Avioane AWACS NATO au protejat spațiul aerian al României pe durata Summitului de la Sibiu
Avioane NATO AWACS au contribuit la monitorizarea și protejarea spațiului aerian al României pe perioada summit-ului de la Sibiu.
Potrivit NATO, avioanele AWACS au contribuit la protejarea spațiului aerian al României, pe durata Summitului de la Sibiu unde au fost prezenți liderii Uniunii Europene. Avioanele AWACS efectuează misiuni de patrulare în momentul în care se desfășoară evenimente importante, dar și în timpul întrevederilor liderilor politici sau în momentul altor evenimente publice.
„Avioanele NATO AWACS asigură o capabilitate extraordinară. Suntem mândri că putem veni în ajutorul organizării acestui eveniment", a afirmat generalul Andrew Hansen, locţiitorul şefului Statului Major al Comandamentului Forţelor Aeriene Aliate, cu sediul în Ramstein, Germania. „Acțiunea demonstrează cooperarea strânsă dintre NATO şi Uniunea Europeană", a mai precizat acesta.
NATO dispune în prezent de 14 avioane E-3A AWACS, care sunt variante îmbunătăţite ale Boeing 707. Aeronavele operează de regulă la altitudini de 10 km. De la această altitudine se poate monitoriza cu ușurință spațiul aerian pe o rază mai mare de 400 km, existând posibilitatea de a efectua rapid schimb de informații cu comandamentele terestre, aeriene sau de pe apă.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News