Washingtonul a salutat miercuri "angajamentele importante" luate de Coreea de Nord la summitul intercoreean de la Phenian şi s-a arătat gata să reia "imediat" negocierile în vederea unei "denuclearizări rapide" care ar urma să se finalizeze "până în ianuarie 2021", transmite AFP.
Într-un comunicat, secretarul de Stat american, Mike Pompeo, afirmă că l-a invitat în această dimineaţă pe omologul său nord-coreean Ri Yong Ho la o întrevedere, săptămâna viitoare la New York, în marja Adunării Generale anuale a ONU.
Preşedintele american, Donald Trump, a salutat miercuri ''progresele extraordinare'' privind Coreea de Nord, la o zi după un summit intercoreean ce a avut loc la Phenian.
''Înregistrăm progrese extraordinare privind Coreea de Nord'', a declarat preşedintele american de la Casa Albă, înainte de a se pleca înspre statele din sud-est afectate de uraganul Florence.
''Amintiţi-vă că, înainte să devin preşedinte, mulţi credeau că un război cu Coreea de Nord este inevitabil'', a adăugat el.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News