Dar mai mult decât controversat, în mod cert mesajul este total rupt de realitățile diplomației la care o asemenea Ambasadă ar trebui să fie ancorată.

Mesajul cu pricina nu face nici mai mult, nici mai puțin, decât să încerce o palidă reabilitare a Armatei Roșii care a ”eliberat” România de sub jugul fascismului care o sufoca. Dacă de jugul fascismului nu ne îndoim că a existat, termenul prin care Armata Roșie este caracterizată ca fiind ”eliberatoare” este cel puțin sfidător dacă facem apel la Istorie.

Ca un delir ce amintește de perioada de tristă amintire dinainte de decembrie ‘89, Ambasada Rusiei acuză presa occidentală și cea românească de propagandă (!!!) prin apariția în diverse publicații a unor material „ menite să-i denigreze pe ostașii Armatei Roșii care au eliberat de fascism țările Europei de Est și Europei Centrale”.

Astfel, imaginea soldatului rus este total deformată – în opinia Ambasadei Rusiei –, Armata Roșie fiind considerată „o adunătură de ”violatori și tâlhari”. În apărarea acestei teorii nu mai contează mărturiile tipărite în filele istoriei ale bunicilor noștri și a celor care au avut de a face cu soldații sovietici (sigur, nu trebuie să cădem în capcana de a generaliza, dar în majoritate covârșitoare) ci se citează un ordin al „ comandantului suprem I.V. Stalin”.

Ambasada Rusă omite să amintească faptul că eliberarea de sub jugul fascist a fost o acțiune a opoziției unite, un act de curaj înfăptuit sub comanda Regelui Mihai I al României la 23 august 1944. Un moment al istoriei ”arestat” de aceleași tancuri sovietice și devenit mit comunist prin propagandă violentă. Sunt uitați și miile de soldați români luați prizonieri și trimiși în gulaguri după ”eliberare”.

În goana reabilitării sovietice, ce ne duce mai mult în perioada Războiului Rece și amintește de reabilitarea lui Stalin din timpul lui Brejnev, mesajul omite să amintească că aceeași Armată Roșie ”eliberatoare” a reprezentat brațul armat al unui regim de ocupație care a impus ilegal printr-o lovitură de stat și falsificarea grosolană a alegerilor din 1946, o dictatură ce s-a întins pe patru decenii.

”Eliberatorii” care ocupaseră Bucureștiul dictau prin pumnul în masă al comisarilor sovietici.

Ce s-a întâmplat după ”eliberarea” care a împins prin tancurile sovietice România în spatele Cortinei de Fier, mă refer la stalinismul și represiunile anilor ‘50, nu cred că mai e un secret pentru nimeni.

Trist și paradoxal e că mesajul vine cu doar câteva zile înaintea datei de azi, dată de tristă amintire: 30 decembrie 1947.

Un mesaj ”diplomatic” tocmai la 71 de ani de la abdicarea forțată a Regelui Mihai prin înconjurarea Palatului Regal de forțe ce reprezentau armata de ”eliberare”.

Cam asta a însemnat ”eliberarea” României….

Mesajul Ambasadei Rusiei la București

Mai jos redau mesajul complet postat de Ambasada Rusiei la București (n. a. – mesajul a fost postat atât în limba română, cât și în limba rusă):

Cine a avut nevoie, la 75 de ani după cel de-al Doilea război mondial, să scoată de la naftalină miturile despre "atrocitățile" soldaților sovietici – eliberatorilor Europei de fascism

„Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală și cea românească apar periodic diverse publicații menite să-i denigreze pe ostașii Armatei Roșii care au eliberat de fascism țările Europei de Est și Europei Centrale. În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici și anti-ruși încearcă însistent să-i convingă pe oameni că Armata Roșie era o adunătură de tâlhari și violatori care nu știau de nicio milă față de populația civilă.

Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii. 

Inițial, miturile de acest gen au apărut datorită eforturilor ministrului nazist al propagandei, J. Goebbels, iar ulterior, în timpul Războiului Rece, au fost multiplicate și replicate de foștii aliați ai URSS.

În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei s-a ajuns chiar la situația când, în etapa finală, propagandă s-a dovedit să fie atât de intensă încât, în cea mai mare parte, germanii au crezut în poveștile despre cruzimea rușilor. Drept rezultat, când trupele sovietice au ajuns îndeaproape de Berlin, oraș a fost măturat de un val de sinucideri în masă. Potrivit unor date, numai în ultimele două luni ale războiului cifra de sinucideri acolo a ajuns la 30-40 de mii. 

Totuși, toți acești "experți" în materie de atrocități ale soldaților sovietici, care preferă să-i numească, pur și simplu, ruși, uită, de altfel, să menționeze că asemenea acțiuni împotriva populației civile (viol și jaf) au fost interzise în Armata Roșie la cel mai înalt nivel și erau pedepsite prin executare. Este relevant să cităm textul ordinului comandantului suprem I.V. Stalin "Cu privire la inadmisibilitatea atitudinii dure față de populație": "Ofițerii și ostași ai Armatei Roșii! Ne îndreptăm spre țara inamicului. Fiecare trebuie să-și păstreze stăpânirea de sine, fiecare trebuie să fie curajos... Populația rămasă în zonele cucerite, indiferent dacă este vorba de germani, cehi sau polonezi, nu trebuie să fie supusă abuzului. Vinovații vor fi pedepsiți în conformitate cu legea marțială. În teritoriul cucerit, relațiile sexuale cu sexul feminin nu sunt permise. Cei vinovați de violență și de viol vor fi împușcați." 

O pedeapsă atât de severă, care în caz de necesitate era executată de instanțele curților marțiale, oferă fiecărei persoane rezonabile un motiv pentru a reflecta asupra veridicității tuturor presupuselor atrocități în masă care sunt adesea atribuite soldaților sovietici de către experții occidentali. România nu face excepție în acest caz. Mitul creat de cei cu atitudinea antirusă, cu acel "Davai ceas, davai palton" (tradus din "Dă ceasul, dă haina"), conform căruia trupele sovietice au jefuit masiv populația românească în 1944, are prea puțin de a face cu realitatea. Chiar dacă renunțăm la aspectul moral și etic al problemei și reducem totul la o logică primitivă, nici atunci un ceas de mână sau o haină nu merită ca cineva de dragul lor să-și riste viața. Prin urmare, noi îndemnăm încă o dată, ca oamenii să analizeze informațiile care apar în mass-media și să le compare cu faptele istorice verificate. 

În mod firesc, apare întrebarea: cine beneficiază de pe urmele uleiului veninos al minciunii pus pe focul rusofobiei, infiltrat în conștiința publică a poporului român, după mulți ani de la încheierea ostilităților în Europa? Oare acest lucru se datorează apropierii aniversării celor 75 de ani de la eliberarea României de către Armata Roșie?