A început Poseidon 21. Gruparea navală NATO din Marea Neagră a executat foc asupra unui submarin ieșit la suprafață
În cadrul exercițiului NATO Poseidon 21, organizat de Forțele Navale Române, a fost executată o misiune de atac asupra unui submarin ieșit la suprafață sau asupra unei ambarcațiuni de mici dimensiuni.
Scenariul exerciţiului cuprinde secvenţe întrunite de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, în care vor fi aplicate proceduri operaţionale NATO de cercetare hidrografică, de identificare şi neutralizare a minelor marine şi a dispozitivelor explozive improvizate, secvenţe combinate de luptă împotriva aviaţiei inamice, a navelor de suprafaţă şi a submarinelor, precum şi manevre de remorcare a unei nave avariate, de reaprovizionare pe mare şi de acordare a primului ajutor. În zona terestră, este planificată o secvenţă interdepartamentală, prin aplicarea unei proceduri operaţionale de acţiune, comună MAN-MAI, pentru situaţia producerii unei explozii la o construcţie hidrotehnică din zona litoralului românesc, se arată în comunicatul Forțelor Navale Române.
Militarii străini aliaţi sunt prezenţi cu vânătoarele de mine BGS "Tsibar" (Bulgaria) şi HS "Evropi", un robot subacvatic telecomandat (Turcia), scafandri EOD (SUA) şi aeronave de luptă "Rafale" (Franţa), Eurofighter "Typhoon" (Spania), iar Comandamentul Maritim Aliat al NATO a aprobat participarea la Exerciţiul multinaţional "Poseidon 21" a Grupării Navale Permanente NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group), care este alcătuită din nava-comandant TCG "Sokullu Mehmet Paşa" (Turcia), dragoarele maritime "Locotenent Lupu Dinescu" (România) şi BGS "Priboy" (Bulgaria) şi vânătoarele de mine ESPS "Tajo" (Spania) şi TCG "Ayvalik" (Turcia).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News