Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alături de MiG-21 și F-16 ale ROAF, patru aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene vor proteja, timp de patru luni, spaţiul aerian românesc
Forțele aeriene
Data publicării:
Ceremonia de certificare NATO a detașamentului Forțelor Aeriene Italiene sosit în România în vederea executării serviciului de Poliție Aeriană Întărită va avea loc miercuri, 15 decembrie, începând cu ora 12.00, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Detașamentul italian, format din aproximativ 140 de militari (piloți și personal tehnic) şi patru aeronave Eurofighter Typhoon, va executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO în următoarele patru luni, alături de militari aparținând Forțelor Aeriene Române şi aeronave F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR,  anunţă MApN intr-un comunicat de presă.

Rotația prezentă este cea de-a doua a militarilor din Forțele Aeriene Italiene la Mihail Kogălniceanu, după cea executată în anul 2019.

Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele italiene.

Dislocarea avioanelor Eurofighter Typhoon în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Forțele Aeriene Ucrainene prezintă cum piloți de avioane Su-25 execută misiuni complexe și periculoase pe linia frontului (Video)
Ungaria are de azi două noi elicoptere H225M, unul puternic înarmat. Producătorul francez vrea să intre și pe piața din România cu tandemul H145M – H215M
Programul T-REX transformă Rafale într-o bestie mult mai rapidă. Francezii pregătesc noi motoare pentru Rafale în versiunea F5, cea mai modernă
Avioanele de luptă ucrainene F-16 și-au dovedit superioritatea prin interceptarea a șapte rachete rusești de croazieră
Rusia a început livrarea de avioane de vânătoare Su-35SE în Iran. Primele două aeronave de acest tip au fost transferate la Baza Aeriană Hamadan a Forțelor Aeriene iraniene
Avioane de luptă rusești și chineze au survolat zona de apărare aeriană a Coreei de Sud în timpul vizitei ministrului rus în RPDC
Când ați crezut că le-ați văzut pe toate: Turcia șocheză și renunță la modernizarea avioanelor F-16 la versiunea Block 70, pentru care turcii s-au bătut atât de mult
De ce nu are sens transferul avioanelor de vânătoare Gripen către Ucraina? O flotă de avioane de luptă de un singur tip, mai bună decât o mare varietate de aeronave
Bombardiere americane B-52 au dat târcoale Kaliningradului. Două avioane Su-27 ale Rusiei, ridicate pentru a intercepta B-52
Misiune franceză de cercetare deasupra Mării Negre, concomitent cu mai multe atacuri aeriene ale armatei ucrainene asupra Peninsulei Crimeea
Slovacia va fi protejată de sisteme antiaeriene Barak MX. Israelul va livra și rachete Barak ER cu rază dublă față de varianta de bază, drept compensare pentru întârzieri
Grecia începe ”derusificarea” sistemelor antiaeriene: S-300 nu vor pleca însă spre Ucraina, ci spre aliatul geostrategic al Atenei
Cad ca muștele avioanele Su-34 în Ucraina. Câte Su-34 a pierdut Rusia până acum și de ce nu poate să țină pasul cu pierderile
Demonstrație de forță la granițele Rusiei. Escortat de avioane F-16 și Eurofighter, un bombardier B-52 al SUA a lansat bombe ghidate de aviație JDAM
Inovație totală: Cum vor ucrainenii să lanseze rachete ATACMS de pe avioane F-16. Există cel puțin un precedent care a avut succes
Drone necunoscute continuă să survoleze Europa, spionând portavionul britanic HMS Queen Elizabeth și o baza aeriană americană cu avioane F-15E
Cu un ochi la vecinul său mai mare, Grecia vrea să aibă propriul „Iron Dome”, cu ajutorul Israelului
După 18 ani de F-35, SUA vorbesc deschis despre provocările ce trebuie rezolvate la cel mai bun avion din lume: Tunul de 25 mm sau întreținerea
Americanii simulează apărarea României cu sisteme cu rază scurtă de acțiune (Foto/Video). Col. Ruff: Le spunem ferm românilor: SUA sunt aici pentru a apăra România
F-35 va fi de neoprit. SUA livrează prima rachetă SiAW aer-sol de ultimă generație. Detalii și datele tehnice ale SiAW, ce vor fi integrate pe F-35
F-20 primește titlul de „cel mai performant avion de luptă care nu a mai fost construit vreodată”. Cine și de ce au pus cruce în SUA pe F-20 Tigershark
Grecia ar putea alege sistemul franco-italian SAMP/T de apărare aeriană
Avioanele F-16 ale României vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Apel către populație pentru a evita îngrijorările
Ungaria își va desfășura sistemele antiaeriene (probabil NASAMS) lângă granița cu Ucraina, a anunțat ministrul apărării
Rușii au executat un atac combinat cu rachete asupra Ucrainei. Răspunsul la loviturile anterioare ale armatei ucrainene este considerat însă sub așteptări
Centrul de pregătire a piloților de F-16 de la Borcea, la capacitate maximă. Ultimele două F-uri olandeze au aterizat în România
Mai multe avioane F-16 destinate ucrainenilor: Danemarca îşi asuma angajamentul de a consolida capacitățile de apărare aeriană ale Ucrainei
Nemesisul lui Su-57 rus vine tot de la un „35”, dar nu F-35. Su-57 ar putea fi îngropat pe piața externă chiar de un stat aliat Rusiei
Bulgaria a comandat avioane F-16V Block 70 în urmă cu 5 ani, dar nici infrastructura, nici piloții nu sunt încă pregătiți
India intră în clubul hipersonic. Test reușit cu o rachetă hipersonică cu rază lungă de acțiune

Ştiri Recomandate

Avertisment pentru europeni: Cu industria militară turată la maxim, Kremlinul va profita de pace pentru a-și construi un stoc uriaș de rachete
Europa dă credit Eurofighter, coloana vertebrală a superiorității aeriene europene. Două state mizează din nou pe Eurofighter Typhoon
Finlandezii au arătat cum trebuie să lupți împotriva sabotajului: În maxim o oră, petrolierul secționa gazoductul Balticconnector și un alt cablu electric Estlink
De ce schimbă americanii scaunele de catapultare ale avioanelor F-16. Decizia ar putea viza și F-22, dar și bombardierele B-1
Luptă grea pentru Pokrovsk. Rușii încearcă să înconjoare localitatea, înaintând prin așezările învecinate
Burduja demontează un fake news: Avem suficient gaz. Prioritatea zero este România, apoi Moldova. Sunt discuții pentru a ajuta și Ucraina cu tranzit
O idee curajoasă pentru contracararea șantajului rus: Moldova să ceară despăgubiri. Cu o parte din teritoriu ocupat din 1991, Rusia e cea care datorează zeci de miliarde
Italia face eforturi pentru a bloca influența în creștere a Rusiei în Libia
Lukașenko vrea zece sisteme rusești de rachete balistice Oreșnik pe teritoriul Belarusului, dar „dacă rușii vor mai multe, vor fi mai multe”
Atacatorii au servit la aceeași bază militară. Masacrul din New Orleans și explozia camionetei Tesla Cybertruck ar putea fi legate
Rusia bate la ușă, iar industria germană de apărare avertizează: ”Ar trebui să mergem spre 3-3,5% din PIB”
E ceva în neregulă cu avioanele rusești Su-35? Aliații Rusiei ocolesc Su-35 și încep discuțiile pentru avioane JF-17
Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu? Pastila amară pentru nostalgici: Documentele declasificate ale SUA dezvăluie o Românie a anilor 80, aflată în genunchi
Hondurasul amenință că va închide bazele americane de pe teritoriul său dacă Trump îi expulzează cetăţenii
Turcia și Qatar se întrec pentru a culege beneficiile răsturnării lui Assad
”E mai puternic decât HIMARS”. Serbia se înarmează masiv, dar nu din Rusia sau SUA: Lansatoare PULS și drone Hermes 900 din Israel, un partener tot mai important al Belgradului
Președintele Taiwanului promite că va crește bugetul de apărare al insulei / Xi Jinping: Nimeni nu poate opri „reunificarea” Chinei cu Taiwanul
Transnistria a rămas fără gaze. ”TiraspolTransgaz” sistează furnizarea de apă caldă și căldură către populație
În 2024, Rusia a pierdut 102 militari pe kilometru pătrat capturat. Ucraina explică de ce e optimistă că 2025 va fi un an mai bun pentru ea decât 2024
Hondurasul joacă tare și amenință SUA că va închide bazele americane de pe teritoriul său dacă Trump îi va expulza pe hondurieni din State
Armata rusă are o listă de ținte din Japonia și Coreea. Planurile sunt foarte detaliate
De la tractoare la blindate de luptă. Aflată în colaps, celebra fabrică de tractoare Ursus din Polonia se reprofilează radical în fața amenințărilor Rusiei
Moment istoric pentru R. Moldova: Prima zi fără gaz rusesc după 1945. Renunță Moscova atât de ușor la Transnistria?
2025, suntem oficial „full acces” Schengen! Spațiul Schengen pe înțelesul tuturor, puncte de frontieră care au dispărut și ce trebuie să știi când pleci din România
După un început „secetos”, Armata României a avut unul din cei mai fructuoși ani. Cei trei grei: Obuziere K9, avioane F-35 și blindate Cobra II
Rușii nu au oprit atacurile nici în noaptea de Anul Nou. Peste 110 drone kamikaze au vizat teritoriului ucrainean
Cazul avionului chinez L-15 Falcon care a „învins” avioane europene într-un stat din Africa. Dar cu motoare fabricate în Ucraina
Pentru prima dată, ucrainenii au doborât un elicopter rusesc cu o rachetă trasă de o dronă navală
În ultimul mesaj din 2024 Xi Jinping spune că reunificarea Chinei cu Taiwanul este inevitabilă și „nimeni nu o poate opri”
Industria rusă învață din greșeli: Tancurile T-90 și T-72, modernizate împotriva dronelor. ”Tancul de acum nu mai seamănă cu unul din 2022”
Rezultatele suveranismului tip Orban: Economia a intrat în recesiune, iar Ungaria pierde definitiv un miliard de euro de la UE
Media americană a analizat cu Chat GPT informările Pentagonului din 2024. Concluziile puternicului sistem IA și concluziile noastre
pixel