Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei: ”România, furnizor de destabilizare în regiune”
News
Data actualizării:
Data publicării:
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, susține că România este un furnizor de insecuritate în zonă.

Într-un amplu interviu pe care Valeri Kuzmin l-a acordat publicației vestidinrusia.ro, Ambasadorul consideră că România este furnizor de insecuritate și vorbește despre scutul de la Deveselu.

„Credem că poziția din partea noastră este destul de clară. În ce privește partea română, în opinia noastră, aici există o neînțelegere. România consideră că instalațiile de apărare antirachetă sunt defensive, care nu pot fi folosite niciodată ca arme ofensive. Ceea ce este incorect. Deoarece, din punct de vedere tehnic, chiar și rachete de croazieră "Tomahawk", cu orice echipament, chiar nuclear, pot fi trimise de la aceste lansatoare. Ni se spune că acest lucru este imposibil. Știm bine că, de exemplu, Statele Unite, ca una dintre sarcinile doctrinei lor defensive, sau militare, și-au propus să-i instruiască pe aliații din NATO în privința modului în care ar putea să folosească armele nucleare – nu încă strategice, ci diferite tipuri de arme nucleare. Ce se află în spatele acestui lucru, ce urmează, acum nu putem să presupunem nimic, dar tendința, și una foarte periculoasă, este evidentă.

Amplasarea rachetelor americane care sunt de o importanță strategică pentru a crea un fel de „linie de protecție" în jurul Rusiei și a crea iluzia că, dacă Rusia va fi atacată, inclusiv cu ajutorul armelor nucleare, veți putea să stați în spatele acestui scut – în mod firesc nu poate, în nici un fel, din punctul de vedere al Rusiei, să fie perceput ca un factor de întărire a stabilității sau, cu atât mai mult, ca un factor de securitate. În acest sens, ca răspuns la cuvintele des repetate aici, precum că România a devenit un „furnizor de securitate" se poate obiecta: ea a devenit un furnizor de insecuritate și de destabilizare în această regiune, din cauza rachetelor de la Deveselu.

După cum bine știți, noi suntem deschiși negocierilor, am declarat în repetate rânduri că suntem pregătiți să dialogăm cu NATO, dar să dialogăm ca parteneri egali, pe bază de respect reciproc. Nu așa cum spun Statele Unite: suntem pregătiți pentru un dialog cu Rusia dintr-o poziție de forță. Iar noi spunem că limba dictatului și „poziția de forță" nu sunt potrivite pentru a vorbi cu Rusia. Pentru că dispunem de suveranitate, de un potențial de apărare suficient ...

Tocmai în acest sens, ar trebui luate în considerare consecințele ampalsării elementelor sistemului global de apărare antirachetă al SUA din România”, precizează ambasadorul Valeri Kuzmin.

Din păcate, în România, încercările de a explica logica poziției noastre sunt percepute ca amenințări și acest lucru nu este adecvat. Când Putin explică de ce Deveselu nu poate fi un factor pozitiv sau chiar neutru pentru noi, acest lucru este perceput ca o amenințare. Dar, scuzați-ne, trebuie să respectăm o succesiune logică: mai întâi – cauza, apoi – consecința. Cauza este Deveselu și nu invers”, a mai adăugat diplomatul rus.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră

Ştiri Recomandate

Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Ucraina arată momentul distrugerii „titanului zburător” al Rusiei (VIDEO): Unitatea Alpha a SBU a lovit un elicopter gigant Mi-26
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
Avioane de vânătoare confundate cu rachete: SUA publică rezultatele anchetei privind pierderea a trei avioane F/A-18 și haosul de pe portavionul Truman
Aliniere periculoasă? Rusia susține că noua strategie de securitate a Statelor Unite îi validează pretențiile geopolitice
Kievul avertizează că Rusia ar putea deschide un nou front în nordul Ucrainei, în timp înaintează și la Pokrovsk
Congresul american “corectează” strategia administrației Trump privind sprijinul aliaților. Reducerea numărului de trupe de la Kogălniceanu rămâne însă aplicată  
Rusia încearcă să revină în Marea Mediterană: O fregată și un submarin urmează să ajungă din nou în pozițiile pierdute după divergențele cu Siria
Raport Norvegia: Europa va plăti dublu dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina. Factura se ridică la 1,6 trilioane de euro
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Tensiuni în Pacific: Portavionul chinez Liaoning a efectuat 100 de decolări și aterizări în apropierea Japoniei, iar aeronavele nipone au fost luate la țintă
Marea Britanie pregătește o rețea hibridă de nave, avioane și drone care să contracareze submarinele rusești
Ucrainenii publică fotografiile "de prezentare" cu drona navală care a speriat Aviația rusă: Magura V7 dotată cu rachete AIM-9 Sidewinder
Israelul anunță că va rămâne în sudul Siriei și solicită crearea unei zone tampon
„Sunt puțin dezamăgit.” Trump crede că Zelenski încă nu a citit propunerea de pace a SUA. Președintele ucrainean este primit luni de aliaţii săi europeni
Cât de aproape este pacea în Ucraina? Adevărul despre „ultimii 10 metri” ai negocierilor
Fabrica de minciuni asistată de AI: Rețeaua rusă „Doppelgänger” inundă Franța cu sute de site-uri de știri false înaintea alegerilor cruciale din 2026
Criză istorică la nivelul industriei militare americane: SUA recunosc oficial că nu mai au capacitatea să construiască două avioane de generația a șasea simultan
Ucraina nu mai irosește rachete de milioane de dolari pe drone. Arma „low-cost” montată surprinzător pe avioanele F-16 (FOTO)
Tensiuni în Europa: Germania evaluează aderarea la programul rival de avioane de luptă GCAP, pe fondul blocajului cu Franța
„Momentul adevărului” pentru europeni: Șeful apărării din UE cere un plan de pace european, independent de cel propus de SUA
Sfârșitul unei ere de tensiuni? Turcia, la un pas de a renunța la sistemele rusești S-400 pentru a reveni în programul F-35
NATO realiniază flancul nordic: Danemarca, Suedia și Finlanda trec în responsabilitatea comandamentului din Statele Unite
Ce înseamnă să fii considerat încă aliat cheie al SUA pe Flancul Estic al NATO: Polonia a reușit să obțină o flotă de 250 de blindate Stryker la prețul simbolic de un dolar
"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
NATO reacționează în Polonia: Avioane poloneze și elicoptere cehe Mi-171 au decolat, ca răspuns la valul de rachete și drone rusești care a lovit Ucraina
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
pixel