Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Australia vorbește despre dificultatea de a transfera avioane F/A-18 Hornet scoase din uz către Ucraina
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
În ciuda faptului că Australia are peste 40 de avioane de luptă multi-rol F/A-18 Hornet care au fost deja scoase din uz, există unele dificultăți evidente în ceea ce privește transferul acestora. Ministrul australian al apărării, Richard Marles, a declarat într-un interviu acordat postului ABC Radio Naţional că transferul acestor avioane este o "problemă complexă". Acesta a confirmat că negocierile privind avioanele de luptă sunt în curs de desfășurare, "dar este un proces mult mai complicat decât alte forme de sprijin militar".
Avioane F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Regale Australiene. Sursa Twitter: Royal Australian Air Force.
Avioane F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Regale Australiene. Sursa Twitter: Royal Australian Air Force.

Astfel, până la jumătatea lunii iulie, transferul avioanelor de luptă multi-rol F/A-18 Hornet nu depășise stadiul de discuție. Cu excepția cazului în care, desigur, declarația șefului ministerului australian al apărării este legată de dorința ascunsă a Australiei de a face o "surpriză" Rusiei. Iar acest lucru este mult mai bun decât un "anunț" direct cu informații precise pentru Kremlin cu privire la numărul de avioane și momentul livrării acestora, susţin analiştii ucraineni ai publicaţiei DefenseExpress.

În același timp, trebuie recunoscut faptul că transferul unor avioane de luptă multi-rol este un proces mult mai complicat decât transferul de blindate. Din nou, acesta implică instruirea piloților și a tehnicienilor pentru un anumit tip de aeronavă. Iar acest proces pare să fi cauzat mai multe dificultăți decât căutarea de F-16 pentru Ucraina, motiv pentru care "coaliția F-16" deja formată include 11 țări.

În plus, problemele în această chestiune pot privi nu numai partea australiană, ci și Ucraina, deoarece, în mod clar, Forțele Aeriene Ucrainene nu pot retrage simultan tot personalul de zbor și sista serviciile de la sol pentru a urma programe de instruire. Acest lucru înseamnă că este necesar să se aloce în mod corespunzător resursa disponibilă de specialiști, ținând cont de perioada de pregătire și de numărul şi tipul de aeronave care ar urma să fie transferate.

Publicaţia DefenseExpress susţine că că este destul de nedrept să credem că Australia ar întârzia în mod artificial procesul de transfer al F/A-18 Hornet către Ucraina. Transferul acestora nu reprezintă nicio amenințare pentru capacitatea de apărare a țării, deoarece toate aeronavele au fost deja scoase din uz.

De asemenea, Australia ajută în mod regulat Ucraina cu arme și, împreună cu Statele Unite, a început să transfere obuziere M777, furnizând vehicule blindate - mai mult de o sută de Bushmaster MRAP, un număr nedeclarat de transportoare blindate M113, dar și alte tipuri de arme.

În timpul summitului NATO de la Vilnius, Australia a anunțat un nou pachet de ajutor constând în încă 30 de vehicule blindate Bushmaster.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Drone de război electronic, o "cărămidă" importantă pentru zidul de drone al NATO. "EW-UAS" se află în faza de teste
S-a „scurs” o imagine rară cu avionul rus Su-75 Checkmate. Deși caută să resusciteze Su-57, rușii par să insiste pentru un avion de generația a 5-a cu un singur motor
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Europa, ”vizitată” iar dinspre Est: 25 de baloane meteorologice din Belarus au cauzat închiderea aeroportului din Vilnius
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
F-16 pakistaneze doborâte? India publică propriul bilanț, la câteva luni după scurtul război cu Pakistanul
Un model ce ar putea fi aplicat și de România? Ucraina țintește să devină „vioara întâi” în materie de drone, cu transfer tehnologic masiv din SUA
Se caută avioane Mirage 2000 pentru Ucraina. Un stat european spune că simte presiuni pentru a-și vinde flota de Mirage 2000
O nouă livrare în Europa de F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-16. Jumătate din numărul de avioane comandate de Slovacia a fost bifat
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Într-un final primul IAR-99 modernizat de Avioane Craiova a zburat și va efectua trageri în poligon. Rămân însă semne de întrebare privind întârzierile record
Avioane suedeze Gripen: Secretele negocierilor dintre Ucraina și Suedia, dezvăluite indirect de prim-adjunctul ministrului ucrainean al Apărării
Au cu adevărat Statele Unite planuri pentru viitoare atacuri chirurgicale în Venezuela? Washingtonul ar avea pe masă opţiunea utilizării dronelor şi avioanelor de vânătoare
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Contraofensivă ieftină: Cum vânează militarii ucraineni de pe avioane Yak-52 roiurile de drone ruseşti Shahed (Video)
Danemarca a înregistrat un nou incident cu drone deasupra celui mai mare aeroport militar din țară
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Rușii au spus „da”: Prețul salvării avionului Su-57 de către o mare putere mondială va fi accesul acesteia la codul sursă și la toate datele sensibile
SUA trimit F-16 pentru a intercepta patru avioane rusești Su-35 și Tu-95 în apropierea Alaskăi
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat
Calm și decis în fața provocărilor: Cum trebuie interpretat răspunsul NATO la escaladarea rusă în spațiul aerian estonian
Forțele Aeriene ale Ucrainei anunță doborârea unui bombardier rusesc de tip Su-34. Aeronava îndeplinea misiuni de bombardament în regiunea Zaporojie
Flota Forțelor Aeriene Iraniene, modernizată cu MiG-29. Teheranul subliniază că Rusia livrează ”în etape” și avioane Su-35
Armata SUA, în căutare de soluții low-cost. O manevră disperată a piloților F-15, care au atacat drone iraniene cu bombe, dezvăluie o vulnerabilitate a zilelor noastre

Ştiri Recomandate

Diplomația F-35: SUA, pe cale să spună „da” vânzării F-35 unei puteri cu capacitate de hegemon în regiune, un punct de cotitură în Orient
Cum să îți fie Flota decimată de un stat fără nave și submarine. Numărul exact de nave pierdute de ruși în Marea Neagă
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Viitorul bombardier stealth B-21 Raider redefinește cabina de pilotaj? Mai puțini oameni implicaţi, mai multe sisteme AI la manşă
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
„Ochii din cer” nu mint (FOTO/VIDEO): Masacrul din El Fasher, o epurare etnică documentată din satelit. De ce tace Occidentul?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
pixel