Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Adio” MiG-21 LanceR, motiv de dispută în România. Fălcoi: Avioanele sunt vechi, dar cad din cauza antrenamentului deficitar al piloților
Forțele aeriene
Data publicării:
Deputatul Nicu Fălcoi (USR), secretar al Comisiei pentru Apărare și fost președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, totodată propunere pentru portofoliul Apărării în Guvernul premierului propus Dacian Cioloș, din octombrie 2021, executiv care nu a reușit să obțină votul Parlamentului, a făcut referiri la suspendarea zborurilor avioanelor MiG-21 LanceR.
MiG-21 LanceR, sursă foto: Forțele Aeriene Române
MiG-21 LanceR, sursă foto: Forțele Aeriene Române

Nicu Fălcoi, pilot de avioane supersonice, a criticat decizia MApN de a suspenda zborurile MiG-21 LanceR.

„Am stat mult să mă gândesc dacă să fac postarea aceasta sau nu. Și am stat atâta pentru că îmi pasă foarte mult de ce se întâmplă în acest domeniu, și anume în aviația militară.Am văzut zeci de postări în care se cântă prohodul MIG-ului 21, atât de la oameni care habar nu au ce înseamnă acest avion pentru aviația mondială și, mai ales, pentru aviația română, cât și de la oameni care știu aceste lucruri”, a precizat Fălcoi, pe pagina personală de Facebook.

 

Fălcoi: Avioanele MiG-21 LanceR se prăbușesc din cauza antrenamentului deficiatar făcut în salturi și insuficient

 

Nicu Fălcoi a continuat și a precizat că MiG-urile cad nu din cauza vârstei ci din cauza antrenamentului deficitar al piloților. Acesta a dat asigurări că niciun tehnician nu ar pune vreodată în pericol viața unui pilot. 

„În ultimul timp, pe la tot felul de emisiuni de televiziune, am fost nevoit să răspund întrebărilor legate de acest avion și de felul cum acesta a făcut și face parte din viața aviatorilor militari din România. Am spus de fiecare dată că da, sunt multe avioane mult mai performante, atât din punct de vedere al performanțelor de zbor, cât și al celor de luptă. România are neapărat nevoie de un ”upgrade” în aviația militară, dar asta nu înseamnă că MIG-21 nu este un avion de încredere. Nici un tehnic de avion nu și-ar permite să riște viața unui coleg, de multe ori prieten de-al său, dând la zbor un avion despre care știe că nu l-ar aduce în siguranță acasă.

Știu, pentru mulți poate părea melodramatic, dar situația chiar așa stă. Între piloții și tehnicienii din aviația militară, în timp de pace, există o legătură pe care o găsești doar în timp de război între camarazii de tranșee, atunci când își pun, la propriu, viața în mâna celorlalți.

Avioanele acestea sunt vechi și poate că nu mai pot face față cerințelor unui război modern, dar nu ele sunt cauza atâtor tragedii întâmplate în ultimul timp, ci antrenamentul deficitar, făcut în salturi și insuficient.

Am un nod în gât când scriu aceste rânduri și doar cei care au adunat, la un moment dat, la propriu, bucăți dintr-un coleg împrăștiat pe câmp, pentru a le înmormânta cum se cuvine, pot înțelege ce simt”, subliniază pilotul român.

Amintim că MApN și-a explicat decizia de a suspendat zborurile MiG-21 LanceR după ce în ultimii 20 de ani au fost 26 de accidente ale acestora.

CITEȘTE ȘI: Generalul Petrescu, șeful SMAp, explică decizia de suspendare a bătrânelor MiG-21 LanceR: România a pierdut piloți de elită

 

Fălcoi crede că se impune demararea rapidă a achiziționării F-35

 

2. MiG-21 Lan... (mig-21-lancer-cernavoda_44737500.jpg)

MiG-21 LanceR, survolând podul de la Cernavodă. Sursă foto: Mihai Zamfirescu via Baza 86 Aeriană Borcea @Forțele Aeriene Române @ROAF

Fălcoi mai precizează că „România va avea, la un moment dat, încă cel puțin două escadrile de F-16, nu noi, este drept, dar e bine că vor fi și acestea”.

Acesta spune că dacă ar fi la conducerea MApN ar demara imediat „achiziționarea unor avioane de generația a cincea, pentru că, și dacă se încep acum, avioanele ar ajunge la noi abia spre sfârșitul deceniului” și îl critică pe actualul ministru.

„Contractul pentru cele 32 de F-16 de la norvegieni este aproape de semnare și acestea vor începe, la un moment dat, să vină în România. Atunci când vor veni, ele vor avea nevoie de piloți care să le poată folosi la capacitatea lor maximă”, mai precizează deputatul.

 

Vor fi provocări cu pregătirea piloților de F-16

 

În postarea sa, Nicu Fălcoi atrage atenția și asupra procesului de pregătire al piloților F-16 Fighting Falcon, în contextul în care vor veni 32 de avioane din Norvegia. Deputatul consideră că avioanele MiG-21 LanceR ar fi fost de ajutor în acest context.

Pregătirea unui pilot care să fie ”ready for combat” pentru un F-16 durează foarte mult, dar antrenamentul lui poate fi scurtat cu cât acesta este mai în plină formă și cu antrenamentul la zi, pe alt avion din aceeași categorie.

Dacă noi oprim de la zbor aceste MIG-21, toți piloții care acum sunt foarte bine pregătiți pe acest avion vor fi complet deprofesionalizați și chiar demotivați atunci când ar trebui să fie gata să treacă pe noul tip de avion.

Toată lumea știe că, în orice armată, resursa umană este cea mai importantă, iar pregătirea unui pilot care să fie gata de luptă durează și costă foarte mult. Hai să nu ne batem joc de resursa aceasta și mai degrabă să ne asigurăm că piloții aceștia au parte de un antrenament constant și în cantitatea și calitatea suficiente încât accidentele să fie cât mai rare.

Și, ca să concluzionez, eu cred că trebuie să se revină asupra deciziei de a ”suspenda” de la zbor MIG-21. Ar fi o greșeală majoră oprirea acestuia de la zbor în acest moment. Acest lucru trebuie să se întâmple progresiv, pe măsură ce avioane de generație mai nouă le iau locul. Până atunci, lăsați piloții să se antreneze. Asigurați-le toate cele necesare și ei vor ști ce să facă. Cu greu veți putea găsi, în orice profesie, oameni mai dedicați și mai profesioniști ca piloții de MIG-21”, a conchis Nicu Fălcoi.

CITEȘTE ȘI: România visează la F-35. După urgentarea F-16 norvegiene, ministrul Dîncu anunță că „ne gândim mai repede la F-35”


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
De ce nu au mai fost ridicate de la sol azi avioanele F-16 ale României. MApN demontează o teorie falsă: „În caz de război F-urile se ridică în orice condiție”
Avioanele Gripen, târâte într-un scandal de corupție. Cum e explicat prețul de 183 de milioane de euro pentru un singur avion
Renașterea „Fantomei”: De ce reactivează Statele Unite linia de producție a bombardierului B-2 Spirit și ce trădează această decizie despre întârzierea B-21 Raider
Sfidare la granița UE: Rusia a ridicat deasupra Balticii un bombardier strategic proaspăt modernizat, având la bord o rachetă de croazieră activă
Sudanul forțează achiziția de avioane Su-35 în schimbul accesului strategic al Rusiei la Marea Roșie
F-35-ul polonez primește „colții” necesari pentru a impune respect în spațiul aerian: A fost semnat acordul de 500 de milioane de dolari cu SUA pentru rachete AIM-120D-3
De ce americanii tocmai și-au doborât singuri o dronă MQ-9 Reaper
Rusia spune că luptele reale la care avioanele Su-57 au luat parte sunt incomparabil mai grele decât cele ale F-35 și F-22. Stand up comedy cu avioane
Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Nu doar că nu e sfârșitul pentru F-22, ci e o nouă eră. În premieră un pilot american a controlat din cockpit o dronă de luptă MQ-20 Avenger
De la dovada celor şase rachete ruseşti doborâte la acordul strategic. Cum a folosit Ucraina avionul Mirage 2000 pentru a obține 100 de avioane Rafale de la Franța
Gripen latino american. JAS 39 Gripen învinge oficial F-16 american, tocmai în „curtea din spate” a SUA
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Obiectivul Rusiei pe 2025: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km

Ştiri Recomandate

Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
pixel