusiei.
Mult timp s-a crezut crezut că armele nucleare sunt pentru descurajarea strategică între marile puteri mondiale iar aducerea în discuție a acestui subiect într-o confruntare dintre o putere nucleară și una non-nucleară era ceva tabu și de neconceput.
Rusia și Coreea de Nord au început miercuri construcția unui nou pod rutier între cele două țări, peste râul Tuman.
Ministerul Apărării Naționale a avut o poziție oficială ca urmare a informațiilor confirmate de Washington cu privire la achiziționarea unui sistem antiaerian Patriot de către România. E vorba de înlocuirea sistemului Patriot pe care țara noastră l-a donat Ucrainei.
Mai mulți miniștri din Pakistan vorbesc de o „invazie iminentă” pe care India o va lansa în următoarele 48 de ore. Amintim că cele două state sunt puteri nucleare și s-au confruntat de mai multe ori de-a lungul timpului pe zona montană de graniță. Acum totul a escaladat după un atentat fără precedent comis într-o stațiune montană indiană și revendicat de o grupare teroristă pakistaneză.
Secretarul de stat al SUA Marco Rubio a avertizat marți că Statele Unite vor înceta să medieze dacă Rusia și Ucraina nu fac 'propuneri concrete' pentru a pune capăt războiului, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, relatează Agerpres și AFP.
Forțele Armate Britanice au utilizat recent sistemul Gladiator pentru a simula modul în care funcționează sistemul lor naţional de apărare aeriană în fața unui atac masiv cu rachete lansat de Rusia. Pentru această simulare, britanicii au decis să recreeze condițiile din prima zi a invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022, când țara agresoare a lansat (potrivit unor rapoarte) aproximativ 160 de rachete de diferite tipuri asupra Ucrainei.
China a elaborat o listă de produse americane care vor fi scutite de taxele de 125% și a înștiințat companiile despre acest demers, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, într-un moment în care Beijingul vrea să atenueze impactul războiului său comercial cu Washingtonul.
Cu mai puțin de două milioane de locuitori și un PIB de aproximativ 40 de miliarde de euro, Letonia face eforturi să transfere un nou lot de drone de atac către Ucraina, în cadrul așa-numitei Coaliții internaționale pentru drone.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat să fie accelerată echiparea cu armament nuclear a navelor militare ale ţării, după ce Phenianul şi-a prezentat cu câteva zile în urmă noul distrugător, relatează Agerpres și AFP, citând agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA.
Surse de monitorizare a navigației au confirmat faptul că, în după-amiaza zilei de 27.04.2025, submarinul B-265 Krasnodar aparținând Forțelor Navale ale Federației Ruse a traversat Strâmtoarea Gibraltar, părăsind Marea Mediterană. Acesta este escortat de remorcherul Evgheni Churov al Flotei ruse din Marea Baltică (FRMB).
Conceptul de „reconstrucție a NATO” presupune o adaptare crucială și continuă a Alianței la un peisaj de securitate aflat într-o continuă schimbare. Acest obiectiv este impulsionat de două forțe principale și interconectate: relația în schimbare dintre statele europene și Statele Unite și amenințările persistente și în creștere la adresa securității reprezentate de Rusia. Un NATO revitalizat și coerent din punct de vedere strategic este esențial nu numai pentru apărarea colectivă a statelor sale membre, ci și pentru menținerea stabilității în zona euro-atlantică.
Tancurile M1A1 Abrams, pe care Australia le-a scos din uz și pe care s-a angajat să le trimită Ucrainei ca parte a ajutorului său militar, nu au părăsit încă Australia, a anunțat în acest sens postul australian ABC. Presa notează că transferul tancurilor Abrams către Ucraina ridică unele probleme logistice. Cu toate acestea, oficialii de la departamentul de apărare al Australiei atribuie întârzierea în parte și Statelor Unite.
Turcia se va alătura Inițiativei celor Trei Mări în calitate de partener strategic, aliniindu-se unei platforme geopolitice și economice ambițioase care cuprinde țări situate între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră, a anunțat președintele polonez Andrzej Duda.
Industria europeană de apărare a făcut un pas important către viitor prin lansarea proiectului FMBTech, care vizează dezvoltarea unui tanc de generația a cincea.
Rusia a început construcția intensivă de baze militare de-a lungul frontierei cu Finlanda. În același timp, rușii își repară și extind căile ferate care duc spre frontierele cu Finlanda, Norvegia și Estonia.
Conform informațiilor publicate pe 27 aprilie 2025 de Korea JoongAng Daily, un cotidian sud-coreean, Statele Unite ale Americii analizează posibilitatea de a disloca permanent avioane de luptă stealth F-35A Lightning II la Baza Aeriană Kunsan din Coreea de Sud. Această acțiune ar consolida semnificativ capacitățile aeriene ale SUA în Peninsula Coreeană, care în prezent se bazează în mare măsură pe avioane F-16. În timp ce F-35A au fost dislocate temporar doar pentru exerciții militare comune, o prezență militară permanentă ar reprezenta o schimbare într-una dintre cele mai instabile regiuni ale lumii.
Compania canadiană Xanadu Quantum Technologies a încheiat un acord de colaborare în cercetare și dezvoltare cu Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene ale SUA (AFRL) pentru a dezvolta tehnologii cuantice fotonice.
Divizia 101 Aeropurtată a ajuns la concluzia că noile blindate M10 Booker, concepute pentru infanterie și care ar fi trebuit să înlocuiască tancurile Sheridan scoase din serviciu, sunt prea grele pentru infrastructura de la Fort Campbell. Un proiect care ar fi trebuit sistat, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Presa din State arată cu degetul către eșecul M10 Booker și îl numește un caz elocvent de birocrație a Pentagonului.
Departamentul de Stat al Statelor Unite a aprobat vânzarea către Guvernul României a unui sistem de apărare aeriană PATRIOT și echipamente aferente, pentru un cost estimat la 280 de milioane de dolari.
Berlinul solicită mai mult sprijin UE pentru consolidarea apărării. În acest sens, Germania a solicitat UE să activeze o clauză de urgență care ar permite consolidarea capacităților de apărare din cauza „războiului agresiv continuu al Rusiei împotriva Ucrainei” și a „mediului global de securitate în schimbare”.
Un avion de vânătoare F/A-18 Super Hornet al Marinei SUA a fost pierdut pe mare după ce a căzut peste bord de pe portavionul USS Harry S. Truman în timp ce era remorcat la bord, a anunțat Marina într-un comunicat emis luni.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat luni o 'tentativă de manipulare' după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunțat o încetare a focului în Ucraina între 8 și 10 mai pentru a marca victoria sovietică asupra Germaniei naziste, relatează Agerpres și AFP.
În noaptea de 28 spre 29 aprilie, forțele ruse au executat o serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, de lângă frontiera cu România.
Ministrul Apărării din Pakistan a declarat luni că o incursiune militară a Indiei este iminentă, în urma unui atac militant mortal comis săptămâna trecută asupra turiștilor din regiunea disputată Kashmir.