PATROMIL și Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) au semnat un Acord de Parteneriat pentru a se implica împreună și a accesa cât mai multe proiecte NATO și UE în următorii trei ani.
Interviul va fi difuzat în regim live azi, 6 iunie 2024, începând cu ora 12:00 și va fi preluat și de DefenseRomania.
Nicolae Ciucă, fost șef de Stat Major, fost Ministru al Apărării și fost premier, în prezent președinte al Senatului României, va aborda chestiuni de politică internă și externă înainte de alegerile europarlamentare care vor avea loc în acest weekend.
Nicolae Ciucă va aborda și probleme de securitate.
Rezultatul acestor alegeri va contribui, de asemenea, la stabilirea componenţei viitoarei Comisii Europene, a cărei şefă actuală, Ursula von der Leyen, speră la un al doilea mandat.
Cele mai recente sondaje şi proiecţii arată că extrema dreaptă este pe cale să obţină progrese semnificative în Parlamentul European, iar partidele care erau cândva marginale îşi sporesc acum influenţa în UE, arată Agerpers. Cu toate acestea, în general, se aşteaptă ca centrul politic european să reziste.
Cu doar o zi înainte de începerea alegerilor, campaniile electorale din întreaga Uniune Europeană se află pe ultima sută de metri, însă în unele ţări, votul la nivel european este umbrit de problemele naţionale care captează atenţia alegătorilor.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
PATROMIL și Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) au semnat un Acord de Parteneriat pentru a se implica împreună și a accesa cât mai multe proiecte NATO și UE în următorii trei ani.
Potrivit unui bilanț prezentat în această dimineață de Forțele Aeriene ale Ucrainei, în cursul nopții de 12.09.2024, Trupele radiotehnice ucrainene au detectat și escortat deasupra teritoriului național 69 de ținte aeriene rusești.
Farsorii ruşi Vovan şi Lexus, cunoscuţi pentru capcanele telefonice în care au atras politicieni europeni pe care i-au făcut să creadă că la capătul firului se află oficiali străini cărora le-au făcut astfel mărturisiri pe care altfel nu le-ar fi spus public, au reuşit să-i întindă o astfel de cursă şi ministrului polonez de externe Radoslaw Sikorski, de la care au obţinut declaraţii despre războiul din Ucraina, relatează joi agenţiile Agerpres, AFP şi Reuters.
Coreea de Nord continuă să furnizeze Rusiei rachete balistice avansate cu rază scurtă de acțiune. În același timp, dictatorul nord-coreean a anunțat că își va dubla eforturile pentru a se asigura că arsenalul său nuclear este pe deplin pregătit să lupte cu Statele Unite și aliații săi.
Patru avioane rusești fără plan de zbor sau transpondere active au fost observate miercuri în spațiul aerian de deasupra Mării Baltice, potrivit unui comunicat al Forțelor Aeriene letone.
O rachetă rusească a lovit în Marea Neagră o navă comercială care transporta cereale din Ucraina către Egipt, fără să se înregistreze răniţi în urma acestui atac, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.
Surse ruse susțin că o fostă țară sovietică întoarce spatele Kremlinului, trimițând arme la Kiev.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru data de 19 septembrie şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), la Palatul Cotroceni, transmite Administraţia Prezidenţială.
”Escaladarea nucleară” ar putea fi unul dintre principiile viitoarei politici a Rusiei privind armele nucleare.
Permisiune acordată Ucrainei să lovească cu arme de fabricație occidentală adânc în teritoriul Rusiei ar putea avea un impact politic dramatic asupra cursului unui război.
Mișcarea Houthi din Yemen a anunțat că a doborât a dronă americană MQ-9 Reaper, ridicând la 9 numărul total al dronelor interceptate de la începutul sprijinului pentru Gaza în 2023.
Este timpul ca Biden să ridice toate restricțiile privind armele pentru Ucraina, pare să fie concluzia la care au ajuns și oficialii americani.
Marți, 10 septembrie, secretarul general adjunct Mircea Geoană a fost decorat de secretarul general Jens Stoltenberg cu medalia NATO “Serviciul Merituos” pentru aportul adus în cadrul alianței nord-atlantice.
Ministerul Finanţelor propune majorarea la 3.000 de lei a plafonului lunar neimpozabil şi în cazul pensiilor militare de stat acordate în baza Legii nr. 223/2015, începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024.
Majoritatea cheltuielilor UE pentru apărare merg către Statele Unite, așa că statele membre ar trebui să-și favorizeze propriile industrii de armament atunci când cumpără arme, a spus Mario Draghi în raportul său mult așteptat despre competitivitatea UE, publicat astăzi.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a deschis ușa controverselor din Turcia cu privire la laicitatea țării și a armatei, după criticile sale de ieri la adresa a 300 de locotenenți care au absolvit cu câteva zile în urmă Colegiul Militar și au depus un jurământ pro-secular în capitală, Ankara, la sfârșitul lunii august.
Incidentele din weekend marchează o premieră. Astfel, dacă România pare că s-a obișnuit cu dronele rusești pe teritoriul său, o dronă rusă a apărut în Letonia pentru prima dată.
Forțele navale și aeriene vor participa la exercițiile „North-Joint 2024” în aer și în jurul Mării Japoniei și Mării Okhotsk, de-a lungul coastei Rusiei, a anunțat Ministerul Apărării chinez.
Țările occidentale ar trebui, în sfârșit, să dezlege mâinile Ucrainei atacate și să permită armatei ucrainene să folosească rachete cu rază lungă de acțiune și împotriva țintelor rusești.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că au fist identificate fragente de dronă rusă în Periprava, județul Tulcea.
Pentru prima dată ucrainenii au reușit să doboare o drona rusă de tip Orlan-10, la mare altitudine. Din imaginile video prezentate se poate observa cum cele două drone se duelează la mare înălțime. Orlan-10 e vânat de drona kamikaze ucraineană, care reușește să o lovească de deasupra cu mare putere.
E.S. Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, abordează cele mai importante teme internaționale la DC News TV, într-un interviu ce va fi difuzat și pe platforma noastră DefenseRomania.
Vicepreședinții Consiliului Prezidențial Libian, Abdullah al Lafi și Musa al Kuni, s-au întâlnit joi la Tripoli cu șeful serviciului de informații turce, Ibrahim Kalin, și adjunctul acestuia, Cemalettin Celik, pentru a discuta despre cele mai recente evoluții politice din Libia și modalitățile de consolidare a stabilității și promovării procesului politic.
Forțele Aeriene ucrainene au informat că drone rusești au încălcat spațiul aerian românesc în noaptea de 7 spre 8 septembrie.
Ministerul Apărării a transmis un comunicat de presă.
Populaţia din judeţele Tulcea şi Constanţa a primit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un mesaj RO-ALERT, după ce structurile de apărare şi securitate naţională au identificat un posibil atacat aerian al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei.
Kosovo a închis în timpul nopţii două dintre cele patru posturi de frontieră cu Serbia după manifestaţii de partea sârbă care au blocat circulaţia, a anunţat sâmbătă un ministru kosovar, informează Agerpres, AFP şi DPA.
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă, la Cornu, că "e un pic cam mult" să fie comparat cu fostul premier britanic Winston Churchill.
Postul de televiziune american CNN a informat, pe 06.09.2024, citând declarațiile unor oficiali care au ținut să-și păstreze anonimatul, că SUA au detectat o activitate militară rusească crescută în jurul cablurilor submarine cheie și consideră că Rusia ar putea acum să efectueze potențiale operațiuni de sabotaj, menite să dezactiveze o piesă critică a infrastructurii de comunicații a lumii.
”Până la urmă au fost livrate”, a confirmat un oficial american, referindu-se la rachetele pe care Iranul le promisese Rusiei.
Azerbaidjanul a devenit a treia țară, după Nigeria și Myanmar, care a cumpărat avioane de luptă multirol JF-17 Block III din Pakistan în urma unui contract în valoare de 1,6 miliarde de dolari.
Forțele de apărare ale Israelului (IDF) sunt pregătite pentru orice scenariu în cazul în care Iranul va lua decizia nesăbuită de a lansa un atac asupra Israelului ca urmare a eliminării de către IDF, în Liban, a lui Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, gruparea teroristă șiită subordonată în totalitate Teheranului. Aprilie 2024 nu se va mai repeta.
Cea de-a treia serie de piloți care a început antrenamentul pe F-16 Fighting Falcon în România e formată strict din piloți ucraineni. Seria aduce o premieră: Piloții ucrianeni se antrenează în țara noastră la Baza 86 Aeriană Borcea.
Forțele de apărare ale Israelului (IDF) au confirmat în urmă cu puține minute eliminarea lui Hassan Nasrallah în Liban. Nasrallah a fost o liderul celei mai puternice organizații teroriste din lume: Hezbollah.
Trupele ruse riscă tot mai mult în aceste zile lansând atacuri mai mari, chiar cu batalionul, în care înregistrează pierderi importante, care ajung și la 80% din forța inițială de atac.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Hezbollah și preluat de media internațională, gruparea teroristă șiită a recunoscut moartea liderului ei Hassan Nasrallah. Acesta a fost 32 de ani la conducerea Hezbollah și a fost lichidat de o operațiune spectaculoasă a Israelului
Statele Unite nu au fost informate în prealabil cu privire la atacurile israeliene în suburbiile de sud ale Beirutului, soldate cu doi morţi şi 76 de răniţi potrivit unui prim bilanţ, au afirmat vineri Joe Biden şi înalţi responsabili americani, transmite Agerpres și AFP. IDF a confirmat că vizat a fost chiar liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Informațiile privind eliminarea sa sunt confuze și neconfirmate. Dacă eliminarea lui Hassan Nasrallah se va confirma, ea va reprezenta una din cele mai spectaculoase operațiuni ale serviciilor israeliene.
Aviația militară a Israelului (IDF) efectuează o operațiune fără precedent în Beirut, Liban, unde a lovit comandamentul politic și militar al grupării teroriste Hebollah. Există informații neconfirmate despre eliminarea lui Hassan Nasrallah, „liderul suprem” al Hezbollah.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat recunoștința pentru discuția "foarte productivă" pe care a avut-o la New York cu Donald Trump, potrivit relatărilor Agerpres și AFP.
Cel mai nou submarin nuclear al Chinei s-a scufundat în timpul procesului de construcție, au anunțat oficiali americani din domeniul apărării ca urmare a imaginilor analizate din satelit.
România a semnat miercuri un acord cu Statele Unite pentru un împrumut în valoare de 920 de milioane de dolari destinat modernizării capabilităților militare.
Pentru a înțelege intensitatea războiului neprovocat declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și drama prin care trece statul nostru vecin e suficient să ne aruncăm un ochi pe cifre și pe numărul de bombe lansate lunar de ocupant.
Republica Moldova nu va mai fi niciodată izolată, a declarat, vineri, preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, după semnarea contractului privind proiectarea şi construcţia podului peste Prut, între Iaşi şi Ungheni.
Statele Unite au aprobat transferul de bombe Joint Standoff Weapon (JSOW) capabile să lovească ținte aflate la o distanță de 130 de kilometri. În cadrul unui nou pachet de ajutor militar în valoare de 7,9 miliarde de dolari, Ucraina va primi pentru prima dată bombe ghidate cu precizie AGM-154 JSOW.
În cursul nopții de 27.09.2024, trupele ruse au atacat ținte din porturile Odesa, Izmail și Reni, folosind în acest scop drone aeriene de tip Geran-2 (Shahed). Atacul asupra portului Izmail a fost confirmat și de șeful administrației regionale Odesa, Oleg Kiper, care a precizat că au fost avariate mai multe clădiri și mașini.
Agențiile americane de informații au ajuns la concluzia că eventuala aprobare a cererii Ucrainei de a folosi rachetele occidentale împotriva țintelor aflate în adâncimea Rusiei ar putea provoca represalii puternice, fără a schimba fundamental cursul războiului, potrivit unui articol al New York Times din 26 septembrie.
Producția avioanelor de luptă rusești de ultimă generație Su-57 depinde de furnizarea de micro-electronice și echipamente de producție occidentale. Frontelligence Insight a relatat despre acest lucru, pe baza corespondenței expuse a producătorului rus de electronice militare Mikropribor.
Impactul şi potenţialul dezvoltării energiei eoliene offshore în România, precum şi oportunităţile economice şi sociale pe care această industrie le poate aduce ţării noastre sunt evidenţiate în raportul "Offshore Wind Roadmap for Romania", un studiu realizat de Banca Mondială, care a fost lansat după doi ani de muncă, susţin reprezentanţii Ministerului Energiei.
Vineri, 27 septembrie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe brațul Chilia al Dunării.
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat lângă docuri. Incidentul a avut loc în primăvară, iar Marina chineză a încercat să ascundă pierderea, potrivit a doi oficiali americani din domeniul apărării. Conform oficialilor, submarinul de atac a fost primul din noua linie de nave din clasa Zhou, aflată în construcție la un șantier naval de lângă orașul Wuhan. Submarinele din clasa Zhou au o pupă caracteristică în formă de X, concepută pentru a îmbunătăți manevrabilitatea sub apă.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat joi un transfer major de arme și asistență din partea SUA către Ucraina, afirmând pe canalul său personal de Telegram că Kievul va primi 7,9 miliarde de dolari în sprijin militar.
Budapesta pare blocată în trecut și nu ar vrea ca alții să reușească acolo unde revoluția ungară a eșuat în 1956, după ce a fost înăbușită de Armata sovietică.
Aeronavele F-16 care sunt folosite de Forțele Aeriene Române pentru Serviciul de Poliție aeriană vor începe să fie scoase din uz în jurul anului 2034, cu finalizare în jurul anului 2040, potrivit unor informații dezvăluite de Ministerul Apărării Naționale, în cadrul unui breafing cu presa care a avut loc azi și la care a participat și DefenseRomania.
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a respins propunerea de încetare a focului între Israel și Hezbollah, spunând că „știrile despre încetarea focului - nu sunt adevărate. În schimb, a spus că „prim-ministrul a ordonat IDF să continue lupta cu toată puterea”.
Armata ucraineană a publicat oficial un material video în care prezintă sistemul Skynex în acțiune, arătând modul de funcționare de la distanță, perfomanţele radarului și caracteristicile muniției cu dispersie. În ciuda faptului că Ucraina a primit primele sisteme de apărare antiaeriană Skynex de la compania germană Rheinmetall în aprilie 2023, livrările de baterii complete au continuat până în primăvara anului 2024, utilizarea lor operațională de către forțele armate a rămas necunoscută până recent.
NATO intenționează să dezvolte o strategie de evacuare în masă a soldaților răniți de pe linia frontului în cazul unui război cu Rusia.
Propaganda rusă spune că există informații neconfirmate despre distrugerea mai multor avioane F-16.
Surse occidentale și regionale au informat că Iranul mediază discuțiile secrete aflate în desfășurare între Rusia și Houthi pentru a transfera rachete antinavă către grupul armat yemenit, o evoluție care evidențiază relațiile în creștere dintre Teheran și Moscova. Sursele confirmă că finalizarea acordului este legată de furnizarea de către Occident a armelor cu rază lungă de acțiune către Ucraina.
Rusia construiește drone militare în China, potrivit unei analize exclusive publicate de Reuters miercuri.
Statele Unite intenționează să anunțe asistență militară în valoare de peste 8 miliarde de dolari pentru Ucraina, joi, în timpul vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, au declarat miercuri doi oficiali americani, potrivit agenției de presă Reuters.
În încercarea de a rezolva problema achiziționării de către Turcia a unui sistem rusesc de apărare antirachetă S-400, care a dus la eliminarea sa din programul F-35, Statele Unite au propus ca SUA să preia controlul sistemelor S-400 în schimbul revenirii Turciei în programul F-35, a relatat ziarul grec Kathimerini, citând mai multe surse.