Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Biden vine cu precizări suplimentare privind Nord Stream 2: Aplicarea de sancţiuni ar fi fost contraproductivă
News
Data publicării:
Aplicarea de sancţiuni pentru a împiedica finalizarea gazoductului germano-rus Nord Stream 2 ar fi fost contraproductivă, a afirmat marţi preşedintele american Joe Biden, relatează dpa.
Construirea gazoductului Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania. Sursă foto: www.Nord-Stream2.com
Construirea gazoductului Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania. Sursă foto: www.Nord-Stream2.com

Biden a explicat că s-a opus proiectului de la bun început, dar că impunerea de sancţiuni în acest moment, când conducta este aproape finalizată, ar fi "contraproductivă în ce priveşte relaţiile noastre europene", a transmis Casa Albă după o întâlnire cu presa a preşedintelui.

Joe Biden a adăugat că aliaţii Washingtonului din Europa ştiu care este poziţia lui în această problemă.

Săptămâna trecută administraţia americană a decis să renunţe să aplice sancţiuni împotriva principalei societăţi implicate în construirea gazoductului NordStream 2, care va livra gaze ruseşti în Uniunea Europeană printr-un terminal din Germania. SUA au anunţat miercuri că renunţă la sancţiunile împotriva societăţii NordStream 2 AG, o filială a gigantului rus Gazprom cu sediul în Elveţia, şi a CEO-ului său, Matthias Warnig, de naţionalitate germană.

Unii republicani de la Washington l-au acuzat pe Biden că prin renunţarea la sancţiuni "face jocul" lui Vladimir Putin, în timp ce guvernul german a salutat vestea.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Chiar dacă cei 1.230 de kilometri ai conductei sunt aproape finalizaţi, proiectul a fost oprit brusc în luna decembrie 2019, după decizia SUA de a sancţiona companiile angajate în acest proiect. Proiectul este finalizat în proporţie de 90%. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Kamala e „all in”. În cartea sa de memorii „107 Days” Kamala Harris lovește în Biden și în liderii democrați provocând o furtună, într-un moment critic pentru partid
Trump amenință Venezuela cu consecințe „incalculabile”, dacă aceasta din urmă refuză să primească migranții înapoi din SUA
Două direcții cruciale: România construiește o fabrică de drone și începe exploatarea grafenului. Resursă care le lipsește multora și e esențială în conflictele viitorului
Rutte spune că răspunsul NATO a fost „rapid și decisiv” după ce 3 avioane MiG-31 rusești au intrat în spațiul aerian al Estoniei
UE a propus al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. „Ținta” sunt hidrocarburile ruse, esențiale pentru bugetul Federației
Fragmente ale unei rachete au fost găsite în estul Poloniei. Cel mai probabil e vorba de o rachetă care interceptat dronele rusești
Rusia nu are un parteneriat echitabil cu Coreea de Nord. Kim Jong-un, „dezamăgit” de compensațiile primite?
„Ziua rafinăriilor ruse” pentru Ucraina: Dronele ucrainene aproape că au ajuns la Urali unde și rafinăria Neftekhim Salavat a Gazprom a fost lovită azi-noapte
UE înăsprește regulile privind exportul de tehnologii cu dublă utilizare, care folosesc mașinii de război a Rusiei
Kremlinul pompează ”până la 300 de milioane de euro” pentru cumpărarea votului din 28 septembrie, anunță ambasadorul Republicii Moldova
China denunță „logica hegemonică” arătând cu degetul către SUA
Consilier important al lui Putin a demisionat. Singurul care s-a pronunțat împotriva războiului din Ucraina, era și autorul Planului Kozak pentru R. Moldova
Pakistanul extinde frăția strategică din zona Orientului Mijlociu: Acord de "apărare reciprocă", semnat cu Arabia Saudită
Abrams, avioane F-35 și Apache, în acțiune. Armata poloneză, demonstrație de forță la doar 100 de km de Coridorul Suwałki
Șeful MApN, în vizită la poligonul Smârdan: Armata este pregătită să riposteze împotriva oricăror amenințări la adresa României
Spania încetează să mai elibereze vize cetățenilor ruși, Germania înăsprește condițiile
Propaganda Kremlinului a găsit vinovații pentru "OZN-urile" din România și Polonia: Incursiunile cu drone, organizate de serviciul de informații britanic MI6
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă de subminare a ordinii constituționale
Ursula von der Leyen: Europa nu mai poate depinde în mod excesiv de alții pentru propria securitate
Președintele naționalist al Poloniei: "Trebuie să facem totul să fim pregătiţi de război"
”Garda de Est” a NATO, întărită cu avioane Eurofighter britanice / Varșovia înființează Comandamentul Forțelor Medicale
Trump semnează ordinul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis
Câte avioane de luptă a pierdut Ucraina de la începutul războiului? "Contabilii" rușilor numără de câteva ori același avion doborât
Ucraina răspunde ironiilor Ambasadei Rusiei la București: Afirmațiile cu privire la „date nesatisfăcătoare”, o practică rusească bine-cunoscută
Iată de ce e mai ieftin să te înarmezi pentru descurajare: Ucraina cheltuie 172 de milioane de dolari pe zi, doar pentru a se apăra de invazia Rusiei
Adio F-16 și rachete costisitoare pentru doborârea dronelor? Ucraina anunță că e una dintre puținele țări care dezvoltă arme electromagnetice
SUA și Marea Britanie vor semna un acord privind reactoare modulare mici în timpul vizitei lui Trump la Londra
MApN: Spațiul aerian românesc, încălcat de drone de 11 ori de la începutul invadării Ucrainei / Echipele poloneze anti-drone vor fi instruite de operatori ucraineni
Putin se pregătește de întoarcerea veteranilor, planul fiind de a-i implica inclusiv în politică
Moşteanu: Procedura doborârii dronelor e aprobată din iulie / Piloţii aveau autorizarea, au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul

Ştiri Recomandate

„Dormiți liniștiți, nu ne provocați”: Strategia lui Vladimir Putin de descurajare a statelor europene se rezumă la ameninţări cu atacuri iminente
Tomahawk vs. ,,tigrul de hârtie'': De ce aleg acum Statele Unite să încurajeze Ucraina să lovească în inima sistemului rusesc de rafinării
Un general eston explică de ce doborârea avioanelor rusești MiG-31 ar fi fost o greşeală strategică: Analiza incursiunilor Rusiei și riscul de escaladare
Sistemele Patriot ar avea o rată de succes în scădere în Ucraina. Rușii au reprogramat rachetele Iskander și lovesc prin surprindere
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Tancurile României se „bat” cu achiziția de F-35. Ce știm despre program și cum tancurile intră fulgerător în topul celor mai mari achiziții din istoria României
Ce mai aruncă Rusia în luptă pe frontul din Ucraina? Un lot nou de vehicule blindate BMPT „Terminator” trimis la sacrificiu în faţa dronelor (VIDEO)
Ungaria va cumpăra gaze de la compania franceză Engie, dar nu renunță la gazul rusesc
Zidul se ridică. Președintele Nicușor Dan spune că „în câteva luni” zidul împotriva dronelor rusești ar putea deveni operațional
Sancțiunile nu funcționează? Aviația civilă din Rusia, nevoită să-și ”canibalizeze” opt aeronave Boeing pentru piese de schimb
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Proiectul de lege privind serviciul militar VOLUNTAR, discutat azi în Guvern. Patru luni de pregătire militară, în condiții similare cu cele ale militarilor profesioniști
SUA vor furniza Ucrainei informații pentru atacuri în interiorul Rusiei, scrie presa americană
Militarii francezi au urcat pe unul dintre petrolierele Flotei Fantomă a Rusiei (Video). Boracay, suspectat că era folosit pe post de portavion pentru dronele rusești
Punctul de cotitură al noului război hibrid. Cum ,,flota din umbră'' a Rusiei a forțat NATO să iasă ,,la vânătoare'' în Marea Baltică
Rușii discută despre reacordarea gradului de mareșal în armată. Deocamdată însă, le lipsește eroul care ar putea să-l poarte
Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas fără electricitate după un bombardament rusesc
Viktor Orban spune că Ungaria nu e pregătită să renunțe la petrolul rusesc, lucru cerut de SUA
Trupele ruse și-au intensificat atacurile aeriene în luna septembrie: Peste 5.600 de drone și 185 de rachete au vizat ținte de pe teritoriul Ucrainei
Premiul Nobel: Miza personală a lui Donald Trump în geopolitică
Rusia, aproape de eșec total: De la benzină nelimitată la rații de 10-30 de litri. Atacurile ucrainenilor au paralizat rafinăriile, iar logistica armatei e afectată
Lovitură simbolică în Crimeea: O dronă ucraineană a „orbit” ochii sistemului rusesc S-400, atacând chiar radarul destinat să o intercepteze
Instruirea operatorilor rusi de drone. Sursa foto: pl-llc.ru.
EXCLUSIV
Europa își caută scut: Din Norvegia și până în România, incursiunile dronelor forțează Europa să ridice mai rapid „Zidul” anti-dronă
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Nici direcția vest nu mai e sigură? Drone ale Ungariei au făcut o incursiune în Ucraina. Maghiarii asigură ironic că „nu vor ataca”
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
Liderii UE se întâlnesc la Copenhaga pentru a discuta despre apărare şi Ucraina
Hamas spune că probabil va respinge planul de pace al lui Trump
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
Europa se pregătește de războiul dronelor. O companie cu ADN românesc obține o investiție de 6.5 milioane de euro pentru dezvoltarea de noi sisteme UAV și integrarea AI
pixel