Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
A murit comandorul George Chirică. O carieră impresionantă în cadrul Forțelor Navale Române
Forțele navale
Data publicării:
Forțele Navale Române au anunțat azi, „cu profund regret și tristețe” au anunțat că „distinsul nostru coleg, comandor George Chirică, un profesionist desăvârșit, dar mai ales un om cu un mare caracter și un bun prieten, soț și tată, a trecut la cele veșnice joi, 25 februarie.

Comandorul George Chirică decedat la vârsta de 52 de ani, cu doar două zile înainte să împlinească 53 de ani. „Exprimându-ne părerea de rău pentru această pierdere, transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune familiei îndurerate și puterea de a trece peste acest moment de grea încercare.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmis Forțele Navale Române.

*****

Comandorul George Chirică s-a născut la data de 27 februarie 1968, în localitatea Ianca, judeţul Brăila.

În anul 1992, a absolvit Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Ca tânăr locotenent de marină, pașii în cariera militară l-au purtat la Mangalia, la Divizia 42 Maritimă - Divizionul 146 Dragoare de Bază, pe funcția de comandant unitate de luptă observare transmisiuni și radioelectronică, și ofițer specialist radioelectronică navală (1992-1998).

În perioada 1998-2004, a activat la Brăila, la Flotila de Dunăre, pe funcția de ofițer 3 la biroul de radioelectronică și automatizări și șef birou logistică și șef birou logistică.

În perioada 2004-2007, a îndeplinit funcția de ofițer la biroul de planificare logistică și cercetare, dezvoltare, în Statul Major al Forțelor Navale.

În perioada 2008-2011, a fost ofițer specialist și, apoi, șef birou la secția management NSIP (Programul NATO de Investiții în Securitate) din cadrul Statului Major General.

În perioada 2011-2014, a fost ofițer de stat major la Comandamentul aliat pentru transformare de la Norfolk, Statele Unite ale Americii.

Din august 2014, când s-a întors în țară, a fost numit pe funcția de șef birou mentenanță nave, iar din anul 2015, șef Secție Conducere Logistică și cercetare. Din anul 2017, a îndeplinit funcția de șef Serviciu Structuri și Planificarea Înzestrării.

A absolvit studii universitare de masterat, specializarea conducere interarme la Universitatea Națională de Apărare Carol I, precum și cursuri de specializare în Italia, Germania și Statele Unite ale Americii.

În semn de apreciere a activității profesionale și a rezultatelor obținute de-a lungul carierei, i-au fost conferite următoarele ordine și medalii: în anul 2005, a primit semnul onorific „În serviciul Patriei” pentru 15 ani de activitate, în anul 2010, semnul onorific „În serviciul Patriei” pentru 20 ani de activitate, iar în anul 2015, semnul onorific „În serviciul Patriei” pentru 25 ani de activitate.În anul 2016, a primit „Emblema de onoare a Forțelor Navale”, în anul 2019, a primit „Emblema de Onoare a Statului Major General”, în anul 2020, „Emblema de onoare a Armatei României” și în anul 2021, „Emblema de onoare a logisticii ”. În anul 2017, a fost decorat cu emblema „În serviciul Armatei României” clasa a III-a”.

Dumnezeu să îl ierte!

Sursă text: Forțele Navale Române - Facebook


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt
De la macara căzută pe navă, până la incendii: Cele trei incidente care au pecetluit soarta singurului portavion rus Amiral Kuznețov. Deși rușii nu vor să recunoască că e final de drum
Flota rusă „în exil” a Mării Neagre: Din cauza coșmarului ucrainean trei nave noi de luptă au fost redirecționate și inaugurate în Marea Baltică și Caspică
S-au „ascuns” dronele ruse în apele României înainte de a scufunda nava ucraineană Simferopol? De ce e imposibil ca rușii să nu fi intrat în apele teritoriale române
Rușii au folosit, în premieră, drone maritime pentru a ataca o navă de cercetare ucraineană, la gurile Dunării
În numele marii prietenii ruso-chineze: Rușii și chinezii merg mână-n mână și sub apă. Pentru prima dată, submarine din cele două țări au patrulat în comun
Mai știu piloții ruși să aterizeze pe portavioane? „Drama” navei Amiral Kuznețov lasă locuri libere în cabinele de pilotaj ale MiG-29K și Su-33
Micul „David” francez a învins „Goliath”-ul american. O bătălie aeriană între un Rafale și un F-35 stârnește controverse (FOTO/VIDEO)
Dronele ”Sea Baby” și ”Magura”, greu de replicat: Proiectul SUA de drone navale a înregistrat eșecuri pe linie
"Teknologhia" rusească, în acțiune. După un sfert de secol de reparații, Amiral Nakhimov e fluturat ca nava fără egal lume
Sonare tractate pentru fregatele Regina Maria și Regele Ferdinand, dar și achiziția corvetei clasa ”Hisar” - pașii mărunți, dar importanți pentru Marina României
Ministrul Apărării, de Ziua Marinei: În contextul războiului din Ucraina, "Marea Neagră a devenit o mare agitată". Forțele Navale trebuie să intre într-un proces de modernizare
Ziua Marinei Române, marcată de un amplu exercițiu naval la Constanța
Rușii au lansat la apă cea de-a cincea fregată cu rachete hipersonice “Zircon”. Moscova vrea să dubleze numărul și speră să le aducă și în Marea Neagră
Portavionul Amiral Kuznțov nu „moare” singur. Ciudatul caz al unei nave ruse aflată în același șantier și care trebuia să devină fregată cu arme de ultimă generație
O singură ambarcaţiune a Pazei de Coastă Filipineze a umilit Marina Chineză (FOTO/VIDEO): Două nave, dintre care un distrugător, s-au ciocnit extrem puternic
Rusia și China își protejează în comun activitățile economice maritime. Nave de luptă din cele două state au început să patruleze în Marea Japoniei
Ce se întâmplă cu Zumwalt și chiar ruginesc cele mai moderne și scumpe distrugătoare construite vreodată? Controverse în SUA privind USS Michael Monsoor
Securitatea Mării Negre consolidată: Al doilea vânător de mine clasa Sandown a intrat în serviciul Forțelor Navale Române
Unde vinde Japonia 11 fregate Mogami într-un contract uriaș în care a „învins” Germania. Pentru prima dată în istoria sa Japonia vinde armament la „scară industrială”
China și Rusia încep ”Joint Sea-2025” - Exerciții comune în Marea Japoniei

Ştiri Recomandate

Ajutarea Ucrainei cu activele înghețate ale Rusiei e tot mai departe. Alte trei state din Europa se alătură blocajului condus de Belgia și cer „opțiuni alternative”
În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
Merz spune că doar un orb nu vede că Rusia urmează pașii războiului Germaniei din 1938. „Deceniile de Pax Americana pentru Europa s-au terminat”
O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
G7 promite o apărare antiaeriană mai bună a sectorului energetic ucrainean. Problema e că Patriot și alte sisteme pot lovi avioane ruse doar dacă sunt expuse pe front
Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
pixel