Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bulgaria a primit o ofertă din partea SUA pentru lotul II format din încă 8 F-16 Fighting Falcon în versiunea Viper - cea mai modernă
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Bulgaria a primit o ofertă din partea SUA pentru livrarea unui al doilea lot de opt avioane F-16 Block 70, a declarat marţi reporterilor ministrul apărării în exerciţiu Dragomir Zakov, după o reuniune a Comisiei parlamentare pentru buget şi finanţe. Oferta este în prezent în curs de evaluare, a spus el, adăugând că Bulgaria ar trebui să o accepte sau să o refuze până la 1 noiembrie.
F-16, SUA. Sursă foto: US Air Force
F-16, SUA. Sursă foto: US Air Force

Există o opţiune pentru prelungirea perioadei de evaluare, dar Statele Unite trebuie să-şi dea acordul, a precizat Zakov, potrivit agenției bulgare BTA, citată de cea românească Agerpres.

"Oferta este comparabilă cu prima (din 2019 pentru primul lot de opt avioane de luptă) din punct de vedere al valorii (cost estimat la 1,673 miliarde de dolari), dar include un pachet mult mai mare de capabilităţi, întrucât Bulgaria are deja istorie (de colaborare) cu partea americană. Prin urmare, Bulgaria se bucură de condiţii contractuale mult mai bune", a explicat Zakov. El a mai precizat că preţul în USD este comparabil.

"Bulgariei i se permit acum plăţile în rate. Calendarul plăţilor nu a fost încă precizat. Doar în primul contract exista obligaţia de a plăti integral. Acum se poate plăti integral, dar se poate plăti şi în rate", a mai spus ministrul apărării.

 

Primele F-16 Viper bulgare, în cea mai modernă versiune a F-16, vor fi livrate în 2025



Zakov a declarat că amendamentul nr.1 la Scrisoarea de ofertă şi acceptare (LOA) din 2019 dintre Bulgaria şi SUA privind achiziţia avioanelor F-16 Block 70 şi suportul asociat nu modifică condiţiile generale standard pentru livrarea primului lot de opt avioane F-16 Block 70 şi întreţinerea acestora. Amendamentul nr.1, pe care Consiliul de Miniştri l-a aprobat la 6 iulie şi l-a propus Parlamentului să-l ratifice, permite optimizarea LOA din partea Statelor Unite fără a creşte obligaţiile financiare ale Bulgariei.

Primele F-16 Viper, în versiunea ce mai modernă, vor fi livrate Bulgariei în primul trimestru al anului 2025, a spus Zakov, adăugând că toate cele opt avioane din primul lot ar trebui să fie livrate în câteva luni după aceea.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

E ceva în neregulă cu avioanele rusești Su-35? Aliații Rusiei ocolesc Su-35 și încep discuțiile pentru avioane JF-17
După un început „secetos”, Armata României a avut unul din cei mai fructuoși ani. Cei trei grei: Obuziere K9, avioane F-35 și blindate Cobra II
Cazul avionului chinez L-15 Falcon care a „învins” avioane europene într-un stat din Africa. Dar cu motoare fabricate în Ucraina
Primul tip de avion occidental care ajunge sub comanda Ucrainei după F-16. Dar există aceeași problemă ca la F-urile americane
Moment istoric pentru industria din Turcia: Anka-3, primul avion turc de luptă stealth fără pilot și simbolul „independenței industriale”, livrat în curând
Ucraina a atacat Rusia cu aproape o escadrilă de avioane de luptă. Rușii se laudă că ar fi doborât un F-16 care a participat la atac, dar nu e confirmată informația
China a testat un prototip al unei aeronave necunoscute (Foto/Video): Noul avion de luptă va dispune de o serie de tehnologii de ultimă generație
Misterioasa prăbușire a avionului azer ERJ-190 stârnește o teorie referitoare la utilizarea unui sistem rusesc de rachete
Câte avioane F-35 au fabricat deja americanii pentru Polonia și de ce ele au fost transferate la baza aeriană a Gărzii Naționale a SUA
Prioritatea de dreapta pe Frontul de Est. Un Su-25 s-a ciocnit în aer cu o dronă în Ucraina, dar povestea e cu final fericit pentru ruși (Foto)
Un nou lot de Su-57 și un „bonus” de Su-34 au fost livrate Rusiei. Câte Su-57 de „generația a 5-a” deține azi Rusia, după căderea primului avion fabricat
41 e mai mare decât 9. Avioanele Gripen au „distrus” Su-27 la foc automat în cadrul unor lupte aeriene de tip dogfight
Nu e doar o joacă. Documente clasificate tehnice despre radarul CAPTOR al Eurofighter, publicate pe un forum de gaming al unei companii ruse
Comandă uriașă plasată pentru 145 de avioane F-35. Americanii vor construi o parte din ele și în Europa, dar și într-un stat din Asia
Războiul aerian va arăta complet diferit. Dronele CCA vor revoluționa tot ce știm, dar SUA dau verdictul: F-35 nu va dispărea
Carte de vizită pentru atât de criticatele F-16 ale României: F-urile aviației militare române vor apăra cele mai fierbinți regiuni ale Europei
Transferul planificat de avioane F-16 către Ucraina stagnează pe fondul unei decizii luate de Belgia: Există o lipsă de piloți instruiți și de piese de schimb esențiale
Regatul Unit trimite avioane Eurofighter Typhoon în Turcia. Se pregătește Ankara să achiziționeze avioane europene în detrimentul F-16?
Rheinmetall a folosit cu succes un sistem automatizat anti-drone pentru distanțe ultra-scurte
Bombardierele strategice rusești Tu-95MS au fost detectate în zona de apărare aeriană din Alaska: Aceste zboruri sunt departe de a fi exerciții de rutină
Viper în Europa: Slovacia își apără spațiul aerian cu F-16 în cea mai modernă versiune. Câte F-16 Block 70 a livrat SUA
Bombardiere rusești Tu-22M3 înarmate cu rachete de croazieră Kh-22/32 au patrulat deasupra apelor neutre din Marea Baltică. Aviația militară aliată le-a interceptat
Polonia își consolidează capacitățile de culegere de informații prin achiziționarea de drone americane MQ-9B SkyGuardian
Bătălia pentru India: Se pare că marele câștigător nu e nici Su-57 al Rusiei și nici F-35 american. Când doi se ceartă al treilea câștigă
Un avion Su-30 a fost incendiat în Rusia (Video) Dovada că Ucraina are încă puterea pentru operațiuni de sabotaj în adâncimea Rusiei
Combinația dintre avioanele sovietice Su-27 și muniția americană GBU-39 SDB, care ”intră pe geam”, folosită cu succes de ucraineni
Ucrainenii sunt deja în România, dar SUA pun degetul pe rană: Avem suficiente F-16 și capacitatea de a-i pregăti, dar problema e la Ucraina
Răspunsul SUA la Oreșnikul rusesc: Test reușit pentru racheta hipersonică Dark Eagle, capabilă să zboare din Germania la Urali
UK, Italia și Japonia își unesc forțele: Un nou consorțiu pentru avioanele de generația a 6-a din programul GCAP

Ştiri Recomandate

Într-o declarație rară, Kievul recunoaște că are 45.000 de militari ucraineni morți în războiul cu Rusia. Armata Ucrainei folosește deja unități robotizate complet autonome
F-16 devine mai puternic: Noul sistem de război electronic Viper Shield permite avionului de luptă să bruieze rachetele inamice
România și-a trasat obiectivul de a semna 10 contracte mari de înzestrare anul acesta. Armament individual de ultimă generație, Piranha 5 și sisteme de apărare cu rază scurtă și foarte scurtă
Sistemele autonome vor juca un rol tot mai important în războaiele asimetrice: Armata SUA își consolidează capacitățile de atac prin achiziția de muniții Switchblade
Marina SUA a testat cu succes armele laser: HELIOS, folosit împotriva unei drone aeriene
Arctica, ocean rusesc? Dacă Trump vrea Groenlanda, noi vrem Arctica. Aliatul lui Putin propune rusificarea numelor
Rușii și-au umflat mușchii în Nord: Bombardiere Tu-95 au patrulat cu rachete de croazieră Kh-101 la vedere. Aliații au răspuns cu F-35
Transportor blindat TAB-71M, produs de România în perioada Războiului Rece, sub licență sovietică. Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApM)
EXCLUSIV
Sistemul Patriot donat Ucrainei e doar vârful aisbergului. „Secretul” ciudat al României când pe toate mitralierele trimise Ucrainei scrie „Cugir”
UE va cheltui încă 250 de milioane pentru a dezlega Moldova de energia rusească. Fondurile, utilizate pentru compensarea facturilor și pentru investiții
Trump vrea ca SUA să preia controlul asupra Fâşiei Gaza. S-ar putea întâmpla o strămutare majoră din Gaza?
Raportul instituțiilor franceze: Alegerile din România, ţinta unei operațiuni sofisticate. Legăturile merg până la o firmă cu sediul în Ucraina
Zelenski: Dacă SUA nu este pregătită să ne accepte în NATO, să ne dea arme nucleare
Turcia intenționează să stabilească două baze militare în Siria și să desfășoare avioane de luptă F-16
Polonia și Ucraina consolidează cooperarea în domeniul apărării pentru a-și perfecționa forțele armate
De ce nu ne putem încrede în intențiile politice ale Rusiei după un acord de încetare a focului în Ucraina? Gitanas Nauseda: Ruşii vor folosi această pauză pentru a-și consolida forţa militară
Primul oraș din Germania care interzice Bundeswehr să-și facă publicitate pentru recrutare. Cele două partide extremiste au votat cot la cot
De ce trece Armata Ucrainei la o organizare pe corpuri. După trei ani de război Ucraina își adaptează armata
Țările de Jos vor livra Ucrainei un nou lot de avioane F-16 în 2025: Pentru ucraineni, aceste aeronave vor oferi un impuls major pentru capacitățile de luptă aeriană
Cu piloții în prima linie luptând în tranșee? Frontul din Ucraina se clatină, dar ucrainenii încă rezistă valurilor de atacuri ruse
SUA. Armistițiu în războiul comercial cu vecinii săi, dar nu și cu Beijingul. Cum a răspuns China la tarifele lui Trump
O veterană din armata SUA, invitată specială la Super Bowl 2025
Arctica înghețată devine următul „punct fierbinte”? Aliații, nevoiți să se adapteze războiului dronelor în Arctica pentru a „recupera” avansul Rusiei
Scenariul avioanelor F-16 ale României care „nu au putut decola” din cauza pistei înghețate, adaptat la F-35 de ruși, dar într-o nouă formă
De ce sunt vitale depozitele de gaz umplute la timp: Ucraina ajunge în zona roșie și e obligată să cumpere gaze la preț dublu. România a consumat peste 50% din depozite
Coreea de Sud își integrează cele mai puternice nave de luptă într-o singură flotă. Măsura, luată ca urmare a amenințărilor nucleare și cu rachete ale Coreei de Nord
„From America with love”: Arme împotriva Rusiei, dar pământurile rare ucrainene să ajungă în SUA. E oferta propusă Ucrainei de Trump
Apărarea europeană trebuie să accelereze, dar "nu va funcţiona" fără SUA. Rutte: Plafonul minim pentru apărare va fi ”considerabil mai mare de 2%”
Armata SUA va achiziționa aproximativ 700 de obuze M109A7 până în 2050, ca parte a efortului major de modernizare a artileriei
Primele imagini cu un Su-27 ucrainean care lansează bombe JDAM-ER de 500 kg asupra unor ținte rusești (Foto/Video)
O dronă rusă a intrat în spațiul aerian al R. Moldova dinspre Ucraina
Turcia își exprimă interesul pentru avioane de generaţia a VI-a: De ce este tentant pentru turci proiectul european SCAF?
Moment istoric la sud de Dunăre: Primul F-16 Block 70 pentru Bulgaria a fost livrat. Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american
pixel