Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un contract pentru 100 de obuziere PzH 2000 a rămas la nivelul de intenţie pentru Ucraina: Până în prezent, nu a fost semnat niciun contract

Data publicării:
Producătorul de obuziere autopropulsate germane nu a primit încă o comandă pentru 100 de obuziere PzH 2000 ACS, care ar fi fost comandate în vara anului 2022. Jurnalistul german Björn Müller a relatat acest lucru cu referire la declaratiile reprezentantului oficial al consortiului militar german KNDS, dincare face parte si compania Krauss Maffei Wegmann.

Ucraina a abordat Germania, în aprilie anul trecut, cu privire la achiziționarea de obuziere PzH 2000 și a primit aprobarea pentru potențiala vânzare a 100 de unități autopropulsate de la guvernul german în iulie 20222. Cu toate acestea, se pare că obuzierele nu au fost comandate.

"Până în prezent, nu a fost semnat niciun contract pentru cele 100 de obuziere PzH 2000, pe care Ucraina dorea să le comande în vara anului 2022 și a căror producție a fost aprobată de guvernul federal", a precizat reprezentantul KNDS.

Potrivit cotidianul german Spiegel, reprezentanții consorţiului KMW au estimat costul unui potențial contract pentru 100 de Panzerhaubitze 2000 la 1,7 miliarde de euro. În funcție de aprovizionarea cu componente, perioada de implementare a contractului ar fi trebuit să fie de câțiva ani. 

Motivele pentru care s-a renunțat la comanda noilor sisteme de artilerie autopropulsate sunt în prezent necunoscute. Acestea ar putea fi cauzate de lipsa de fonduri sau de o schimbare a priorităților Ucrainei în materie de achiziții militare.

Începând din vara anului trecut, Forţele Armate Ucrainene au utilizat în mod constant obuzierele autopropulsate PzH 2000 de fabricație germană în războiul împotriva forțelor ruse de ocupaţie î

În prezent, Forţele Armate Ucrainene operează cu succes un batalion de astfel de sisteme de artilerie, care au fost transferate în comun de Germania, Olanda și Italia.

În același timp, într-un dialog cu cu reprezentanții KNDS, jurnalistul german Björn Müller a confirmat pregătirile pentru producția obuzierelor autopropulsate pe roți RCH 155. În prezent, KMW se află în stadiul de construcție a liniei de producție.

Publicaţia  ucraineană Militarnyi a relatat recent că Ucraina va primi aceste sisteme de artilerie în cel mai bun caz la sfârșitul anului 2024, ceea ce este mai târziu decât se aștepta.

Ucraina a devenit primul client al acestor obuziere autopropulsate, înaintând o comandă pentru 18 unități. Guvernul federal german a finanțat achiziția în valoare de 216 milioane de euro.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

Propaganda Kremlinului a găsit vinovații pentru "OZN-urile" din România și Polonia: Incursiunile cu drone, organizate de serviciul de informații britanic MI6
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă de subminare a ordinii constituționale
Rușii se laudă cu un nou lot de Su-34. Finisajele trădează graba pe linia de producție, dar aeronavele rămân periculoase pentru fortificațiile ucrainene (VIDEO)
Președintele suveranist al Poloniei: "Trebuie să facem totul să fim pregătiţi de război"
O nouă ofensivă terestră în Fâșia Gaza. Tancurile IDF au intrat până în centrul orașului Gaza
”Garda de Est” a NATO, întărită cu avioane Eurofighter britanice / Varșovia înființează Comandamentul Forțelor Medicale
Trump semnează ordinul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis
Noi incidente de securitate în Polonia: Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale, doi cetățeni belaruși reținuți
Compania Lockheed Martin vrea să resusciteze F-35: Cum noile tehnologii de ,,generația a șasea'' ar transforma radical avionul de luptă
"Băiețelul" european se maturizează: Şeful Rheinmetall explică de ce investițiile în apărare sunt singura șansă a Germaniei de a deveni un partener de încredere pentru SUA
România permite cu bună știință folosirea spațiului ei național pentru atacarea Ucrainei
Câte avioane de luptă a pierdut Ucraina de la începutul războiului? "Contabilii" rușilor numără de câteva ori același avion doborât
Amenințarea de la graniță: De ce vrea Uniunea Europeană să replice modelul de apărare al Ucrainei cu un „Zid de Drone”
Tensiunile dintre Rusia și NATO cresc în mod periculos: Oficiali ruși de nivel înalt afirmă că alianța se află “de facto” în război cu Moscova
Franţa este gata să joace rolul de garant al securității Poloniei: Ce mesaj transmite Rusiei desfăşurarea avioanelor Rafale în sprijinul polonezilor?
Ucraina răspunde ironiilor Ambasadei Rusiei la București: Afirmațiile cu privire la „date nesatisfăcătoare”, o practică rusească bine-cunoscută
Ursula von der Leyen: Europa nu mai poate depinde în mod excesiv de alții pentru propria securitate
Iată de ce e mai ieftin să te înarmezi pentru descurajare: Ucraina cheltuie 172 de milioane de dolari pe zi, doar pentru a se apăra de invazia Rusiei
Zid anti-drone în stil asiatic: Japonia dezvoltă sistemul de apărare costieră SHIELD
Adio F-16 și rachete costisitoare pentru doborârea dronelor? Ucraina anunță că e una dintre puținele țări care dezvoltă arme electromagnetice
MApN: Spațiul aerian românesc, încălcat de drone de 11 ori de la începutul invadării Ucrainei / Echipele poloneze anti-drone vor fi instruite de operatori ucraineni
Rusia simulează un atac cu Iskander și noile rachete balistice Oreshnik asupra Europei. Cele șase state luate în vizor de rachetele „imposibil de interceptat”
Putin se pregătește de întoarcerea veteranilor, planul fiind de a-i implica inclusiv în politică
SUA și Marea Britanie vor semna un acord privind reactoare modulare mici în timpul vizitei lui Trump la Londra
Moşteanu: Procedura doborârii dronelor e aprobată din iulie / Piloţii aveau autorizarea, au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul
J-20S este o nouă generație de avioane de luptă stealth cu două locuri, dezvoltate de Aviation Industry Corporation of China. Sursa foto: X.
EXCLUSIV
”Chinezii i-au prins din urmă pe americani”; cât e propagandă, cât adevăr. De la noul portavion ”Fujian”, la F-35 care depinde de pământuri rare din China
MApN clarifică misterul dronei ”pierdute” de radarele avioanelor F-16: Drona a evoluat 50 de minute în spațiul României, dar ulterior a ieșit
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Renunțarea la S-400, poarta către revenirea Turciei în programul F-35? Rusia ar vrea să răscumpere sistemele S-400 vândute Turciei
Două rafinării din Rusia au suferit avarii după atacuri cu drone ucrainene
Rușii au încercat să intre în Kupiansk prin conducte. Operația ucraineană de contrasabotaj a reușit
Tragere cu un sistem HIMARS al României Sursă foto: Forțele Terestre Române
EXCLUSIV
Cu o Polonie înarmată până în dinți, Rusia s-ar putea orienta către Axa sudică. De ce România nu e totuși o țintă ușoară, cu F-16, Patriot și HIMARS-uri
pixel