Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Avion militar rusesc, doborât în Siria. Delegația israeliană, la Moscova
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
O delegaţie israeliană se va deplasa joi la Moscova pentru a prezenta concluziile anchetei sale după ce un avion al Rusiei a fost doborât accidental de către aliatul său sirian într-un raid israelian.

Condusă de generalul Amikam Norkin, şeful forţelor aeriene, delegaţia va prezenta "raportul situaţiei din această seară (de luni spre marţi) (...) privind toate aspectele sale", a indicat armata israeliană într-un comunicat.

"În plus, ei vor prezenta tentativele continue ale Iranului de a transfera arme strategice organizaţiei teroriste Hezbollah şi de a stabili o prezenţă militară iraniană în
Siria", adaugă sursa citată.

Luni, un avion rus a fost doborât din greşeală de apărarea antiaeriană a aliatului său sirian, ucigând pe toţi cei 15 membri ai echipajului, într-un moment în care rachete israeliene vizau depozite de muniţii din provincia siriană Latakia (nord-vest).

Armata rusă i-a acuzat mai întâi pe piloţii israelieni că s-au servit de aparatul rus ca acoperire pentru a scăpa de tirurile siriene, ceea ce Israelul a negat.

Ce spune Israelul

Conform acestuia, avionul Rusiei nu se afla la locul operaţiunii atunci când avioanele israeliene au lovit un sit al armatei siriene şi a fost atins când aceste aparate reveniseră deja în spaţiul israelian.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a exprimat marţi "tristeţea" într-o convorbire telefonică avută cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a promis asistenţă din partea Israelului în derularea anchetei cu privire la tragicul incident.

Preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit de un "concurs de circumstanţe accidentale tragice" şi a cerut taberei israeliene să nu permită repetarea acestui gen de situaţii.

Norkin va fi însoţit la Moscova de ofiţeri de informaţii, a precizat armata israeliană.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Turcii accelerează dezvoltarea ”Kaan” care ar trebui să țină loc de F-35: Primele informații despre motorul autohton care va fi integrat pe avionul de generația a cincea
De ce bombardierul american B-52, care a debutat în perioada Războiul Rece, îngrijorează China mai mult decât avioanele stealth F-22 şi F-35?
O dronă NATO RQ-4D ar fi pierdut legătura cu baza în timp ce zbura în Marea Neagră. Rușii se laudă că ar fi fost „ajutată” de Armata rusă
Rușii merg la intimidare: Două bombardiere Tu-95MS au patrulat cu armament la bord, deasupra Mării Barents
Bază militară norvegiana Boda va găzdui un nou centru de comandă aeriană NATO, consolidând prezența aliată în Nordul Îndepărtat
Uite avionul, nu e avionul: După ce unda de șoc a anunțului noului avion de luptă F-55 a trecut, în SUA s-a așternut liniștea
Încă o țară din Flancul Estic vrea sisteme cu rază lungă împotriva rachetelor balistice rusești. În afară de PATRIOT, opțiunile sunt limitate
Ucraina discută despre sistemele Patriot cu oficialii companiei Raytheon: Suntem gata să investim în acest domeniu
„Connecting F-35”. Mai mult decât un avion: Un alt F-35 non-american, care a decolat din SUA, a partajat în zbor date clasificate
S-a copiat 1:1 până și racheta aer-aer americană AIM-120, tocmai lansată dintr-un MiG-29. Și nu China a copiat-o, surprinzător
Forțele Aeriene ale Ucrainei au confirmat pierderea unui avion F-16 şi oferă noi detalii: În timpul unei misiuni de luptă, pilotul a doborât trei ţinte inamice
Situaţia de securitate de la Marea Neagră, revine în atenţia SUA: După 11 luni de absență, dronele americane de cercetare RQ-48 Global Hawk au revenit 
Ucraina se concentrează pe F-16 și Gripen, un stat european scoate din joben avioane MiG-29 cărora aviația militară ucraineană nu le-ar spune „nu”
Pentagonul vrea să accelereze achiziția de F-35, loturile 18 și 19 totalizând circa 300 de avioane. F-urile 35 ale României ar putea fi printre acestea?
De ce a fost amânat un survol la joasă altitudine al unui bombardier american B-52, într-un stat aliat aflat în coasta Rusiei
Calitate dovedită în luptă? Succesul J-10C și rachetelor PL-15 împotriva Rafale ar putea propulsa vânzările de arme ale Chinei
Rusia pune România în capul listei scurte unde avioane Rafale franceze cu arme nucleare ar putea ajunge. Din două motive România ar fi „favorită”
Ucraina confirmă pierderea unui F-16 după ce acesta a distrus trei ținte rusești. Câte F-uri au pierdut ucrainenii de la aruncarea lor în luptă
Nu iese fum fără foc: În telenovela avionului Rafale doborât în premieră de un J-10 de producție chineză, India recunoaște „pierderi”. Dar doar atât
Rebelii houthi au încercat să-şi măsoare forţa cu aviaţia militară a SUA: „Aproape au lovit” avioane F-16 şi F-35 americane în tipul Operation Rough Rider
Practic nu au știut ce i-a lovit: Primul avion Rafale doborât într-un dogfight a intrat într-o ambuscadă și a fost lovit de o rachetă PL-15 lansată de la mare distanță
Rachete AIM-120 pentru F-16 pe ambele maluri ale Dunării. Bulgaria urmează exemplul României pentru noile sale F-16 în cea mai modernă versiune posibilă
Pentru ce scenariu militar se pregăteşte Rusia? Mai multe bombardiere strategice Tu-95MS și Tu-22M3, dar și avioane MiG-31 purtătoare de rachete Kinzhal au fost desfăşurate în Siberia
Avioane Kaan cu motoare americane F110, integrate și pe F-15EX, dar turcii promit să rezolve rapid „problema”. Turcia a anunțat și când începe producția în serie
Succes în timp record: Cât le-a trebuit francezilor să integreze bombele de mare precizie AASM Hammer pe avioane MiG-29 ucrainene în timp record
Din cimitirul aviației, direct în Ucraina. De ce au scos SUA avioane din „cimitirul F-16” și le-au transportat în Ucraina
Nici nu a primit bine Bulgaria primul avion F-16 că l-a consemnat la sol: A fost identificată la bord o defecțiune a unuia dintre sisteme
Aeronavele de avertizare timpurie ASC 890, ''ochii din cer'' ai aviaţiei ucrainene: Apărarea aeriană a Ucrainei devine mai robustă, iar avioanele F-16 mai letale pentru ruşi
Rachete aer-aer AIM-120 pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei. Polonezii cumpără dublu față de noi, dar plătesc triplu
Avioanele Gripen ale Suediei, folosite pentru prima dată în misiuni NATO de Poliție Aeriană pentru a intercepta aeronave rusești

Ştiri Recomandate

Rusiei nu o să-i placă: SUA nu mai sunt atât de sigure că nu vor mai trimite Ucrainei sisteme Patriot. Pentru prima dată Trump admite că Putin ar avea „ambiții mai mari decât Ucraina”
Polonia vrea o demonstrație de forță militară în fața Rusiei. România, invitată și ea să participe la manevrele care sunt un răspuns la mișcările militare ruse
Ucraina și Consiliul Europei au înființat un tribunal special pentru judecarea crimelor de război ruse împotriva Ucrainei
Nicușor Dan a avut o discuție cu Recep Tayyip Erdogan la Haga. Situația din Marea Neagră, subiect principal pe agenda bilaterală
Statele NATO se angajează să investească 5% din PIB până în 2035 / Nicuşor Dan: Ne dorim ca şi aliaţii NATO să poată participa la aceste mecanisme UE de finanţare pentru apărare
Rusia s-a răzgândit și nu mai vrea Ucraina nici în UE. Medvedev, ziua și derapajul: UE se va militariza, urăște Rusia și vrea să se răzbune pe noi
Câte avioane Su-35 au fost livrate Rusiei de la începutul producției de serie, cu tot cu lotul de azi. Rușii spun că Su-35 e „cel mai bun din clasa sa”, Ucraina a doborât mai multe avioane
Declarația finală a Summitului NATO de la Haga. Cinci priorități care au în centru amenințarea pe termen lung din partea Rusiei
DefenseRomania susține evenimentul „Întoarce-te viu” organizat de comunitatea ucraineană din București cu ocazia Zilei Internaționale a Victimelor Torturii
Marea Britanie revine la avioane nucleare și cumpără 12 aeronave F-35A capabile să transporte arme nucleare tactice
Roberto Musneci, Ambasadorul Ordinului Suveran de Malta a celebrat istoria milenară a Ordinului și a salutat relațiile speciale cu România
Foto: Bogdan PANTILIMON, Statul Major al Forțelor Aeriene
EXCLUSIV
Suveranitatea defensivă a României: de la dependență la capacitate reală de apărare
Se confirmă informațiile DefenseRomania: România primește oficial 18 avioane F-16 din Olanda
EXCLUSIV
Ce este doctrina 20.40.40 pe care și România ar trebui să o adopte. Armata României trebuie să se pregătească de războiul viitorului și nu e timp de pierdut
Președintele Nicușor Dan și-a ales consilierul pe probleme de securitate: Cristian Diaconescu rămâne la Palatul Cotroceni
Ionuț Moșteanu a reafirmat angajamentul ferm al României față de apărarea colectivă. România crește investițiile în apărare
5% e noul 2%. Sunt pregătiți ”greii” europeni din NATO pentru cel mai important obiectiv din istoria Alianței?
Sapsan e gata să-i surprindă pe ruși. Prima rachetă balistică a Ucrainei ar putea lovi până aproape de periferiile Moscovei
Reuniunea Consiliului NATO-Ucraina. Ministrul român de externe: Atitudinea Rusia împiedică realizarea unei păci drepte în Ucraina
Rusia continuă să investească în triada nucleară: Noi rachete Yars și bombardiere Tu-160 se vor alătura Forțelor Strategice
Lovitura americană din Iran dă fiori Moscovei: Putin știe că sistemele sale S-300/S-400 ar fi îngenuncheate dacă Ucraina ar primi echipamentele potrivite
Israelul și Iranul au continuat atacurile chiar și după armistițiu. Trump dă vina pe ambele părți pentru încălcarea acordului
"Ar putea fi pregătit atunci”. Zelenski a oferit o evaluare a momentului în care Putin ar putea ataca un membru NATO
“Președintele Putin ar trebui să facă mai mult pentru Iran”. Teheranul așteaptă mai mult ajutor de la Moscova
Începe summitul NATO de la Haga: Creșterea cheltuielilor pentru Apărare, turarea la maximum a industriei și războiul rus împotriva Ucrainei, pe agenda discuțiilor
Cum va fi penetrată antiaeriana în războiul viitorului: Noul avion Rafale va lansa 18 rachete Smart Cruiser care vor zbura în roi fiind permanent conectate la avion
Rusia a ajuns într-un moment de cumpănă cu Su-57: Modernizare și indianizare a avionului sau eșec inevitabil pentru Su-57?
Trump anunță că „Războiul de 12 Zile” dintre Israel și Iran s-a încheiat. Armistițiu total și pace în 24 de ore
Iranul a anunțat SUA înainte să lanseze rachete către baza americană din Qatar
INSCOP Research: 7 din 10 români au încredere în NATO. Date actualizate privind încrederea în NATO și UE
Tactica inteligentă a Serbiei prin care vinde muniție Ucrainei a fost dezvăluită chiar de ruși. Serviciile ruse au acuzat aliatul sârb de „joc dublu”
pixel