Președintele Joe Biden urmează să interzică noi dezvoltări de petrol și gaze offshore pe 625 de milioane de acri (250 de milioane de hectare) din teritoriul de coastă al SUA.
UPDATE: DefeseRomania a luat legătura cu MApN. Se pare că este vorba despre un sistem Gepard care a fost implicat în accident, nu un tanc, așa cum s-a anunțat inițial în presa centrală.
Știrea inițială:
Neobișnuitul accident s-a produs marți dimineața, la kilometrul 90 al Autostrăzii Soarelui A2, pe direcția Constanța- București, informează Hotnews.
Un tanc aflat în cadrul unui transport militar de armament a atins cu turela un pasaj peste autostrada, semnalizat că permitea accesul transporturilor cu o înălțime de maxim 5 metri.
În urma loviturii, țeava tancului s-a rupt și a acroșat și un camion aflat în mișcare, în cadrul convoiului militar.
„În cursul acestei dimineți, pe Autostrada A2, km 90+400, calea 2 (Constanța-București), în timpul unui transport militar de armament, a fost atins pasajul cu turela unui tanc aflat pe platformă, iar aceasta din urmă a acroșat și un autotren de platforma. Toate vehiculele implicate se află pe banda de urgență, circulația desfășurându-se normal pe ambele benzi ale căii de rulare către București", a transmis Direcția de Drumuri Constanța.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Președintele Joe Biden urmează să interzică noi dezvoltări de petrol și gaze offshore pe 625 de milioane de acri (250 de milioane de hectare) din teritoriul de coastă al SUA.
Cancelarul austriac în exerciţiu, conservatorul Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că va demisiona în zilele următoare atât din acest post cât şi din cel de preşedinte al Partidului Popular austriac (OeVP), după ce această formaţiune a abandonat negocierile cu Partidul Social-Democrat (SPOe) pentru formarea unei coaliţii în urma alegerilor legislative câştigate în septembrie de formaţiunea de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), relatează agenţiile AFP şi DPA, citate de Agerpres.
De câteva zile, populația Transnistriei a rămas fără încălzire și apă caldă din cauza opririi furnizării gazelor rusești, dar autoritățile de la Tiraspol spun nu au nevoie de ajutorul Occidentului.
Preocupările Serbiei pentru înarmare sunt tot mai mari, țara vecină și prietenă trecând deja la acțiuni concrete și diversificate.
Polonia a decis să nu-l invite pe ambasadorul Ungariei la ceremonia de deschidere de vineri a președinției poloneze a Uniunii Europene la Varșovia. Motivul este o dispută diplomatică între țări.
Ucraina a încetat să mai trimită petrol și gaze rusești către Uniunea Europeană prin conductele sale la sfârșitul anului 2024, deoarece contractul a expirat și nu a mai fost reînnoit.
Anchetatorii sud-coreeni au încercat în zadar vineri să-l aresteze pe preşedintele destituit Yoon Suk Yeol la reşedinţa lui din Seul, pentru tentativa sa ratată de a impune legea marţială pe 3 decembrie, fiind împiedicaţi de gărzile de corp prezidenţiale, informează sâmbătă agenţiile de presă internaţionale.
În ziua de Crăciun, Finlanda a reușit să scape dintr-o situație limită. Petrolierul ”Eagle S” ar fi putut deteriora cablul electric Estlink 1 și gazoductul Balticconnector.
La încheierea summitului statelor membre ale Uniunii Europene Euroasiatice, care s-a desfășurat în stațiunea Igora din regiunea rusă Leningrad, la finalul anului 2024, Alexander Lukașenko a declarat, pe 26.12.2024, că Republica Belarus este gata să desfășoare pe teritoriul său până la zece rachete balistice rusești cu rază medie de acțiune de tip Oreșnik.
Trecem iarna cu gaz românesc, avem suficient, ba mai mult, avem și mici cantități pentru export, cum e cazul Republicii Moldova, a declarat chiar ministrul Energiei, Sebastian Burduja care a subliniat că există multă dezinformare în sistemul energetic.
La finalul lui 2024, gigantul energetic rus Gazprom a anunţat că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova. Motivul invocat de Moscova: o datorie neplătită de autorităţile de la Chişinău, de un miliard de dolari (!), care însă nu a fost confirmată de niciun audit internațional ci „umflată din pix” cu scopul de a ține Moldova sub sfera rusă de influență.
Aproximativ două milioane de hondurieni trăiesc în Statele Unite, majoritatea fără acte, iar banii trimişi de aceştia contribuie cu peste 25 la sută la produsul intern brut al Hondurasului.
Preşedinta Hondurasului, Xiomara Castro, a ameninţat miercuri că va închide bazele militare americane din ţara sa dacă preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va pune în aplicare ameninţarea de a expulza în masă hondurieni după preluarea mandatului, notează Agerpres și AFP.
Potrivit acestuia, China, Rusia, Coreea de Nord și Iran conlucrează pentru a amenința ordinea internațională.
Agenția americană pentru Proiecte de Cercetare Avansată pentru Apărare (DARPA) lansează o inițiativă ambițioasă numită „Teoria minții”, menită să îmbunătățească procesul decizional în domeniul securității naționale.
Gazprom a sistat livrările de gaze către Republica Moldova, iar regiunea transnistreană este cea mai afectată de măsura concernului energetic rus.
Pentru simularea unui război cu Japonia și Coreea de Sud, armata rusă a întocmit o listă detaliată a țintelor din ambele țări pentru pregătirea soldaților săi.
Autoritățile locale din capitala Ucrainei au anunțat, pe 01.01.2025, că patru persoane au fost rănite la Kiev în urma unui atac al dronelor rusești efectuat în primele ore ale noului an.
România este, începând din noaptea de marţi spre miercuri, de la ora 00,00, membru cu drepturi depline al Spaţiului Schengen, după 18 ani de la momentul integrării în Uniunea Europeană. Schengen este cea mai mare zonă de liberă circulaţie din lume iar acesta este un vis împlinit după mulți ani pentru România.
Nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, a declarat preşedintele Xi Jinping marţi în discursul său de Anul Nou, adresând un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţe pro-independenţă în interiorul şi în exteriorul insulei de 23 de milioane de oameni, relatează Agerpres și Reuters.
La finalul lui 2024, gigantul energetic rus Gazprom a anunţat că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova. Motivul invocat de Moscova: o datorie neplătită de autorităţile de la Chişinău; în urma efectuării unui audit internațional, datoria pretinsă de Moscova nu a fost confirmată.
Unitatea italiană din Libia participă la o serie de misiuni, precum educație, instruire, consultanță, asistență și îndrumare, inclusiv cu echipe mobile și unități de ajutor și suport medical.
Avionul chinez de antrenament L-15 Flacon (în denumirea chineză JL-10) a reușit să se impună în fața competitorilor europeni într-un stat din Africa de Nord. E vorba de Maroc.
Președintele Klaus Iohannis a transmis românilor un mesaj cu prilejul Anului Nou.
Disputele dintre Budapesta și Bruxelles au împiedicat capacitatea economiei Ungariei de a evita recesiunea și subminează candidatura din 2025 a premierului Viktor Orban pentru un nou mandat de premier, arată o analiză The Financial Times.
În schimbul de felicitări de Anul Nou cu președintele rus Putin, Xi a lăudat încrederea reciprocă și coordonarea strategică.
Prezența forțelor americane în Europa se realizează acum pe bază rotațională, ceea ce duce la costuri ridicate. Permanentizarea bazelor americane are duce la economii substanțiale pentru Pentagon.
În primul tur al alegerilor prezidențiale din Croația, actualul șef al statului, Zoran Milanović, candidatul social-democraților de opoziție, a obținut aproape jumătate dintre voturi.
Premierul slovac Robert Fico a scris o scrisoare deschisă celor mai înalți reprezentanți ai Uniunii Europene în legătură cu oprirea planificată a furnizării de gaze rusești pe teritoriul Ucrainei către Slovacia și Europa de Vest de la 1 ianuarie 2025. În document, el acuză Ucraina de acțiune unilaterală și a cerut conducerii Uniunii să acorde mai multă atenție acestei probleme.
Fostul președinte al SUA și câștigător al Premiului Nobel pentru Pace Jimmy Carter a murit la vârsta de 100 de ani, în oraşul său natal din statul Georgia din sud-estul SUA.
În cei aproape trei ani care au trecut de la începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, cel puțin 90.000 de militari ruși au murit pe câmpul de luptă.
Compania americană de apărare Lockheed Martin a anunțat, pe 22 ianuarie 2025, livrarea a șase sisteme de rachete M142 HIMARS către Estonia, marcând un nou pas în îmbunătățirea capacităților de apărare ale țării, ca răspuns la provocările de securitate regionale.
Decretul prezidențial al lui Donald Trump privind o pauză de 90 de zile în acordarea de sprijin internațional nu afectează programele de asistență militară pentru Ucraina.
Preşedintele rus Vladimir Putin este gata să discute la telefon cu preşedintele american Donald Trump şi Moscova aşteaptă un semn de la Washington când va fi la rândul său pregătit, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Agepres și Reuters.
Viitorul tancurilor a fost pus sub semnul întrebării în ultimii ani, deși conflictul din Ucraina ne-a arătat un mixt între tehnica clasică și cea modernă. Tancurile rămân totuși importante, dar ele se adaptează noilor realități, inclusiv în ceea ce privește combaterea dronelor pe câmpul de luptă.
Aeronave din cadrul Forțelor Aeriene ale Franței au îndeplinit o misiune complexă de cercetare în zona Mării Negre.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 24 ianuarie 2025, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic.
Noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio, va vizita Panama și alte patru țări din America Centrală și Caraibe începând de săptămâna viitoare, în prima sa deplasare ca șef al diplomației de la Washington, a anunțat joi Departamentul de Stat, transmit Agerpres, AFP și Reuters.
Preşedintele american Donald Trump a reafirmat joi, într-o intervenţie online la forumul economic mondial de la Davos, că doreşte să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a opri războiul în Ucraina, ţară despre care a spus că este pregătită să încheie un acord cu Rusia, fără a oferi însă vreun detaliu concret, consemnează agenţiile internaţionale de presă.
Armata rusă se pregătește pentru o mare bătălie prin care urmărește să preia controlul inimii Donbasului (ce cuprinde provinciile ucrainene Donețk și Lugansk), înainte de începerea negocierilor dintre președintele rus Vladimir Putin și noul președinte american Donald Trump, care a amenințat că ar putea impune noi sancțiuni Rusiei dacă nu încheie rapid un acord de pace cu Ucraina, scriu agențiile Agerpres și EFE.
Gigantul american Lockheed Martin a primit un contract în valoare de 270 de milioane de dolari de la Forțele Aeriene ale SUA pentru a integra un sistem de senzori cu infraroșu defensivi de ultimă generație pe avionul F-22 Raptor.
Președintele polonez Andrzej Duda a declarat joi, 23 ianuarie, că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, trebuie să fie obligat „să implore Ucraina și pe aliații ei să se așeze la masă și să discute”.
MGCS (Main Ground Combat System), cunoscut adesea sub numele de Eurotank, a fost amânat din nou. Noul tanc franco-german este destinat să înlocuiască tancurile Leopard și Leclerc. Proiectul se află de mult timp în faza incipientă și se pare că coloșii franco-germani din domeniul apărării Nexter, Thales, Krauss-Maffei Wegmann și Rheinmetall nu reușesc încă să ajungă la un acord cu privire la Eurotank. Neînțelegerile cu privire la anumite decizii tehnologice sunt bine cunoscute.
Compania lituaniană Western Baltic Engineering, în colaborare cu furnizorul danez de servicii de proiectare OSK Design, a dezvoltat conceptul unei nave de patrulare de ultimă generație destinată Lituaniei.
Asocierea formată din companiile Leviatan Design și Ubitech Construcții, parte a Leviatan Group, alături de Orange România, Petrodesign și parteneri subcontractori, au realizat proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii aeriane de la Câmpia Turzii, după ce au finalizat în timp record lucrările aferente fazei I, cu 25% înainte de termenul planificat, reafirmând astfel accentul pus pe responsabilitate și performanță în cadrul proiectelor, dar mai cu seamă în cadrul acelor proiecte de importanță strategică, esențiale pentru viitorul României.
Potrivit rapoartelor, în noaptea de 20 ianuarie 2025, dronele kamikaze cu rază lungă de acțiune ale forţelor armate ucrainene au distrus Uzina Kazan Aircraft Production Association (KAPO), care construiește bombardiere strategice Tu-22M3 și Tu-160. În prezent, datele din surse deschise verifică doar momentul atacului cu drone asupra acestei fabrici. Cu toate acestea, numai acest fapt face ca o anchetă asupra producției actuale de bombardiere rusești Tu-22M3 și Tu-160 să fie esențială, deoarece faptele prezintă o imagine destul de contradictorie.
Marina britanică a monitorizat o presupusă navă de spionaj rusească denumită Yantar, care a navigat luni prin apele Marii Britanii, a declarat miercuri (22.01.2025) secretarul apărării, John Healey, în parlament. Potrivit acestuia, nava avea ca scop colectarea de informații și cartografierea infrastructurii subacvatice critice a Marii Britanii. Agenția de presă slovacă TASR a anunțat acest lucru, preluând o știre de la AFP.
Talibanii nu vor returna niciunul dintre echipamentele militare lăsate în urmă de trupele americane în timp ce au părăsit Afganistanul în 2021, deoarece relațiile dintre Kabul și administrația Donald Trump încep într-o notă dură, după cum a declarat o sursă implicată în această problemă.
Germania a desemnat companiile europene de apărare Airbus și HENSOLDT pentru a-și moderniza centrul de război electronic (EW) pentru sistemele de arme aeropurtate, ca răspuns la amenințările regionale în creștere. În cadrul acordului, cele două companii vor furniza actualizări software și hardware esențiale pentru a se asigura că armata germană dispune de capacități EW „specifice misiunii”.
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri Rusia și ''alte țări participante'' că va impune tarife, taxe vamale și sancțiuni asupra tuturor produselor vândute de ele Statelor Unite dacă nu se ajunge în curând la un acord privind încheierea războiului din Ucraina, informează Agerpres, AFP și Reuters. Analiștii economici atrag însă atenția că exporturile Rusiei către SUA sunt însă la un nivel minim istoric în ultimii 30 de ani, motiv pentru care impactul acestor sancțiuni e pus sub semnul întrebării.
Rusia nu are în prezent potențialul militar pentru o ofensivă rapidă în Ucraina, deoarece se confruntă cu probleme privind personalul. „Nu este o viziune politică, ci militară”, potrivit celui mai înalt militar al NATO din Europa.
Organizația europeană pentru cooperare în domeniul armamentului (OCCAR) a salutat alăturarea Indiei în programul multinațional de aeronave Eurodrone, aceasta devenind a doua țară din Asia-Pacific, după Japonia, care primește statutul de observator.
Mali intenționează să aibă propria sa industrie de apărare până la sfârșitul anului 2025, construind fabrici pentru asamblarea de arme și vehicule și fabricarea de muniții și explozibili, a anunțat generalul Assimi Goita, președinte de tranziție și șeful juntei militare care a ajuns la putere odată cu lovitura de stat din 2021, cu ocazia sărbătoririi a 64 de ani de existență a Forțelor Armate Maliene (Fama).
Grupului de Luptă al NATO în România a avut ceremonia de schimbare a comenzii în cursul zilei de marți, 21 ianuarie.
Kallas spune că președintele american Trump are dreptate când spune că statele membre ale UE nu cheltuiesc suficient pentru apărare.
Racheta balistică Oreshnik folosită împotriva Ucrainei reprezintă o reală provocare pentru sistemele de apărare ucrainene, așa cum de altfel au recunoscut chiar și ucrainenii. Oreshnik are o capacitate majoră de distrugere și poate fi inclusiv integrată cu focos nuclear. Prezentată cu mare fast în presa de propagandă rusă, Oreshnik maschează însă un eșec al unei rachete intercontinentale care ar trebui să fie „imposibil de interceptat”: RS-28 Sarmat.
La începutul invaziei pe scară largă, Rusia a vrut să-l înlocuiască pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu fostul deputat, pro-rusul Viktor Medvedciuk, ulterior răscumpărat de Moscova contra a 100 de militari ucrianeni care au apărat Mariupolul.
Situația se complică pentru Flota rusă aflată în AMrea Mediterană, după ce noile autorități de la Damasc au reziliat acordul privind închirierea portului Tartus.
Președintele american Donald Trump i-a cerut trimisului special pentru Rusia și Ucraina, Keith Kellogg, să pună capăt războiului din Ucraina în 100 de zile, dar este puțin probabil să reușească, scrie The Wall Street Journal.
Oficialii Securității Internaționale l-au îndepărtat pe adm. Linda Fagan din rolul său de comandant al Gărzii de Coastă, potrivit unei note trimise membrilor serviciului - prima concediere a unui ofițer militar de vârf sub administrația Trump.
Publicațiile rusești susțin că un avion american de cercetare a fost observat în zonele conductelor Turkish Stream și Blue Stream.
Ceangăii sunt una dintre cele mai enigmatice minorități din Europa. În România, aceștia aparțin unui grup etnic localizat în apropierea versanților estici ai Carpaților, în special județele Neamț, Bacău, Iași și Suceava. Majoritatea acestora se află în satele din jurul orașelor Bacău și Roman, de-a lungul râurilor Siret, Bistrița, Trotuș și Tuzlău.