Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Armata ucraineană a lovit din nou ținte din Peninsula Crimeea. Rușii asociază atacurile cu prezența în Marea Neagră a unei drone americane de cercetare RQ-4B
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
În perioada 15-16.05.2024, Forțele Armate ale Ucrainei au executat mai multe atacuri combinate cu drone aeriene și maritime, precum și cu rachete balistice asupra unor ținte rusești din Peninsula Crimeea. A fost vizat, în primul rând aerodromul din Belbek, dar și alte obiective din Sevastopol și Simferopol.

Oficialii ruși din peninsulă au semnalat faptul că, în timpul primului atac, apărarea antiaeriană a doborât 10 rachete de producție americană de tip ATACMS lansate de armata ucraineană, iar în cel de-al doilea cinci rachete de același tip.

Ultimul dintre atacuri a fost declanșat cu puțin înainte de miezul nopții, la ora 22:50 (ora Moscovei).

În primul val al acestuia, mai multe drone aeriene au fost lansate de la Odesa și s-au îndreptat spre Sevastopol, având ca obiectiv principal distragerea atenției forțelor ruse. Simultan, din zona portului Odesa au fost lansate pe mare mai multe drone maritime. Trupele ruse au doborât mai întâi trei drone aeriene în apropierea Golfului Sevastopol, și una deasupra localității Simferopol. În același timp, mai multe drone aeriene au evoluat la vest de Belbek, fiind folosite, probabil, nu pentru executarea de lovituri, ci pentru indicarea țintelor și dirijarea rachetelor.

Ulterior, mai multe rachete balistice ATACMS au fost lansate din zona Yavkino din Regiunea Nikolaev. Potrivit comunicatelor de presă ale Ministerului rus al Apărării, cinci rachete au fost interceptate deasupra aerodromului Belbek. După cum susțin reprezentanții militari ruși, resturi ale rachetelor au căzut pe aerodrom, provocând mai multe pagube, semnalate de sursele publice ucrainene.

Un număr mare de drone maritime lansate de militarii ucraineni au fost reperate atât în zona Cap Tarkhankut, cât și la Chernomorskoye. Una dintre acestea a fost distrusă la nord de Chernomorskoye, în urma indicării țintei de la o dronă rusească. Cu toate acestea, mai multe drone maritime nu s-au apropiat de Peninsula Crimeea, rămânând într-o zonă de așteptare, pentru o intervenție ulterioară.

Potrivit surselor rusești, tacticile ucrainene din Peninsula Crimeea au în vedere efectuarea de atacuri asupra aerodromurilor și depozitelor de combustibili și lubrefianți, pentru a forța aviația să se mute în baze mai îndepărtate, crescând astfel timpul de răspuns la alarmele aeriene și eliberând spațiul aerian al Crimeei înaintea unor atacuri mai masive.

Pe de altă parte, acestea au semnalat prezența în partea de sud-vest a Mării Negre a unei drone de cercetare americane de tip RQ-4B Global Hawk. De exemplu, portalul topwar.ru a informat că vehiculul aerian fără pilot a coordonat lovitura Forțelor Armate ale Ucrainei efectuată pe timp de noapte cu rachete ATACMS pe teritoriul Peninsulei Crimeea. De asemenea, având în vedere prezența prelungită în zonă a dronei americane, se poate aprecia că aceasta a evaluat și rezultatele atacului asupra aerodromului Belbek, dar și că a urmărit ținte noi, pentru eventuale lovituri cu drone maritime ucrainene.

Jurnaliștii ruși, au remarcat că, odată cu izbucnirea conflictului armat din Ucraina, aviația militară din statele membre NATO a crescut în mod semnificativ frecvența zborurilor deasupra Mării Negre. Este vorba, în primul rând, despre avioane și drone de cercetare strategică. De regulă, la scurt timp după apariția mijloacelor aeriene ale NATO în spațiul aerian al Mării Negre, urmează lovituri ale armatei ucrainene asupra țintelor rusești din Crimeea.

Partea rusă susține că astfel de acțiuni ale SUA și altor state membre ale alianței indică implicarea directă a NATO în conflictul ucrainean. Mijloacele de cercetare aeriană ale NATO apar deasupra Mării Negre nu numai pentru a monitoriza țintele rusești, ci și pentru a transmite datele colectate către Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.

În altă ordine de idei, trebuie spus faptul că, în după amiaza zilei de 16 mai, Ministerul rus al Apărării a anunțat respingerea unui atac masiv cu drone maritime asupra Peninsulei Crimeea.

După cum au precizat reprezentanții ministerului, în partea de vest a Mării Negre, aviația navală a distrus 11 drone maritime ucrainene, care se îndreptau spre peninsulă.

,,Pe 16 mai, în jurul orei 14:00 (ora Moscovei), în vestul acvatoriului Mării Negre, au fost descoperite mai multe drone maritime ucrainene, care se îndreptau în direcția Peninsulei Crimeea. Dintre acestea, 11 drone au fost distruse cu ajutorul armamentelor aflate în dotarea mijloacelor Aviației navale a Flotei ruse din Marea Neagră, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Tass.

Ulterior, potrivit oficialilor militari ruși, încă o dronă maritimă ucraineană a fost descoperită și distrusă în aceeași zonă, în jurul orei 15:30.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora

Ştiri Recomandate

Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
pixel