Două avioane de luptă F-22 "Raptor" ale SUA au interceptat două bombardiere rusești TU-95 marți, potrivit Comandamentului Apărării Spaţiului Aerian Nord-American (NORAD), informează CNN.
Bombardiere rusești "interceptate în vestul Alaskăi erau escortate de două avioane de luptă ruse SU-35”, mai informează oficialii americani.
Potrivit comunicatului NORAD, aeronavele rusești au rămas în spațiul aerian internațional și nu au intrat în spațiul aerian al SUA sau al Canadei, interceptarea având loc în timp ce aeronavele se aflau în Zona de Identificare a Forțelor Aeriene ale SUA.
Este a doua oară când aviaonele F-22 ale SUA interceptează bombardierele rusești pe coasta Alaskăi în această lună. Incidentul anterior a avut loc pe 1 septembrie. Atunci însă bombardierele TU-95 nu erau escortate de avioane de luptă.
Totuși, un oficial militar american a dat asigurări celor de la CNN că astfel de zboruri sunt considerate o rutină iar ele nu reprezintă niciun motiv de îngrjorare.
Amintim că în aceste zile Federația Rusă desfășoară un exercițiu militar fără precedent, Vostok-2018. Vostok este cea mai amplă mobilizare de forțe a Rusiei de la finalul Războiului Rece și căderea Uniunii Sovietice. La aceste manevre, desfăşurate în Siberia orientală şi Extremul Orient rus (din 11 până pe 17 septembrie), participă aproape 300.000 de soldaţi, 36.000 de blindate şi peste 1.000 de aparate de zbor (avioane, elicoptere, drone), 80 de nave, precum şi militari din China şi Mongolia.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News