Marea Britanie a promis vineri să consolideze apărarea ţărilor baltice în faţa politicii 'din ce în ce mai active' a Rusiei, în cadrul celor mai ample manevre navale ale marinei regale în Marea Baltică de mai bine de un secol, informează France Presse.
Ministrul britanic al apărării, Penny Mordaunt, a declarat că Forţa expediţionară comună (JEF), condusă de britanici, a atins un 'nou nivel' în cursul acestor exerciţii la care au participat aproape 4.000 de persoane şi 44 de nave.
Penny Mordaunt a calificat acest exerciţiu drept 'cea mai importantă desfăşurare a Royal Navy în Marea Baltică de mai bine de o sută de ani', în timpul unei discuţii cu jurnalişti la bordul unei nave britanice în portul Klaipeda (Lituania), în apropiere de enclava rusă Kaliningrad, unde Rusia are baze militare.
Exerciţiul are drept scop reasigurarea aliaţilor de pe flancul estic al NATO şi de a arăta că forţele Alianţei Nord-Atlantice sunt 'aliniate şi pregătite'.
'Rusia devine din ce în ce mai activă, vedem că desfăşoară mai multe forţe şi noi armamente şi ne putem imagina scenarii pe care le poate aplica în viitor', a mai spus ministrul britanic, subliniind că 'este important să fim alături de aliaţii noştri'.
Într-un interviu pentru agenţia de presă Baltic News Service, Penny Mordaunt a precizat că Regatul Unit doreşte 'consolidarea securităţii şi a rezistenţei în regiune', evocând exerciţii şi patrule regulate, dar fără a preciza sub ce formă.
Vizita sa în Lituania, ţară critică faţă de Moscova, a coincis cu întâlnirea dintre premierul britanic Theresa May şi preşedintele rus Vladimir Putin în marja summitului G20 la Osaka, în Japonia.
Theresa May i-a transmis lui Putin că relaţiile între cele două ţări nu pot reveni la normalitate decât dacă Moscova pune capăt activităţilor sale 'iresponsabile şi destabilizatoare', potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului de la Londra.
Condusă de Regatul Unit, Forţa expediţionară comună cuprinde alte opt ţări (Danemarca, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Olanda, Suedia şi Norvegia).
Vezi și: NATO a adoptat prima sa politică spațială pentru contracararea amenințărilor
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News