Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bombardiere strategice americane B-52H au înconjurat enclava rusă Kaliningrad de la Marea Baltică. Centrul de greutate al misiunii a fost înregistrat în jurul localității Kaunas din Lituania
Forțele aeriene
Data publicării:
Potrivit surselor de monitorizare a aviației de pe rețelele de socializare, pe 28.05.2024, două bombardiere strategice americane de tip B-52H Stratofortress au îndeplinit o misiune specifică în jurul Regiunii Kaliningrad a Federației Ruse din zona Mării Baltice.
Bombardier american de tip B-52, foto: Huston Herald
Bombardier american de tip B-52, foto: Huston Herald

Aeronavele americane, cu indicativele radio BARTH21 și BARTH22 au decolat de la Baza Aeriană Fairford din Marea Britanie. După ce au traversat Marea Baltică, acestea au intrat pe teritoriul Lituaniei.

Cele două bombardiere strategice au orbitat pentru câteva ore la sud-vest de localitatea Kaunas, aflată la est de enclava Kaliningrad. Ulterior, acestea au intrat în spațiul aerian al Poloniei și au revenit în Marea Britanie.

Trebuie precizat faptul că numai una dintre aeronave a evoluat cu transponderul de bord pornit, fiind vizibilă pe tot parcursul zborului. Este vorba de bombardierul cu numărul de înregistrare 60-0037 și indicativul radio BARTH22.

Forțele Aeriene ale SUA au dislocat recent în Marea Britanie patru bombardiere strategice B-52H pentru îndeplinirea unei noi misiuni de tip Bomber Task Force. Aeronavele aparțin Aripii 5 Aviație de Bombardament de la Baza Aeriană Minot din Dakota de Nord. Se estimează că avioanele americane vor rămâne în teatrul de operații european timp de aproximativ o lună.

După cum au anunțat oficialii militari ai SUA, pe timpul participării la Bomber Task Force Europe 24-3, piloții și avioanele americane se vor integra cu aliații din cadrul NATO și alți parteneri internaționali, pentru a-și sincroniza capabilitățile și a asigura angajamentele de securitate în zona de responsabilitate a Comandamentului European al SUA.

Zborul de astăzi, 28 mai, este deja al doilea efectuat de bombardierele strategice americane în zona Mării Baltice. În dimineața zilei de 24 mai, o pereche de aeronave de acest tip, cu numerele de înregistrare 61-0018 și 61-0005, a orbitat în apropierea coastelor Suediei, la sud de Stockholm.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Care e eficiența sistemului israelian de apărare aeriană. Iron Dome este cel mai cunoscut, dar sarcina complicată au avut-o celelalte două dispozitive antiaeriene
Dronele ruse au lovit partea ucraineană de la PTF Orlivka dintre România și Ucraina
Până la apariția primelor sisteme laser antidrone, încă o țară europeană decide să cumpere tunuri antiaeriene Skyranger 30
Un Su-35 rusesc aproape s-a ciocnit cu un avion de vânătoare american (Foto/Video): A fost un comportament „nesigur și neprofesionist” din partea pilotului rus
Șantajul cosmic din partea Rusiei continuă: Lavrov și miniștrii din Burkina Faso și Mali se angajează că nu vor desfășura arme în spațiu
Buncărul Hezbollah a fost distrus de zeci de bombe speciale care pot pătrunde prin beton cu o grosime de aproape 2 metri
F-16 ale României vor fi din nou în coasta Rusiei. F-urile vor veghea spațiul aerian al țărilor baltice, dar și pe cel de la sud de Dunăre al Bulgariei
A treia țară din lume care primește avioane chinezo-pakistaneze JF-17 Block II devine și cea mai puternică armată din Caucazul de Sud
Din Turcia cu dragoste pentru principalul său aliat: Noul avion Su-25 „Laçin” - versiunea modernizată de turci a Su-25 „Frogfoot” rus
F-35 Adir. Foto: Forțele Aeriene ale Israelului
EXCLUSIV
Chiar vor iranienii să vadă avioane F-35 deasupra Teheranului? Berkovits: Israelul e pregătit. De data asta SUA nu ne vor mai putea opri
A treia promoție de la Borcea. Câți piloți ucraineni se antrenează azi intens în România pentru a lupta pe F-16 împotriva agresorului rus
Bombardierele rusești lovesc în mod constant Insula Șerpilor. Două aeronave Tu-22M3 au desfășurat atacuri în zona Mării Negre
Occidentul nu e rău când rușii au nevoie de el: Producția de avioane Su-57 a ajuns să depindă de „dușmanul din Vest”
Forțelor Aeriene Române au ridicat avioanele F-16: Forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra Ucrainei, în proximitatea frontierei fluviale cu România
România a anunțat când începe scoaterea din uz a F-16. Până la retragerea primelor F-uri vestea bună e că achiziția de F-35 e în calendarul stabilit
Rusia dezvoltă în China un program secret de drone militare
Matryoshka pe frontul din Ucraina: Militarii ucraineni au interceptat o dronă rusească Zala camuflată ca fiind ucraineană (Foto/Video)
Rușii au instalat sistemul de comunicații Starlink pe dronele Shahed-136. Primul UAV de acest tip a fost doborât de ucraineni în timpul celui mai recent atac nocturn al trupelor ruse
Rusia a aruncat deja peste 10.000 de bombe cu planare. Ucraina reacționează cu o armă care copiază modelul francez AASM HAMMER
China a efectuat un ”test de rutină” al unei rachete balistice intercontinentale. Ultimul astfel de test a avut loc în 1980
Moment istoric pentru aviaţia militară strategică americană (Foto/Video): U.S. Air Force prezintă bombardierul B-21 Raider în timpul testelor de zbor
Bătălia ultimelor generații de avioane: F-35 vs. Su-57. Rușii ar fi doborâți de americani înainte să știe ce i-a lovit
Ucraina așteaptă avioane Mirage 2000, dar poartă discuții și despre Gripen și Eurofighter Typhoon: De ce nu se rezumă ucrainenii strict la F-16?
SUA rămân în coasta Chinei: Sistemul Typhon cu rachete Tomahawk și SM-6 nu va fi retras din Filipine
Etapa a treia - România: Primul grup de piloți ucraineni a încheiat pregătirea în Franța și va ajunge la Centrul F-16 de la Fetești
Franța a încheiat formarea piloților ucraineni pe avioanele Alpha Jet: De ce este important pentru Ucraina?
NATO și-a testat capacitățile de luptă anti-dronă. Exercițiul a folosit și experiența unică a Ucrainei
Avioane de luptă israeliene au bombardat masiv sudului Libanului. O sută de lansatoare de rachete au fost distruse
Chinezii se laudă cu interceptările aeriene periculoase, făcute în stil rusesc (Video)

Ştiri Recomandate

K9, tunet românesc și american? SUA iau în calcul achiziția de obuziere K9 și vehicule K10, o alegere pe care România a făcut-o deja
Coreea de Nord. Lansare demonstrativă de rachete balistice cu rază scurtă, după testul de săptămâna trecută cu Hwasong-19, o replică a ICBM-ului rus ”Yars”
Alegerile în SUA. Americanii votează deja în statele cheie
Ucrainenii pot lupta diferit pe teritoriul Rusiei. Cum defensiva din Kursk profită de absența orașelor de apărat
Comunitatea americană de intelligence afirmă că Rusia promovează minciuni privind frauda electorală: Efortul urmărește să submineze încrederea publică în integritatea alegerilor din SUA
NATO construiește o „punte pentru aderarea” Ucrainei, dar Olaf Scholz nu vede nevoia de soluții noi: Germania și-ar putea „pierde autoritatea morală”
Iranul plănuiește un atac complex asupra Israelului după alegerile din SUA, dar înainte de învestirea noului președinte american
Turcia a devenit al patrulea cel mai mare furnizor de arme pentru Africa Subsahariană
Remarcabilă demonstrație de măiestrie militară: Un avion ucrainean MiG-29 a lansat bombe GBU-39 asupra forţelor ruse (Video)
Proiectul de arme hipersonice al Marii Britanii a înregistrat un mare eșec ca urmare a falimentului companiei Reaction Engines
China apelează la „obstrucția neașteptată” pentru a explica cum un avion militar chinez de spionaj de tip Y-9 a încălcat spațiul Japoniei
Chinezii râd de Su-57 (Foto / Video). Mândria aviației militare ruse, avionul de generația a cincea Su-57, ridiculizat de chinezi
Exemplul lituanian ar trebui să dea de gândit și României: Memorandum cu Ucraina pentru producția de drone, muniții și electronice
SUA, de la Javelin la ATACMS pentru Ucraina, „mai nu vrea mai se lasă”. Joja: E de neînțeles. Americanii nu iubesc Rusia sub nicio formă
Rheinmetall va deschide „în curând” a doua sa fabrică din Ucraina - secretarul general al NATO
Paradoxul războiului de uzură. Kievul va reuși să producă rachete balistice în 2025, dar are probleme cu obuzele de calibru sovietic: ”Sunt rezervate complet până în 2026”
În weekend, Forțele ruse au efectuat cel mai lung atac cu ”Shahed-uri” de la începutul războiului
Ucraina nu se opune încheierii unui acord cu Rusia privind securitatea energetică. Acesta ar putea fi mediat de Qatar prin discuții separate cu părțile aflate în conflict
Kamala Harris vs. Donald Trump, o bătălie istorică | Interviu Adrian Zuckerman: Ce ar însemna revenirea lui Trump, inclusiv pentru România
Ce scrie propaganda rusă după ce Maia Sandu l-a învins pe Stoianoglo, candidatul pro-rus. „Forțele române vor suprima protestatarii pașnici”
Numărul Shahed a explodat în ultimul an, iar pe front rușii folosesc o tactică ucraineană: Drone controlate prin fibră optică
Ucraina încă primește ajutor militar, dar toți ochii sunt pe alegerile din SUA. ”Sprijinul se va opri imediat”, în cazul victoriei lui Trump
Faceți cunoștință cu noua rachetă europeană SM40 Exocet lansată de submarine: Rază impresionantă și date tehnice privind integrare pe submarine
Primii soldați nord-coreeni au primit botezul focului. Salarii de corporatiști pentru militarii lui Kim care participă la ostilitățile din Ucraina
Se pot baza ruşii pe trupele nord-coreene? Serviciile de informații estoniene evaluează cât de eficiente pot fi acestea pe frontul din Ucraina
America la o răscruce de drumuri: Este posibil un alt război civil după alegerile din SUA?| La fel ca în 2020, rezultatul ar putea fi decis de un număr mic de voturi
Alegerile din Republica Moldova: Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, mesajul de campanie care a făcut diferenţa
Imagini uluitoare cu bombardierul stealth B-21 Raider în timpul zborului de testare: O apariție rară ce dezvăluie importanța B-21 pentru SUA
Era izolaționismului Rusiei continuă: Structura care se ocupă de Europa, redenumită ca Departamentul pentru Probleme Europene
Lansarea de către Coreea de Nord a unei rachete balistice nu rămâne fără răspuns: Coreea de Sud, SUA și Japonia efectuează exerciții aeriene comune cu bombardiere B-1B
Victorie pentru Maia Sandu: Moldova și-a arătat voința și puterea prin votul fiecăruia din noi
SUA revizuiește programul NGAD pentru dezvoltarea celei de-a șasea generații de avioane de luptă
pixel