Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Washingtonul: Moscova a încearcat să destabilizeze Republica Moldova pentru a instala un guvern prorus

Data publicării:
Administraţia preşedintelui american Joe Biden va oferi Republicii Moldova 300 de milioane de dolari ca asistenţă în sectorul energetic şi va împărtăşi informaţii cu această ţară pe care Rusia încearcă să o destabilizeze, a anunţat vineri Casa Albă, transmit agenţiile Reuters şi AFP.
Proteste Republica Moldova / Partidul Şor
Proteste Republica Moldova / Partidul Şor

Purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat presei că, deşi Statele Unite nu observă vreo ameninţare imediată la adresa Republicii Moldova, administraţia americană crede că Rusia caută să slăbească această mică ţară, să orchestreze acolo o insurecţie şi să instaleze un guvern mai favorabil Moscovei.

"Noi credem că Rusia caută să slăbească guvernul (Republicii) Moldova, cu siguranţă cu obiectivul final de a vedea o administraţie mai favorabilă" la conducerea acestei ţări, a indicat el.

Kirby a mai spus că Statele Unite au indicii conform cărora actori aflaţi în legătură cu guvernul rus ar putea instrui manifestanţii antiguvernamentali din Republica Moldova.

"Actori ruşi, aflaţi cu siguranţă în legătură cu serviciile de informaţii ruse, încearcă să orchestreze manifestaţii în (Republica) Moldova şi să se folosească de acestea pentru a instiga la o insurecţie împotriva guvernului" de la Chişinău, a continuat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Dar "avem încredere în instituţiile democratice şi economice moldovene şi în capacitatea lor de a răspunde acestor ameninţări şi, în mod evident, vom continua să le furnizăm un sprijin important", a adăugat el.

Astfel, a precizat Kirby, Statele Unite şi-au consolidat comunicarea de informaţii cu liderii Republicii Moldova asupra activităţilor ruse în această ţară pentru "ca ei să poată ancheta mai mult" şi "să contracareze planurile ruse".

Proteste antiguvernamentale şi împotriva preşedintei Maia Sandu, organizate în special de partidul prorus Şor, au loc periodic la Chişinău de mai multe săptămâni.

Administraţia preşedintelui Biden crede în plus că Rusia încearcă să răspândească dezinformări despre stabilitatea de ansamblu a Republicii Moldova, cum ar fi de exemplu declaraţiile Moscovei conform cărora Ucraina s-ar pregăti să invadeze regiunea separatistă pro-rusă Transnistria pentru a captura depozitul de muniţii de la Cobasna, relatează CNN.

Într-un interviu acordat mai devreme vineri televiziunii publice ruse, ministru rus de externe Serghei Lavrov a remarcat abordarea diferită a Occidentului faţă de protestele din Georgia şi din Republica Moldova, întrucât opoziţia (prorusă n. red.) din Republica Moldova nu corespunde intereselor occidentale.

,,Opoziţia georgiană nu doar că este autorizată, dar este chiar obligată să facă tot ce vrea, în timp ce în (Republica) Moldova protestele împotriva actualului guvern sunt condamnate, pentru că în timp ce opoziţia georgiană reflectă interesele Occidentului, opoziţia din (Republica) Moldova reflectă interese diferite şi interesele occidentale sunt reprezentate de guvern şi de preşedinte", a explicat ministrul rus, potrivit agenţiei TASS.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
pixel