Ucraina a primit confirmarea că va primi trei sisteme Patriot din cele 10 necesare. Germania și-a confirmat disponibilitatea de a livra două sisteme, iar Norvegia și-a confirmat disponibilitatea de a livra unul, a declarat Volodimir Zelenski.
“În cadrul primei etape a exercițiului, echipaje ale avioanelor Su-24MR au îndeplinit misiuni de cercetare și transmitere a datelor despre locurile de dislocare ale adversarului convențional. Pentru distrugerea țintelor de coastă au fost implicate avioanele de vânătoare multirol Su-30SM, precum și bombardierele de front Su-24M din compunerea regimentului de aviație de asalt. Echipajele au efectuat atacuri cu bombe asupra dispozitivului adversarului, întrebuințând bombe de aviație de tip OFAB”, se arată într-un comunicat de presă al departamentului, preluat de agenția de presă Interfax.
După cum au precizat reprezentanții Statului major al FRMN, țintele au fost amplasate în raionul muntelui Konchekskaya, în poligonul interarme Opuk din Crimeea.
“Avioanele și elicopterele regimentului de aviație mixtă au îndeplinit misiuni de căutare și distrugere a submarinelor adversarului convențional. Echipajele elicopterelor antisubmarin Ka-27PL au descoperit, iar avioanele amfibie Be-12 au distrus țintele maritime, cu ajutorul bombelor din dotare”, au menționat reprezentanții FRMN.
În total, la exercițiu au participat patru avioane Su-30SM, patru Su-24M, două Su-24MR, două Be-12, precum și două elicoptere Ka-27PL din cadrul Aviației navale a FRMN.
Comentariul autorului: Exercițiul tactic de zbor s-a desfășurat pe fondul prezenței în Marea Neagră a unei puternice grupări navale a NATO, formată din distrugătorul american Laboon, distrugătorul britanic Defender și fregata olandeză Evertsen. În prezent, navele se află în portul ucrainean Odesa, unde se pregătesc pentru desfășurarea de activități în cadrul exercițiului Sea Breeze-2021, planificat pentru perioada 28 iunie - 10 iulie.
Avioanele de vânătoare Su-30SM, de bombardament Su-24M și de cercetare Su-24MR aparțin Regimentului 43 Aviație de Asalt - Saki. Avioanele amfibie antisubmarin Be-12 și elicopterele Ka-27PL provin de la Regimentul 318 Aviație Mixtă - Kacha din cadrul Aviației navale a FRMN.
Trebuie remarcată amploarea exercițiului, care a implicat aproape jumătate din forțele celor două regimente ale Aviației navale dislocate în Crimeea.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Ucraina a primit confirmarea că va primi trei sisteme Patriot din cele 10 necesare. Germania și-a confirmat disponibilitatea de a livra două sisteme, iar Norvegia și-a confirmat disponibilitatea de a livra unul, a declarat Volodimir Zelenski.
Forțele Aeriene ale SUA nu vor cumpăra avioane de vânătoare F-35 în cantități mari până la finalizarea producției Blocului 4, a declarat șeful Statului Major al Forțelor Aeriene ale SUA, David Allvin. Pentagonul va prelua doar 44 dintre acestea în acest an și doar 26 în următorul an fiscal.
Impasul în care se află proiectul european FCAS (Future Combat Aircraft System) privind dezvoltarea aeronavei de luptă de generația a șasea ar putea fi depășit până la sfârșitul lunii august, după cum rezultă în urma întâlnirii de joi, 24 iulie, dintre cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron.
Într-o nouă demonstrație de forță în Arctica, Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) a mobilizat o forță considerabilă de avioane de luptă, inclusiv F-35 și F-16, pentru a intercepta o formație de patru aeronave militare rusești pe 22 iulie. Aeronavele rusești, constând din două bombardiere strategice Tupolev Tu-95MS „Bear” și două avioane de vânătoare Suhoi Su-35 „Flanker”, operau în Zona de Identificare a Apărării Aeriene a Alaskăi (ADIZ), un spațiu aerian internațional monitorizat îndeaproape de Statele Unite și Canada din motive de securitate națională.
Unități ale armatei thailandeze s-au ciocnit cu trupe cambodgiene joi dimineață devreme într-o zonă a frontierei lor disputate, au relatat Reuters și AFP, citând declarații ale ambelor părți.
Guvernul german a deschis calea pentru furnizarea de avioane Eurofighter Typhoon către Turcia.
Turcia a dezvăluit marți prima sa rachetă balistică hipersonică, Tayfun, în ziua de deschidere a Târgului Internațional al Industriei de Apărare (IDEF) 2025 de la Istanbul, la care participă și DefenseRomania.
Ucraina a pierdut marți primul dintre avioanele de vânătoare Mirage 2000 livrate de Franța țării invadate de Rusia. Accidentul a fost cauzat de o defecțiune tehnică în timpul unei misiuni, pilotul ejectându-se la timp.
MISTRAL 3 are, de acum înainte, capacitatea de a lovi ținte navale. Racheta poate opri ambarcațiuni FIAC (Fast Inshore Attack Craft) și alte nave de mici dimensiuni, inclusiv nave de suprafață fără pilot (USV) datorită îmbunătățirilor aduse sistemelor de control al zborului, ghidare și procesare a imaginilor.
Ungaria a finalizat programul de înzestrare cu elicoptere de tip H225M, produse de francezii de la Airbus. Sunt într-adevăr elicoptere moderne, dar are oare acum Ungaria cea mai modernă flotă de elicoptere din Europa, așa cum se laudă Budapesta?
Statele Unite au readus arme nucleare tactice în Marea Britanie pentru prima dată în ultimii 15 ani, o desfăşurare neconfirmată oficial, dar care marchează o întărire a posturii de descurajare a NATO. Pe fondul tensiunilor în creştere cu Rusia, această desfășurare, raportată de multiple surse, reprezintă cea mai semnificativă recalibrare a capabilităților nucleare aliate în Europa de la finalul Războiului Rece.
În noaptea de duminică spre luni, 20 spre 21 iulie, în jurul orei 03.00, sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat ținte aeriene care au evoluat pe diferite traiecte de zbor în spațiul aerian ucrainean, la nord de frontiera cu România, în apropiere de zona Maramureș - Suceava. Patru avioane ucrainene au intrat neintenționat și în spațiul aerian al țării noastre, fiind ridicate două avioane F-16 ale României și două Eurofighter Typhoon ale Italiei, stat partener care efectuează aici misiuni de Poliție Aeriană.
DefenseRomania a participat la ziua Aviației, sărbătorită duminică, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.
Compania americană Lockheed Martin a anunțat, pe 16 iulie, teste de zbor reușite cu noul său produs destinat loviturilor de masă cu muniții ieftine la distanțe medii și lungi.
Sistemul de apărare antiaeriană al Israelului este unul dintre cele mai sofisticate și stratificate din lume. Cu toate acestea, loviturile repetate ale iranienilor au avut un grad tot mai mare de reușită.
România pregătește achiziții importante de tehnică militară, iar sistemele antiaeriene sunt printre echipamente care ar putea fi contractate anul acesta.
Marina Chinei se află în prezent într-o expansiune rapidă, având ca scop construirea unei flote de șase portavioane până în anii 2030. Imaginile recente cu ambarcațiuni de debarcare au amplificat temerile că Beijingul se pregătește activ pentru o potențială invazie a Taiwanului.
Centrul Estonian pentru Investiții în Apărare (ECDI) a semnat un contract de 200 de milioane de euro cu compania franceză de apărare MBDA pentru furnizarea de ”Mistral 3”- sisteme antiaeriene portabile cu rază scurtă de acțiune (MANPAD).
Su-35 e cu siguranță cel mai promovat avion de luptă al Rusiei. În ciuda faptului că rușii au reușit să vândă Algeriei avioanele de generația 4 ++, apar semne de întrebare cu privire la capacitățile tehnice ale acestei aeronave, folosite intens de ruși și în războiul lor de agresiune împotriva Ucrainei. Semne de întrebare care, coroborat cu presiunea SUA, au făcut ca rușii să piardă inclusiv un contract major pentru Su-35.
Utilizarea eficientă de către Rusia a rachetelor cu rază lungă de acțiune în războiul său din Ucraina i-a convins pe oficialii militari occidentali de importanța acestora pentru distrugerea posturilor de comandă, a centrelor de transport și a lansatoarelor de rachete aflate mult în spatele liniilor inamice.
Rachetele vor fi livrate încă de la sfârșitul lunii iulie și vor veni într-un număr mare, a declarat generalul Freuding, responsabilul pentru coordonarea sprijinului militar pentru Ucraina.
Antrenarea piloților ucraineni pentru F-16 Fighting Falcon e un obiectiv pentru aliații Ucrainei, într-o coaliție din care fac parte mai multe state aliate și în care România are un rol primordial în contextul în care aici, la Baza 86 Aeriană Borcea, a fost ridicat singurul Centru de pregătire pentru F-16 din Europa. Însă mai multe state europene pun umărul în acest proces. Chiar dacă, paradoxal, nu dispun de F-16.
Guvernul german intenționează să cumpere încă 15 avioane de vânătoare F-35, crescând comanda de la 35 inițial la 50 de avioane americane. Citând mai multe surse, Politico a relatat joi că acest lucru este rezultatul dezacordurilor dintre Germania și Franța cu privire la proiectul comun FCAS, pentru avionul european de generația a șasea.
Ucraina ar putea primi Patriot: Germania și Norvegia sunt gata să cumpere sisteme americane pentru Kiev. „Sprijinul nostru pentru țara dumneavoastră este neclintit”, a declarat Merz într-o conversație cu președintele Ucrainei.
Un grup format din 16 generali americani în retragere, printre care șase foști șefi ai Statului Major al Forțelor Aeriene ale SUA, au apelat la un gest rar pentru un avertisment public fără precedent, printr-o scrisoare către Congresul american, solicitând oprirea planurilor Pentagonului de a reduce drastic achizițiile de avioane F-35A și de a opri programul E-7 Wedgetail AWACS. Scrisoarea, semnată în numele Asociației Forțelor Aeriene și Spațiale (AFA), avertizează că aceste măsuri ar compromite grav capacitatea de descurajare și superioritatea aeriană a SUA într-o perioadă marcată de tensiuni globale și competiție strategică. Mai mult, pune în pericol capacitatea SUA de a învinge într-un ipotetic viitor conflict militar.
Iranul a achiziționat un sistem avansat de apărare aeriană HQ-9B din China. Acestea sunt vești proaste nu doar pentru Israel, ci și pentru Rusia, care pierde din ce în ce mai multe piețe pentru armele sale în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Ineficiența S-300 împotriva avioanelor F-35 forțează Teheranul să-și refacă apărarea cu sisteme antiaeriene chinezești HQ-9. Nici viitorul Su-35 iraniene nu e sigur.
Ministerul german de Externe l-a convocat marți pe ambasadorul chinez în legătură cu un incident în care armata chineză a amenințat echipajul unui avion german din cadrul misiunii maritime militare Aspides.
După 10 ani de „secetă” în care a înregistrat „înfrângeri” pe linie în competiția cu F-16 sau Rafale, avioanele Gripen par azi de neoprit. Pe val, suedezii au câștigat un contract major de 3.5 miliarde de dolari, chiar într-o piață dominată istoric de SUA.
Desfășurarea avioanelor de generația a cincea în Polonia este un semnal clar al determinării alianței de a proteja flancul estic și fluxul vital de sprijin militar. Într-o mișcare menită să trimită un mesaj tranșant Moscovei, Olanda și Norvegia vor disloca avioane de luptă F-35 în Polonia pentru a patrula spațiul aerian estic al NATO, având ca misiune explicită protejarea livrărilor de ajutor militar către Ucraina.
Într-o demonstrație de forță ce semnalează o schimbare în doctrina militară americană, piloți de elită ai Forțelor Aeriene ale SUA au preluat controlul simultan asupra a patru drone de luptă semi-autonome XQ-58A. Acest exercițiu nu a fost doar un test tehnic, ci o declarație de intenție a Pentagonului, un pas decisiv în cursa pentru superioritate în era războiului algoritmic și un prim capitol dintr-un viitor în care roiuri de drone loiale, sau „wingmeni robotici”, vor zbura alături de avioanele de vânătoare.
După ce în 2023 economia Rusiei a recuperat contracția din 2022 a Produsului Intern Brut (PIB), chiar depășind-o, iar în 2024 a menținut trendul de creștere, evoluții de ultimă oră ridică semne de întrebare despre cât va mai rezista piața rusă într-o formă civilizată și reglementată.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri seară că, dacă liderul rus Vladimir Putin nu va fi de acord cu un armistițiu în Ucraina, va impune sancțiuni economice Rusiei, declanșând astfel un război economic.
Avioane de luptă germane au fost trimise să intercepteze un avion de cercetare rusesc de tip Il-20 deasupra Mării Baltice pe 26 august, a informat Deutsche Welle (DW).
Administrația Trump vrea să implice statul în controlul unor companii strategice americane și ia în considerare preluarea de participații la contractori din domeniul apărării, inclusiv Lockheed Martin Corp, a declarat marți secretarul american pentru Comerț, Howard Lutnick.
O bună parte dintre cetățenii Europei a fost anesteziată de propaganda rusă, care acționează de peste 10-15 ani.
Spre exemplu, extinderea NATO a fost prezentată ca o amenințare existențială pentru Moscova, dar realitatea contrazice total narativul rusesc. E suficient să ne aducem aminte când au aderat primele state estice la Alianță. Dacă România, Bulgaria sau balticii au intrat în NATO acum ”doar” 21 de ani, în 2004, în cazul Cehiei, Ungariei și Poloniei acest lucru s-a întâmplat în 1999.
Practic, timp de peste un sfert de secol nu a existat niciun atac sau încercare de destabilizare a Rusiei, ba din contră, Europa a încercat să rămână aproape economic de Moscova prin parteneriate energetice solide.
Militarii nord-coreeni se înghesuie pe capete să participe la conflictul din Ucraina de partea Rusiei. Motivația este un salariu “atractiv”, notează presa rusă de propagandă, care citează rapoarte din media sud-coreeană.
Colaborarea dintre România și Republica Moldova este una specială. Cele două țări sunt probabil cele mai apropiate state care există în lume, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi, care a mulţumit diplomaţiei române pentru sprijinul "consistent, hotărât, generos şi necondiţionat" acordat ţării sale.
Gripen a reușit să „rupă” blestemul după 10 ani de înfrângeri în fața Rafale sau F-16 Fighting Falcon, după ce Thailanda a ales JAS 39 Gripen E/F în detrimentul F-16 Fighting Falcon Block 70. Iar din datele oficiale publicate de thailandezi se poate sesiza un mare avantaj al Gripen: Prețul avionului. Așadar, cât costă azi un JAS 39 Gripen, produs de suedezii de la Saab?
Pentru prima dată de la începutul invaziei Ucrainei de către Federația Rusă, un avion Il-76 a fost văzut pe cer deasupra regiunii Vinița din Ucraina. Acest lucru a fost anunțat de surse ucrainene, care au subliniat faptul că este vorba despre o aeronavă militară de transport Il-76. Avionul a evoluat cu transponderele de la bord oprite și nu a fost afișat pe radarele civile.
Un raport elaborat de CENTER FOR DEFENSE REFORMS (CDR) face lumină asupra mașinăriei de război a Rusiei, dezvăluind cum a reușit Kremlinul să-și intensifice drastic atacurile cu drone asupra Ucrainei. Sub aparența inofensivă a unor "bărci cu motor", Rusia, cu sprijin masiv din partea Chinei, a pus la punct o producție în serie de mii de drone kamikaze de tip Shahed și derivatele lor, precum Harpy și Gerbera.
Armata SUA va efectua primele trageri din Europa cu rachete cu rază lungă de acțiune Spike NLOS de pe elicoptere AH-64 Apache Guardian. Acestea permit neutralizarea țintelor la distanțe de câteva ori mai mari decât armamentul folosit până acum de aceste elicoptere.
O navă sub pavilion străin, dar cu un echipaj rusesc, a devenit centrul unei anchete europene delicate, ridicând întrebări serioase despre strategia de război hibrid a Moscovei. Nava de transport maritim HAV Dolphin, navigând sub steagul Antiguei și Barbudei, este bănuită de serviciile de informații germane și olandeze că ar fi servit ca navă-suport pentru drone rusești de supraveghere, pe fondul unei creșteri alarmante a numărului de incursiuni cu drone deasupra facilităţilor militare din Germania.
Londra a anunțat un pas important în modernizarea capabilităților sale militare. Vineri, 22 august 2025, Ministerul britanic al Apărării a confirmat un contract în valoare de 118 milioane de lire sterline cu gigantul european MBDA pentru achiziția a șase lansatoare suplimentare pentru sistemul de apărare antiaeriană Sky Sabre. Anunțul, prezentat ca o decizie strategică, vine în contextul unei escaladări a tensiunilor și al proliferării amenințărilor aeriene moderne, de la rachete de croazieră la drone operate la un cost redus.
Comisia Europeană ''se împușcă singură în picior'' rămânând tăcută și complice în legătură cu atacurile Ucrainei asupra conductei Drujba, a declarat marți ministrul de externe Peter Szijjarto, subliniind că această conductă este ''de importanță crucială pentru aprovizionarea energetică a Ungariei și Slovaciei'', relatează Agerpres, care citează agenția de știri ungară MTI.
Pe 25 august, Finlanda a devenit, pentru câteva săptămâni, epicentrul exercițiilor militare organizate de forțele pentru operații speciale din Europa. Nu este vorba de un simplu exercițiu militar de rutină, ci de „Southern Griffin 25”, o demonstrație de forță și voință a NATO, care își consolidează prezența la granița estică a Alianței, într-un moment crucial pentru securitatea continentului.
O decizie-șoc a președintelui polonez Karol Nawrocki a aruncat în aer relația, până de curând impecabilă, dintre Polonia și Ucraina. Prin vetoul pus pe un amendament menit să extindă legea de asistență pentru refugiații ucraineni, Nawrocki a blocat, fără să vrea, și finanțarea crucială pentru serviciile de internet prin satelit Starlink destinate Ucrainei.
Cancelarul german Friedrich Merz a acuzat marţi Moscova de o "strategie de întârziere" în ceea ce priveşte obţinerea unui acord de pace cu Ucraina, relatează Agerpres și DPA.
Pentru prima dată de la începutul războiului ruso-ucrainean, cel mai înalt militar al Forțelor Armate Române vizitează Ucraina. Duminică, șeful Statului Major al Apărării României, generalul Gheorghiță Vlad, a efectuat o vizită oficială în Ucraina.
Avioane de vânătoare din cadrul Comandamentului Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) au interceptat duminică o aeronavă rusească în Zona de Identificare a Apărării Aeriene (ADIZ) din Alaska, a anunțat comandamentul într-un comunicat. Este cel mai recent incident de acest gen din ultimele zile.
Spania e prima țară care a spus „nu” avioanelor americane F-35, într-o declarație oficială a unui purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Madrid. Însă la doar câteva zile de la declarația controversată care a făcut vâlvă în presa internațională, Executivul spaniol vine cu o poziție ce lasă loc de interpretări. A început așadar F-35 reconquista în Spania?
Estonia, cu ajutorul Uniunii Europene și al Ucrainei, construiește un zid al dronelor care acoperă întreaga graniță de est și în apropierea orașelor importante.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina atacă Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune. Folosește arme produse pe plan intern și nu își coordonează țintele cu Statele Unite, potrivit The Kyiv Post.
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, s-a întâlnit, luni, cu omologul ucrainean, Denîs Şmîhal, prilej cu care a anunţat că cele două state vor colabora la dezvoltarea unor produse militare, iar companiile româneşti se vor implica în reconstrucţia Ucrainei.
Şeful statul major al armatei israeliene Eyal Zamir a emis un nou avertisment privind cucerirea plănuită a oraşului Gaza, făcând apel la prim-ministrul Benjamin Netanyahu să accepte o propunere de încetare a focului pentru a-i elibera pe ostaticii rămaşi, relatează media israeliene, preluate de DPA, potrivit Agerpres.
Zgomotul asurzitor al motoarelor a tăiat liniștea cerului finlandez. Exercițiul militar multinational Atlantic Trident 25, o premieră pe teritoriul noului stat membru NATO, a adunat forțele aeriene ale Statelor Unite, Marii Britanii și Franței într-un scenariu de luptă de mare intensitate. Într-un spațiu aerian de luptă simulat, un episod neașteptat a captat atenția lumii militare și a stârnit dezbateri aprinse: un avion francez Dassault Rafale a reușit să „doboare” un avion american F-35 Lightning II, considerat vârful tehnologiei de luptă aeriene. Un duel simbolic, dar care arată două filosofii de război fundamental diferite.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, s-a întâlnit astăzi cu omologul său ucrainean, Denîs Șmîhal, pentru a discuta despre securitatea Ucrainei și despre pacea dorită de întreaga regiune.
Prim-ministrul canadian Mark Carney a anunțat la Kiev, pe 24 august, că țara sa va transfera Ucrainei în septembrie un pachet de asistență militară în valoare de 1,5 miliarde de dolari. Anunțul a fost făcut în timpul vizitei sale pentru a marca cea de-a 34-a aniversare a Zilei independenței Ucrainei.
O nouă armă formidabilă a apărut în arsenalul Ucrainei, o rachetă de croazieră a cărei rază de acțiune atinge 1.000 de kilometri. Este vorba despre o versiune modernizată a rachetei antinavă R-360 Neptun, care a primit deja numele neoficial de „Dovhîi Neptun” (Neptunul Long). Primul material video oficial cu această rachetă a fost făcut public recent, dezvăluind schimbări majore de construcție și design.
Ascensiunea economică, tehnologică și militară a Chinei cu greu mai poate fi negată. Iar spionajul militar e o componentă unde chinezii excelează. De la F-35 și până la „elicopterul viitorului”, chinezii reușesc să „copieze” tot. Ultima găselniță este elicopterul de ultimă generație S-97 Raider al Lockheed Martin.
Alianța Nord-Atlantică, adesea percepută ca o birocrație lentă și prudentă, a demonstrat recent o transformare remarcabilă. Într-o mișcare strategică ce redefinește conceptul de „rapiditate”, NATO a accelerat procesul de inovare, reușind să ofere soluții concrete pentru cele mai noi amenințări de pe câmpul de luptă ucrainean în doar câteva luni. Sub presiunea războiului de înaltă intensitate și a asimetriei de cost pe care o impun noile arme, Alianța a pus în funcțiune o ''mașinărie de răspuns'' bazată pe agilitate, cunoștințe operaționale și, cel mai important, pe o colaborare strânsă cu Ucraina.
Într-o lume care tânjește după soluții rapide și titluri optimiste, realitatea crudă a conflictului din Ucraina continuă să ne readucă cu picioarele pe pământ. Deși întâlnirea recentă dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin a alimentat speranțele unei păci iminente, declarațiile făcute de fostul director al CIA și generalul în retragere al Armatei SUA, David Petraeus, vin să spulbere toate aceste iluzii. Într-un interviu acordat ABC News, Petraeus a subliniat că obstacolul principal în calea păcii nu este altul decât președintele rus, Vladimir Putin, ale cărui cereri de bază rămân neschimbate și inacceptabile.
Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Syrskyi, a declarat, pe 24.08.2025, că armata ucraineană a eliberat trei sate din regiunea Donețk. Potrivit serverului Ukrainska Pravda, este vorba despre localitățile Mykhailivka, Zeleny Gay și Volodymyrivka. Potrivit aceluiași site, serviciul de informații militare ucrainean GUR a anunțat apoi capturarea satului Novomykhailivka din aceeași zonă. Ministerul rus al Apărării, pe de altă parte, a informat deespre capturarea localității Filiya din regiunea Dnipropetrovsk, potrivit agenției de știri de stat ruse TASS.