Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Avioanele franceze de luptă Mirage-2000, prezente în ultima perioadă deasupra Mării Negre, au executat de fapt misiuni de culegere de date
Forțele aeriene
Data publicării:
Potrivit publicației americane Forbes, apariția recentă a avioanelor franceze de vânătoare de tip Mirage-2000 în proximitatea Peninsulei Crimeea nu a fost deloc întâmplătoare. După cum a precizat autorul articolului apărut în revista americană, David Axe, armata franceză a desfășurat o operație secretă în Marea Neagră.

“În această săptămână, mai precis în zilele de marți și miercuri, două avioane de vânătoare franceze Mirage-2000D au fost semnalate deasupra Mării Negre, în apropierea Peninsulei Crimeea, însoțite de un avion-cisternă C-135FR. Forțele ruse de apărare antiaeriană au ridicat de două ori la interceptare avioane de vânătoare. În primul caz, a fost vorba despre un avion Su-30, iar în cel de-al doilea de o aeronavă Su-27. Piloții ruși s-au asigurat că avioanele nu încalcă frontiera Rusiei și au revenit pe aerodromurile de dislocare permanentă”, a scris autorul articolului.

Potrivit acestuia, lucrurile nu au stat însă chiar așa cum par la prima vedere. Sub avioanele de vânătoare franceze au fost suspendate, alături de rachete, și containere cu echipamente de cercetare. Capsulele Thales Analyzer Superheterodyne sau cele de tip ASTAC de 400 de kilograme conțin senzori similari cu cei instalați pe avioanele de cercetare Gabriel. Acestea permit detectarea radarelor militare ale adversarului.

Astfel, francezii au efectuat o operație de recunoaștere, chiar sub nasul apărării antiaeriene rusești, folosind avioane de luptă convenționale, echipate cu aparatură specială de cercetare. Din cauza faptului că autonomia avioanelor de luptă este mai mică, cele două aeronave Mirage-2000D au fost însoțite de un avion-cisternă C-135FR.

Autorul articolului este convins că francezii au folosit singura modalitate de a culege informații despre sistemul rusesc de apărare antiaeriană, într-un moment în care situația din Regiunea Mării Negre este foarte tensionată.

Comentariul autorului: De fapt, avioanele franțuzești au efectuat în această săptămână trei zboruri deasupra apelor neutre ale Mării Negre și nu două așa cum rezultă din articolul publicat de revista americană Forbes. Misiunile celor trei avioane franceze (două avioane de vânătoare Mirage-2000D și un avion-cisternă C-135FR) au avut loc în trei zile consecutive, respectiv pe 10, 11 și 12 mai. În prima zi, acestea au fost interceptate de două avioane de vânătoare rusești de tip Su-27, în a doua de un avion Su-30 și în a treia de o aeronavă Su-27.

La jumătatea acestei perioade, pe 11 mai, în Marea Neagră a intrat nava de patrulare Commandant Birot aparținând Forțelor Navale ale Franței. În acest context, se poate aprecia că misiunile de tip ISR (intelligence, surveillance and reconnaissance) executate de avioanele Mirage-2000D în proximitatea Peninsulei Crimeea au fost efectuate în beneficiul Forțelor Navale.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Un militar american cu zero experiență de pilotaj a controlat un elicopter Black Hawk
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Războiul F-35 vs. Rafale, deghizat în "glume". De ce râd francezii de avioanele belgienilor și cum demontează Bruxellesul narațiunea Parisului
Eurofighter, pe val dintr-un capăt în celălalt al continentului. Europa ridică ștachete și vrea să ia fața F-35 într-un stat care a pus semnul de întrebare pe F-35
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
De ce Turcia chiar nu plânge după F-35: Din cele 44 de avioane Eurofighter, 20 vor fi „pe steroizi”, în versiunea Tranche 5
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor
Rafale F5 e „noul avion” al Franței, cu motoare mai puternice. Planul B după ce ruptura de Germania în avionul viitorului de generația a 6-a e mai mare decât părea
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
SUA își mențin prezența în Marea Neagră: O dronă de recunoaștere RQ-4B a monitorizat activitățile militare rusești din zonă
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planare, construite cu componente chinezești
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Demonstrație de forță a SUA: Bombardierele B-1B au zburat spre Venezuela; Maduro amenință că va doborî avioanele americane cu sisteme MANPAD Igla-S

Ştiri Recomandate

Nicușor Dan la Paris: Promisiuni ferme privind doborârea dronelor rusești și un nou demers în industria de apărare, după întâlnirea cu Emmanuel Macron
Avioane militare din China și Rusia au pătruns neautorizat în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene a Coreei de Sud
„Națiuni în descompunere”: Donald Trump lansează cel mai virulent atac de până acum la adresa Europei și a liderilor săi
„Cele mai periculoase vremuri”: Polonia se pregătește oficial de un eventual război dinspre Est și își transformă granița într-o fortăreață
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Germania are Unitate specială Anti-drone. Decizia, după ce un număr record de drone au fost observate în apropierea aeroporturilor
Vizită la nivel înalt la Paris (VIDEO): Președintele Nicușor Dan, primit la Palatul Élysée pentru discuții strategice cu Emmanuel Macron
Ultima aeronavă rusă de transport An-22 "Antey" s-a prăbușit astăzi din motive tehnice
Lovitură de teatru la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina? SUA sunt gata să „sacrifice” Donbasul și să-l ofere Rusiei pentru pace
Tren militar din Rusia / Ministerul apărării (imagine ilustrativă)
EXCLUSIV
Gura de oxigen pentru Ucraina se amână: Japonia nu e de acord cu propunerea UE de confiscare a activelor rusești în favoarea Ucrainei
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Ucraina arată momentul distrugerii „titanului zburător” al Rusiei (VIDEO): Unitatea Alpha a SBU a lovit un elicopter gigant Mi-26
Suspiciuni de corupție în NATO. Numele companiei israeliene Elbit apare printre companiile suspectate
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
Avioane de vânătoare confundate cu rachete: SUA publică rezultatele anchetei privind pierderea a trei avioane F/A-18 și haosul de pe portavionul Truman
Aliniere periculoasă? Rusia susține că noua strategie de securitate a Statelor Unite îi validează pretențiile geopolitice
Kievul avertizează că Rusia ar putea deschide un nou front în nordul Ucrainei, în timp înaintează și la Pokrovsk
Congresul american “corectează” strategia administrației Trump privind sprijinul aliaților. Reducerea numărului de trupe de la Kogălniceanu rămâne însă aplicată  
Rusia încearcă să revină în Marea Mediterană: O fregată și un submarin urmează să ajungă din nou în pozițiile pierdute după divergențele cu Siria
Raport Norvegia: Europa va plăti dublu dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina. Factura se ridică la 1,6 trilioane de euro
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Tensiuni în Pacific: Portavionul chinez Liaoning a efectuat 100 de decolări și aterizări în apropierea Japoniei, iar aeronavele nipone au fost luate la țintă
Marea Britanie pregătește o rețea hibridă de nave, avioane și drone care să contracareze submarinele rusești
Ucrainenii publică fotografiile "de prezentare" cu drona navală care a speriat Aviația rusă: Magura V7 dotată cu rachete AIM-9 Sidewinder
Israelul anunță că va rămâne în sudul Siriei și solicită crearea unei zone tampon
„Sunt puțin dezamăgit.” Trump crede că Zelenski încă nu a citit propunerea de pace a SUA. Președintele ucrainean este primit luni de aliaţii săi europeni
Cât de aproape este pacea în Ucraina? Adevărul despre „ultimii 10 metri” ai negocierilor
Fabrica de minciuni asistată de AI: Rețeaua rusă „Doppelgänger” inundă Franța cu sute de site-uri de știri false înaintea alegerilor cruciale din 2026
Criză istorică la nivelul industriei militare americane: SUA recunosc oficial că nu mai au capacitatea să construiască două avioane de generația a șasea simultan
Ucraina nu mai irosește rachete de milioane de dolari pe drone. Arma „low-cost” montată surprinzător pe avioanele F-16 (FOTO)
Tensiuni în Europa: Germania evaluează aderarea la programul rival de avioane de luptă GCAP, pe fondul blocajului cu Franța
pixel