B-21, bombardier stealth. SUA au ales Bazele Aeriene pentru noul avion
Forțele Aeriene ale SUA au selectat Bazele Aeriene Tinker și Edwards ca baze principale pentru B-21, noul bombardier stealth.
Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii au selectat Baza Forțelor Aeriene Tinker, Oklahoma și Baza Forțelor Aeriene Edwards, California, pentru a servi ca baze principale de sprijin pentru noul bombardier B-21.
SUA au anunțat că Baza Tinker va coordona mentenanța bombardierului, în timp ce Baza Edwards se va ocupa de testarea aparatului.
Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale SUA, Ann Stefanek, a declarat că bazele Tinker și Edwards erau singurele opțiuni datorită cerințelor unice ale acestei misiuni. Baza Edwards a găzduit anterior teste de zbor ale unor aeronave avansate, precum X-15 și Lockheed Martin F-117 Nighthawk.
Noul bombardier stealth al SUA, B-21, va înlocui aparatele B-52 și B-1B. Aparatul va fi dezvoltat de Northrop Grumman, iar Forțele Aeriene ale SUA intenționează să achiziționeze 100 de aparate. Se estimează că primul avion va fi disponibil în jurul anului 2025.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News