Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ambasada Rusă ceartă România și reabilitează Armata Roșie ”eliberatoare”
Strategica
Data publicării:
Pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei la București a apărut în urmă cu doar trei zile un mesaj cel puțin controversat.
EXCLUSIV

Dar mai mult decât controversat, în mod cert mesajul este total rupt de realitățile diplomației la care o asemenea Ambasadă ar trebui să fie ancorată.

Mesajul cu pricina nu face nici mai mult, nici mai puțin, decât să încerce o palidă reabilitare a Armatei Roșii care a ”eliberat” România de sub jugul fascismului care o sufoca. Dacă de jugul fascismului nu ne îndoim că a existat, termenul prin care Armata Roșie este caracterizată ca fiind ”eliberatoare” este cel puțin sfidător dacă facem apel la Istorie.

Ca un delir ce amintește de perioada de tristă amintire dinainte de decembrie ‘89, Ambasada Rusiei acuză presa occidentală și cea românească de propagandă (!!!) prin apariția în diverse publicații a unor material „ menite să-i denigreze pe ostașii Armatei Roșii care au eliberat de fascism țările Europei de Est și Europei Centrale”.

Astfel, imaginea soldatului rus este total deformată – în opinia Ambasadei Rusiei –, Armata Roșie fiind considerată „o adunătură de ”violatori și tâlhari”. În apărarea acestei teorii nu mai contează mărturiile tipărite în filele istoriei ale bunicilor noștri și a celor care au avut de a face cu soldații sovietici (sigur, nu trebuie să cădem în capcana de a generaliza, dar în majoritate covârșitoare) ci se citează un ordin al „ comandantului suprem I.V. Stalin”.

Ambasada Rusă omite să amintească faptul că eliberarea de sub jugul fascist a fost o acțiune a opoziției unite, un act de curaj înfăptuit sub comanda Regelui Mihai I al României la 23 august 1944. Un moment al istoriei ”arestat” de aceleași tancuri sovietice și devenit mit comunist prin propagandă violentă. Sunt uitați și miile de soldați români luați prizonieri și trimiși în gulaguri după ”eliberare”.

În goana reabilitării sovietice, ce ne duce mai mult în perioada Războiului Rece și amintește de reabilitarea lui Stalin din timpul lui Brejnev, mesajul omite să amintească că aceeași Armată Roșie ”eliberatoare” a reprezentat brațul armat al unui regim de ocupație care a impus ilegal printr-o lovitură de stat și falsificarea grosolană a alegerilor din 1946, o dictatură ce s-a întins pe patru decenii.

”Eliberatorii” care ocupaseră Bucureștiul dictau prin pumnul în masă al comisarilor sovietici.

Ce s-a întâmplat după ”eliberarea” care a împins prin tancurile sovietice România în spatele Cortinei de Fier, mă refer la stalinismul și represiunile anilor ‘50, nu cred că mai e un secret pentru nimeni.

Trist și paradoxal e că mesajul vine cu doar câteva zile înaintea datei de azi, dată de tristă amintire: 30 decembrie 1947.

Un mesaj ”diplomatic” tocmai la 71 de ani de la abdicarea forțată a Regelui Mihai prin înconjurarea Palatului Regal de forțe ce reprezentau armata de ”eliberare”.

Cam asta a însemnat ”eliberarea” României….

 

Mesajul Ambasadei Rusiei la București

 

Mai jos redau mesajul complet postat de Ambasada Rusiei la București (n. a. – mesajul a fost postat atât în limba română, cât și în limba rusă):

Cine a avut nevoie, la 75 de ani după cel de-al Doilea război mondial, să scoată de la naftalină miturile despre "atrocitățile" soldaților sovietici – eliberatorilor Europei de fascism

„Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală și cea românească apar periodic diverse publicații menite să-i denigreze pe ostașii Armatei Roșii care au eliberat de fascism țările Europei de Est și Europei Centrale. În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici și anti-ruși încearcă însistent să-i convingă pe oameni că Armata Roșie era o adunătură de tâlhari și violatori care nu știau de nicio milă față de populația civilă.

Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii. 

Inițial, miturile de acest gen au apărut datorită eforturilor ministrului nazist al propagandei, J. Goebbels, iar ulterior, în timpul Războiului Rece, au fost multiplicate și replicate de foștii aliați ai URSS.

În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei s-a ajuns chiar la situația când, în etapa finală, propagandă s-a dovedit să fie atât de intensă încât, în cea mai mare parte, germanii au crezut în poveștile despre cruzimea rușilor. Drept rezultat, când trupele sovietice au ajuns îndeaproape de Berlin, oraș a fost măturat de un val de sinucideri în masă. Potrivit unor date, numai în ultimele două luni ale războiului cifra de sinucideri acolo a ajuns la 30-40 de mii. 

Totuși, toți acești "experți" în materie de atrocități ale soldaților sovietici, care preferă să-i numească, pur și simplu, ruși, uită, de altfel, să menționeze că asemenea acțiuni împotriva populației civile (viol și jaf) au fost interzise în Armata Roșie la cel mai înalt nivel și erau pedepsite prin executare. Este relevant să cităm textul ordinului comandantului suprem I.V. Stalin "Cu privire la inadmisibilitatea atitudinii dure față de populație": "Ofițerii și ostași ai Armatei Roșii! Ne îndreptăm spre țara inamicului. Fiecare trebuie să-și păstreze stăpânirea de sine, fiecare trebuie să fie curajos... Populația rămasă în zonele cucerite, indiferent dacă este vorba de germani, cehi sau polonezi, nu trebuie să fie supusă abuzului. Vinovații vor fi pedepsiți în conformitate cu legea marțială. În teritoriul cucerit, relațiile sexuale cu sexul feminin nu sunt permise. Cei vinovați de violență și de viol vor fi împușcați." 

O pedeapsă atât de severă, care în caz de necesitate era executată de instanțele curților marțiale, oferă fiecărei persoane rezonabile un motiv pentru a reflecta asupra veridicității tuturor presupuselor atrocități în masă care sunt adesea atribuite soldaților sovietici de către experții occidentali. România nu face excepție în acest caz. Mitul creat de cei cu atitudinea antirusă, cu acel "Davai ceas, davai palton" (tradus din "Dă ceasul, dă haina"), conform căruia trupele sovietice au jefuit masiv populația românească în 1944, are prea puțin de a face cu realitatea. Chiar dacă renunțăm la aspectul moral și etic al problemei și reducem totul la o logică primitivă, nici atunci un ceas de mână sau o haină nu merită ca cineva de dragul lor să-și riste viața. Prin urmare, noi îndemnăm încă o dată, ca oamenii să analizeze informațiile care apar în mass-media și să le compare cu faptele istorice verificate. 

În mod firesc, apare întrebarea: cine beneficiază de pe urmele uleiului veninos al minciunii pus pe focul rusofobiei, infiltrat în conștiința publică a poporului român, după mulți ani de la încheierea ostilităților în Europa? Oare acest lucru se datorează apropierii aniversării celor 75 de ani de la eliberarea României de către Armata Roșie?

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nicușor Dan la Paris: Promisiuni ferme privind doborârea dronelor rusești și un nou demers în industria de apărare, după întâlnirea cu Emmanuel Macron
„Națiuni în descompunere”: Donald Trump lansează cel mai virulent atac de până acum la adresa Europei și a liderilor săi
„Cele mai periculoase vremuri”: Polonia se pregătește oficial de un eventual război dinspre Est și își transformă granița într-o fortăreață
Vizită la nivel înalt la Paris (VIDEO): Președintele Nicușor Dan, primit la Palatul Élysée pentru discuții strategice cu Emmanuel Macron
Lovitură de teatru la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina? SUA sunt gata să „sacrifice” Donbasul și să-l ofere Rusiei pentru pace
Avioane de vânătoare confundate cu rachete: SUA publică rezultatele anchetei privind pierderea a trei avioane F/A-18 și haosul de pe portavionul Truman
Aliniere periculoasă? Rusia susține că noua strategie de securitate a Statelor Unite îi validează pretențiile geopolitice
Congresul american “corectează” strategia administrației Trump privind sprijinul aliaților. Reducerea numărului de trupe de la Kogălniceanu rămâne însă aplicată  
Raport Norvegia: Europa va plăti dublu dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina. Factura se ridică la 1,6 trilioane de euro
Tensiuni în Pacific: Portavionul chinez Liaoning a efectuat 100 de decolări și aterizări în apropierea Japoniei, iar aeronavele nipone au fost luate la țintă
Cât de aproape este pacea în Ucraina? Adevărul despre „ultimii 10 metri” ai negocierilor
„Momentul adevărului” pentru europeni: Șeful apărării din UE cere un plan de pace european, independent de cel propus de SUA
Rachetele Oreshnik din Belarus fac din baza de la Deveselu o țintă principală. Cum va răspunde NATO la amplasarea de rachete rusești la câteva sute de km de capitale europene
„Cimitirul” de fier vechi al Rusiei: De ce noile autorități siriene refuza să utilizeze tancurile „inutile” furnizate de ruşi
Sursă foto: US Army Facebook
EXCLUSIV
Ultimatum de la Washington: Statele Unite impun termenul limită 2027 pentru ca Europa să preia conducerea apărării NATO
O nouă forță militară de descurajare în Orientul Mijlociu: SUA pariază masiv pe dronele de atac ieftine pentru a contracara amenințările regionale
Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
O pace „urâtă” la orizont: De ce sfârşitul războiului din Ucraina va avea un gust amar și ce ne spune „dușul rece” finlandez
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia

Ştiri Recomandate

Vuiesc canalele ruse de Telegram după operațiunea SUA din Venezuela. Bloggerii ruși: „Ar putea să-l răpească și pe Putin”. 30 de minute pe care rușii le visau la Kiev în 2022
După ce au integrat rachete aer-aer R-60 pe drone, rușii încearcă să-i „orbească” pe piloții ucraineni de F-16 cu reflectoare în infraroșu pe drone
Pentru România a început numărătoarea inversă pentru F-35. Până atunci să ne uităm la provocările din Polonia, unde există câteva contre interne
Cum a semnat Slovacia din greșeală un contract de 103 miliarde de euro pentru camioane militare Tatra
China cere eliberarea imediată a lui Nicolas Maduro după loviturile militare ale SUA în Venezuela
Nici în cazul operațiunii SUA din Venezuela, Europa nu „vorbește” pe aceeași voce. Ce state salută intervenția și cine amenință că nu va recunoaște intervenția SUA
După ce România nu a fost reprezentată la reuniunea de la Kiev, președintele Nicușor Dan participă săptămâna viitoare la cea a șefilor de stat din Coalința de Voință
Renunțăm la AK-47, „împreună ca frații”: R. Moldova trece la calibru NATO. Când decide România viitoarele arme de asalt ale Armatei
Imagini video rare cu batalionul Morok din timpul luptelor urbane din Ucraina: Nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului pe care europenii nu trebuie să o ignore
Trump cere Venezuelei „întoarcerea armelor”: Fără trupe americane în Venezuela, dacă regimul „face ce vrem noi”
Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Atacul SUA asupra Venezuelei, o veste foarte proastă și pentru Ucraina. Împărțirea sferelor de influență, decisă încă din august?
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
pixel