Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alegeri Ucraina. Rusia nu trimite observatori din motive de securitate
News
Data publicării:
Rusia nu va trimite reprezentanţi în cadrul misiunii de observatori a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru monitorizarea alegerilor prezidenţiale din Ucraina din 31 martie, a indicat vineri Ministerul rus de Externe, invocând ''motive de securitate''.

Într-un comunicat, MAE rus a precizat că autorităţile ucrainene au refuzat să acrediteze cetăţeni ruşi care urmau să sosească în Ucraina în cadrul misiunii Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) pentru monitorizarea apropiatelor alegeri prezidenţiale din Ucraina.

''În aceste condiţii, partea rusă, din motive de securitate pentru reprezentanţii noştri în misiunea de observatori a ODIHR, a decis să nu-i trimită în Ucraina'', a declarat ministerul.

Ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin a trimis o scrisoare către ODIHR în ianuarie în care a făcut apel la respingerea cererilor din partea misiunii ruse de monitorizare pentru alegerile din 31 martie.

 

Ucraina interzice prin lege prezența observatorilor ruși

 

Joi, Parlamentul ucrainean a adoptat un proiect de lege care interzice prezenţa observatorilor ruşi la monitorizarea alegerilor din Ucraina.

Directorul ODIHR, Ingibjorg Solrun Gisladottir, a trimis o scrisoare Ministerului ucrainean de Externe în care şi-a exprimat regretul în legătură cu decizia autorităţilor locale de a le interzice cetăţenilor ruşi să ia parte la misiunea de observatori ai ODIHR.

Moscova consideră refuzul Kievului drept o încălcare grosolană a obligaţiilor internaţionale, potrivit comunicatului.

În opinia Rusiei, demersul Ucrainei afectează imaginea ODIHR, care se consideră drept gardianul standardului ideal al principiilor de monitorizare a alegerilor.

Potrivit MAE rus, absenţa observatorilor ruşi din aceste misiuni de monitorizare ridică semne de întrebare în legătură cu transparenţa şi obiectivitatea rezultatelor apropiatelor alegeri prezidenţiale din Ucraina.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?
Parlamentul României, undă verde pentru achiziția de noi tancuri de luptă
Marea Britanie va avea o lege pentru doborârea dronelor
În lipsă de F-35, rușii zboară cum pot în modul ”stealth”: Poliția aeriană NATO interceptează constant aeronave rusești cu transponderele oprite
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Khamenei îl ironizează pe Trump pentru declarațiile despre distrugerea industriei nucleare a Iranului: Continuă să visezi
Robinetul cu gaze rusești se închide. Doar două state s-au opus
Rezerviștii se plâng de un fiasco la exercițiul de mobilizare. Ce spune Legea privind mobilizarea
SUA au efectuat un nou atac aerian asupra unei nave suspecte de trafic de droguri în Marea Caraibelor
Guvernul anunță că ministrul Apărării urmează să facă mai multe precizări despre exercițiile de mobilizare a rezerviștilor după controversele din spațiul public
Trump a autorizat operațiuni secrete ale CIA împotriva Venezuelei și ia în considerare atacuri asupra teritoriului venezuelean
Încep SUA să pună cu adevărat presiune? Trump spune că Modi i-a promis că India nu va mai cumpăra petrol din Rusia
Rusia pierde o piață importantă. Turcia își reduce semnificativ importurile rusești de produse derivate din petrol
Alexandru Munteanu, propus pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?
„Omuleții verzi” ai lui Putin, aduși la frontiera baltică. Încă o tactică hibridă a Kremlinului
Marea Britanie raportează o creștere de 50% a incidentelor cibernetice grave și cere companiilor să stocheze fizic planuri de reacție la atacuri cibernetice

Ştiri Recomandate

Cum să îți fie Flota decimată de un stat fără nave și submarine. Numărul exact de nave pierdute de ruși în Marea Neagă
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Viitorul bombardier stealth B-21 Raider redefinește cabina de pilotaj? Mai puțini oameni implicaţi, mai multe sisteme AI la manşă
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
„Ochii din cer” nu mint (FOTO/VIDEO): Masacrul din El Fasher, o epurare etnică documentată din satelit. De ce tace Occidentul?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
pixel