Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ankara critică declaraţiile SUA privind relocarea afganilor care fac referire la Turcia
News
Data publicării:
Turcia a criticat marţi programul american ce oferă afganilor care riscă să fie ţinte ale violenţei talibanilor, din cauza afilierii lor cu SUA, posibilitatea de a se reinstala în SUA, susţinând că măsura ar putea provoca o "criză migraţională majoră" în regiune, transmite Reuters.

Departamentul de Stat al SUA a anunţat luni un nou program în cadrul căruia alte mii de afgani vor avea şansa de a se reloca ca refugiaţi în SUA. Afganii din program ar trebui să ajungă pe cont propriu într-un stat terţ, unde vor aştepta o perioadă de 12 până la 14 luni pentru ca cererile lor să fie procesate.

Un înalt oficial al Departamentului de Stat a declarat că Washingtonul a avut discuţii cu ţările vecine, adăugând că este important ca graniţele Pakistanului cu Afganistan să rămână deschise, în timp ce alţii ar putea călători în Turcia prin Iran.

Într-o declaraţie, ministerul de externe de la Ankara a respins referirea la Turcia ca o cale de migraţie pentru afgani şi a adăugat că Turcia, ţara care găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi la nivel global, peste patru milioane, nu va asuma "o nouă criză migraţională în numele unei ţări terţe".

"Turcia nu acceptă decizia iresponsabilă luată de SUA fără a ne consulta. Dacă SUA doresc să îi aducă pe aceşti oameni în ţara lor, este posibil să îi transfere direct cu avioane", afirmă ministerul turc de externe.

"Nimeni nu ar trebui să se aştepte ca poporul turc să suporte povara crizelor migraţionale experimentate ca urmare a deciziilor ţărilor terţe din regiunea noastră", a adăugat aceasta.

Sute de afgani au trecut în Turcia în ultimele săptămâni, pe fondul violenţelor în creştere din Afganistan, stârnind îngrijorare cu privire la riscul unui nou flux de migranţi.

Relaţiile dintre Ankara şi Washington sunt tensionate pe mai multe planuri: de la demersul Ankarei de a achiziţiona echipamente de apărare produse în Rusia până la chestiuni legate de justiţie şi poziţii diferite pe dosare de politică externă precum Siria, Libia şi Mediterana de est.

Turcia s-a oferit să asigure securitatea şi să gestioneze aeroportul internaţional Hamid Karzai din Kabul după retragerea SUA şi NATO din Afganistan, ceea ce ar putea crea un teren de cooperare între aliaţii NATO. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Apărare aeriană
EXCLUSIV
Cele două săptămâni de aur care pot decide viitorul regimului ayatollahilor: Cadoul lui Trump de care Iranul ar fi bine să profite
Bombele cu planare rusești și-au găsit nașul: NATO anunță primele teste reușite, iar sistemul va ajunge pe front în câteva luni
Apune epoca Orban? Opoziția Tisza conduce detașat în sondaje, o premieră în ultimii 15 ani
China trimite un număr record de avioane să survoleze zona din jurul Taiwanului
Rușii se laudă că au rupt un acord „mort”: Cooperarea militară cu Germania din 1996. Moscova acuză politica militaristă germană împotriva sa
Summit-ul NATO va fi ”scurt, concis și plăcut”. Totul, pentru a-l mulțumi pe Trump
„Rusia are un plan de agresiune pe termen lung împotriva Europei”. Care sunt soluțiile
Pentru ca acordul privind mineralele să-și producă efectele Trump trebuie să dea cu pumnul în masă în fața Rusiei. Volker: SUA nu fac suficient pentru interesele sale
Atacul Israelului asupra Iranului. Foto: Agerpres
EXCLUSIV
Președintele Poloniei, blocat în Singapore din cauza schimbului de lovituri de rachete între Iran și Israel
Cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est al NATO de la Sibiu
Toate statele NATO au atins pragul de 2% pentru apărare
Trump își trimite omul să discute cu Lukașenko despre negocierile dintre Ucraina și Rusia
Transparență sau diversiune? Belarusul anunță exerciții militare recalibrate pentru a reduce tensiunile cu NATO, dar scenariul pare scris la Kremlin
Escaladare fără precedent: Un diplomat român de la Delegația UE a fost bătut în Rusia, la Vladivostok. Atacatorii ar putea fi ofițeri FSB
Capul plecat, sabia nu-l taie - varianta slovacă. Premierul Fico vrea neutralitate. Teza păcii fără arme, fluturată și în România
Grup de lucru, desființat după câteva săptămâni. SUA pun pe pauză o structură creată pentru creșterea presiunii asupra Rusiei
Rusia își modernizează bazele militare nucleare din apropierea frontierei NATO
Rusia ar vrea să transforme Ruta Mării Nordului într-un al doilea Drum al Mătăsii și invită ”țările prietene” să participe
SUA își retrag o parte din personalul diplomatic din țările din Orientul Mijlociu
România primește de la UE 1,3 miliarde euro. Reforma pensiilor speciale și a managementui întreprinderilor de stat, condiții obligatorii pentru deblocarea diferenței de 700 de milioane
Dezbatere online: România și testul timpului în contextul unei noi dinamici a relației UE–SUA
Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est. Invitatul surpriză este unul dintre aliații lui Putin, aflat pentru prima dată în Ucraina de la începutul războiului
”Ucraina este doar un pas spre Vest”. Rusia va testa NATO într-o țară baltică, avertizează șeful serviciilor secrete germane
Președintele Nicușor Dan merge astăzi în Republica Moldova
Simboluri care cad: Cea mai înaltă statuie a lui Lenin din Kârgâzstan a fost îndepărtată
Regele Spaniei va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Țările NATO trimit forțe suplimentare în Nordul Îndepărtat pentru a descuraja Rusia
NATO: Teroarea Rusiei vine din cer. Alianța cere o creștere cu 400% a capacităților de apărare antiaeriană și antirachetă
Renault intră în producția de drone. Francezii vor colabora cu o companie ucraineană

Ştiri Recomandate

Apa nu-i ca aerul. Rușii vor un analog pentru ”Sea Baby”, dar succesul Shahed e departe: Dronele navale explodează înainte să ajungă la țintă
SUA, lăudate pentru limitarea livrărilor de arme către Ucraina. Va accelera sfârșitul războiului, spune Kremlinul
Teheranul era pregătit să mineze Strâmtoarea Ormuz după primele atacuri ale Israelului
Parteneriat strategic: ROMARM și Northrop Grumman vor produce în România radarul avansat G/ATOR
,,Punem pe primul loc interesele Americii'' - aşa justifică Pentagonul oprirea livrărilor de rachete Patriot către Ucraina
Împrumuturi la comun, soluția pentru accelerarea investiţiilor UE în apărare
România și-a găsit locul în ,,grupul select'' al proiectului MARTE: Cine ne reprezintă pe plan european pentru dezvoltarea unui nou tanc greu?
Statisticile lunii iunie arată că rușii au apăsat pedala de accelerație în Ucraina: Mai mult teritoriu capturat, mai multe mijloace de distrugere folosite
Adaptarea la provocările câmpului de luptă modern: Armata SUA alocă peste 100 de milioane de dolari pentru a face din Abrams un tanc greu de detectat
Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Polonia își crește de cinci ori producția de muniții: Compania autohtonă PGZ, contract pentru obuze de 155 și 120 mm
Sisteme antiaeriene IRIS-T și producție comună de drone. Germania preia frâiele înarmării Ucrainei
Germania, la răscruce. Merz confirmă discuțiile cu Franța privind o „umbrelă nucleară europeană”, dar precizează că e vorba despre o perspectivă îndepărtată
Reconcilierea turco-kurdă, faza a doua: PKK depune armele
Un Su-34 în minus. Bombardierul rusesc s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament, în regiunea Nijni Novgorod
Trump nu exclude posibilitate ca Musk să fie deportat și îl amenință direct pe miliardar: Am putea pune DOGE pe Elon
"S-a auzit un bâzâit; după 5 minute, explozii". Noile drone ucrainene au lovit la 1.300 de km. Ținta, fabrica Kupol de drone și sisteme antiaeriaene Tor și Osa
Armata ucraineană deține în continuare un cap de pod în Kursk, pe teritoriul Rusiei: Agresorul rus își folosește cele mai bune brigăzi în această direcție
Continuă tensiunile diplomatice dintre Moscova și Baku. Ultimul episod: Azerii reținuți în Rusia au murit torturați
Atlantic Council deschide un birou regional și în România pentru a promova cooperarea transatlantică în domenii strategice
Veriga slabă a NATO? România plătește milioane de euro către CFR Marfă pentru transport militar pe linii învechite
Norvegia trimite în Polonia avioanele sale F-35 | Au o singură misiune: să formeze un scut aerian deasupra celui mai important nod logistic din Europa
Forțele Armate ale Ucrainei au lansat un atac cu rachete asupra regiunii ocupate Donețk: Atacul ar fi servit drept ,,botez al focului'' pentru o nouă rachetă
România va avea noi sisteme antiaeriene. Israelienii de la Rafael, câștigătorii licitației pentru SHORAD-VSHORAD?
Rusia lasă impresia că are puterea să se refacă după atacul ucrainean ,,Pânza de Păianjen”: Complexul militar industrial, pus să producă bombardiere strategice
HIMARS devine hipersonic: Ce este proiectul Blackbeard Ground Launch (GL) la care U.S. Army lucrează deja?
Din conversațiile interceptate de SUA rezultă că oficialii iranieni par surprinși de intensitatea sub așteptări a atacurilor americane
Rușii susțin că “au eliberat” complet una din cele patru regiuni anexate de la Ucraina. RPL s-ar afla acum 100% sub control rusesc
Chinezii se laudă cu o nouă bombă, despre care se presupune că poate provoca pene de curent după impact
”În trei luni, situația s-ar putea schimba radical”. Ucraina are pe masă o soluție la problema Shahed
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Ședință CSAT. Pacea în Ucraina trebuie să excludă ferm încercările Rusiei de redivizare a Europei în sfere de influență
pixel