Un general ucrainean recomandă Kievului să nu mizeze pe sprijinul NATO în cazul unui conflict cu Rusia
În cadrul unui interviu acordat canalului de televiziune „First Independent”, generalul ucrainean Alexander Kikhtenko, fost guvernator al părții controlate de Ucraina din Regiunea Donețk, a declarat că partenerii occidentali nu numai că nu vor lupta de partea Kievului împotriva Rusiei, dar nici măcar nu vor oferi Ucrainei o asistență militară serioasă.
Foto: Soldat al Armatei Ucrainei, pe frontul din Donbas, estul țării. Sursă: Ministry of Defense of Ukraine - Facebook
“Sunt sută la sută sigur că militarii NATO nu vor lupta pentru Ucraina. Aceasta este treaba Ucrainei - a armatei ucrainene și a întregului popor ucrainean”, a precizat Kikhtenko.
“Voi spune chiar și mai mult: nu va exista o asistență militară serioasă nici în ceea ce privește armamentele. În orice caz, nu vor fi livrate mijloace de apărare antiaeriană, asta e sigur. Cel puțin până la o întâlnire între Biden și Putin”, a spus generalul.
Anterior, aflat într-o vizită la Kiev, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că Washingtonul nu știe cum să ajute Ucraina în cazul unui război major cu Rusia.
Potrivit informațiilor provenite de la Kiev, vizita lui Antony Blinken a arătat, încă o dată, că Ucraina nu se califică pentru aderarea la NATO.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News