Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ar trebui România să intercepteze drone rusești deasupra Ucrainei? De ce o astfel de acțiune nu înseamnă implicarea României în război
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Există discuții la nivel aliat, dar departe de a exista și un consens, despre angajarea dronelor și rachetelor de către România și Polonia, deasupra teritoriului Ucrainei, care zboară pe direcția celor două state NATO.
Complex românesc antiaerian Gepard (Ghepard), utilizat cu succes inclusiv împotriva dronelor, în timpul unor trageri. Foto: MApN
Complex românesc antiaerian Gepard (Ghepard), utilizat cu succes inclusiv împotriva dronelor, în timpul unor trageri. Foto: MApN

Discuțiile s-au intensificat în utlima vreme mai ales după recentele atacuri asupra Ucrainei și încălcări ale spațiului aerian al României și Poloniei de către dronele Rusiei.

Amintim că în urmă cu două săptămâni o dronă rusă a intrat în spațiul aerian al României în timpul unui atac masiv asupra porturilor dunărene ale Ucrainei. Drona a evoluat aproximativ 40 de minute la o adâncime de aproximativ 30 de kilometri în teritoriul nostru și a fost atent monitorizată de două avioane F-16 Fighting Falcon ale României.

Incidentul care de fapt a reprezentat o provocare fără precedent a Rusiei a arătat că România nu are nici măcar legislația adaptată pentru a doborî dronele care îi încalcă teritroiul pe timp de pace. Polonia se confruntă și ea cu probleme ale cadrului legislativ care fac imposibilă interceptarea dronelor și rachetelor de către avioanele F-16 poloneze.

Concomitent cu discuțiile privind modificarea legislației în România, la nivelul NATO se poartă un dialog despre angajarea dronelor de către statele aliate, deasupra Ucrianei, cu mențiune că e vorba de drone sau rachete care zboară pe direcția acestora.

 

Ucraina ne îndeamnă să avem curaj. De ce doborârea dronelor rusești deasupra Ucrainei, de către România, nu înseamnă implicarea țării noastre în război

 

2. Complex an... (complexe-antiaeriene-gepard_84076100.jpg)

Complex antiaerian Gepard. Foto: MApN

DefenseRomania a participat la finalul săptămânii trecute la o masă rotundă organizată de Excelența Sa Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei la București, în care șeful misiunii diplomatice ucrainene a explicat și de ce angajarea dronelor deasupra Ucrainei e de fapt o măsură defensivă pe care România ar lua-o și nu ar duce sub nicio formă la implicarea țării noastre în război.

Mai degrabă „ar fi eliminate riscuri când astfel de UAV-uri se îndreaptă spre teritoriul unei anumite țări” întrucât „multe riscuri nu survin doar din lovituri directe ale dronelor, dar și din fragmente ale UAV-urilor care cad după ce acestea sunt angajate”. 

„Am sugerat și propus că ar fi o metodă eficientă ca aceste drone să fie angajate de statele noastre vecine în spațiul aerian al Ucrianei. Nu credem sub nicio formă că acest lucru ar reprezenta o implicare în război (n.r. - a României). E cât se poate de clar că agresorul rus nu trebuie să prezinte niciun risc pentru populația și teritoriul României sau Poloniei. Iar astfel e cât se poate de legitim ca dronele și rachetele ruse să fie angajate deasupra Ucrianei dacă ele sunt lansate pe direcția României. E nu doar o acțiune legitimă, dar și defensivă. 

Aceasta e o discuție pe care o purtăm, avem argumente pe care le-am prezentat cu aliații despre acest subiect, dar e nevoie de o abordare comună. Dar acest lucru (n.r. - angajarea dronelor și rachetelor rusești de către România, deasupra teritoriului Ucrainei) va întări nu doar securitatea României, dar ne va ajuta și pe noi să apărăm civilii ucraineni”, a completat E.S. Ihor Prokopchuk. 

3. Sistem de ... (patriot_romania_79805800.jpg)

Sistem de apărare antiaerian şi antirachetă cu rază lungă de acțiune de tiă Patriot. Foto: Forțele Aeriene Române

Ambasadorul Ucrainei la București a mulțumit totodată țării noastre pentru decizia de a dona un sistem Patriot, decizie care va duce la salvarea de vieți ucrainene și a subliniat că vizita pe care a efectuat-o săptămâna trecută la București noul ministru de Externe ucrainean Andrii Sîbiha nu e întâmplătoare. România a fost aleasă ca prima vizită externă de noul oficial de la Kiev, fapt ce arată recunoștința Ucrainei și importanța țării noastre în efortul Ucrainei de a rezista invadatorului rus.

În ceea ce privește angajarea dronelor și rachetelor lansate pe direcția Poloniei și României, merită amintit că Varșovia e mult mai determinată. În aceste zile Radoslaw Sikorski, ministrul polonez de Externe, a afirmat public că Polonia are „obligația constituțională” să doboare dronele și rachetele lansate de Rusia, chiar și deasupra Ucrainei, dacă ele se îndreaptă spre teritoriul polonez. De subliniat că în prezent nu există consens în NATO pentru o astfel de decizie.

CITEȘTE ȘI: De ce avioanele F-16 românești nu doboară drone rusești deși au capacitatea? România nu e singura care se găsește în această situație


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
Situație critică la Pokrovsk: Peste 300 de militari ruși au intrat deja în oraș, iar retragerea ucrainenilor pare o chestiune de timp
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Dronă prăbușită în România în timpul unui nou atac masiv rus la Dunăre împotriva Ucrainei. Eurofighter și F-16 nu au putut decola din cauza vremii
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Explozii în portul strategic Tuapse. Rusia, lovită din nou de drone în "pilonul" petrolier al maşinăriei sale de război de la Marea Neagră
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Șeful armatei Ucrainei: Orașul Pokrovsk este sub control, intensitatea atacurilor inamice a scăzut
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Un „Ferrari” al distrugătoarelor de tancuri a apărut pe frontul ucrainean. Ce poate face vehiculul italian B1 Centauro și de ce este ideal pentru contra-ofensivele Ucrainei
Rusia a efectuat un nou atac violent asupra Ucrainei. Trupele ruse au folosit un număr record de rachete aerobalistice Kinjal
SUA vor stabili o prezență militară în Siria. Obiectivul e procesul de pace cu Israelul
Rusia acuză că soldații ei sunt uciși în Ucraina de muniția și armamentul livrat de „fratele sârb”. Rușii arată pisica vecinilor noștri
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025

Ştiri Recomandate

Rusia creează o armată de drone în spatele frontului aproape de granița României. Informațiile arată că Transnistria va fi folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea Moldovei
Succes major pentru Damen în SUA (VIDEO): Designul ales de US Navy validează soluția propusă şi pentru Forțele Navale Române
Rusia pierde un pion important în Marea Neagră. Detaliile operațiunii SBU care a demascat transportul ilegal de cereale din Crimeea
Trupele ruse au primit în dotare noi bombardiere Su-34. Al șaptelea lot din 2025 a fost livrat Forțelor Aerocosmice
Ucraina e pe punctul de a mai primi câteva avioane MiG-29 din Europa. S-au reluat negocierile pentru avioanele MiG-29 poloneze „înghețate” de doi ani și jumătate
Sursă foto: FORTER
EXCLUSIV
Recalibrarea prezenței militare SUA în Europa pune România în fața unor noi responsabilități strategice. Un punct de comparație necesar: Polonia
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Moscova, mulțumită de declarațiile lui Trump: Interviul e în conformitate cu viziunea noastră
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
Imagini cu sistemul antidronă MEROPS, cumpărat și de România: Cu peste 1.000 de drone doborâte în Ucraina, un UAV costă 10% dintr-un Shahed
Siria prin ochii americanilor: „O călătorie nebună de la izolare la deschidere”. Experții îndeamnă la reforme și avertizează împotriva „conducerii unei țări falimentare”
Norvegia schimbă doctrina de apărare: Se caută rachete cu rază lungă capabile să lovească inima flotei rusești din Arctica
Nicușor Dan la Paris: Promisiuni ferme privind doborârea dronelor rusești și un nou demers în industria de apărare, după întâlnirea cu Emmanuel Macron
Avioane militare din China și Rusia au pătruns neautorizat în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene a Coreei de Sud
„Națiuni în descompunere”: Donald Trump lansează cel mai virulent atac de până acum la adresa Europei și a liderilor săi
„Cele mai periculoase vremuri”: Polonia se pregătește oficial de un eventual război dinspre Est și își transformă granița într-o fortăreață
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Germania are Unitate specială Anti-drone. Decizia, după ce un număr record de drone au fost observate în apropierea aeroporturilor
Vizită la nivel înalt la Paris (VIDEO): Președintele Nicușor Dan, primit la Palatul Élysée pentru discuții strategice cu Emmanuel Macron
Ultima aeronavă rusă de transport An-22 "Antey" s-a prăbușit astăzi din motive tehnice
Lovitură de teatru la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina? SUA sunt gata să „sacrifice” Donbasul și să-l ofere Rusiei pentru pace
Tren militar din Rusia / Ministerul apărării (imagine ilustrativă)
EXCLUSIV
Gura de oxigen pentru Ucraina se amână: Japonia nu e de acord cu propunerea UE de confiscare a activelor rusești în favoarea Ucrainei
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Ucraina arată momentul distrugerii „titanului zburător” al Rusiei (VIDEO): Unitatea Alpha a SBU a lovit un elicopter gigant Mi-26
Suspiciuni de corupție în NATO. Numele companiei israeliene Elbit apare printre companiile suspectate
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
Avioane de vânătoare confundate cu rachete: SUA publică rezultatele anchetei privind pierderea a trei avioane F/A-18 și haosul de pe portavionul Truman
Aliniere periculoasă? Rusia susține că noua strategie de securitate a Statelor Unite îi validează pretențiile geopolitice
Kievul avertizează că Rusia ar putea deschide un nou front în nordul Ucrainei, în timp înaintează și la Pokrovsk
Congresul american “corectează” strategia administrației Trump privind sprijinul aliaților. Reducerea numărului de trupe de la Kogălniceanu rămâne însă aplicată  
pixel