Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bulgaria anunță achiziționarea unui submarin. Karakachanov: Visăm la o flotă de submarine
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Bulgaria vorbește deschis din nou despre ideea de a achiziționa un submarin pentru Forțele Navale Bulgare.
Submarinul Slava, ultimul submarin al Marinei bulgare, devenit azi muzeu. Sursă foto: Visit.Varna.bg
Submarinul Slava, ultimul submarin al Marinei bulgare, devenit azi muzeu. Sursă foto: Visit.Varna.bg

În urmă cu câteva zile, ministrul apărării Krassimir Karakachanov a declarat din nou că Bulgaria are intenția de a achiziționa un submarin. Nava va fi second hand și, potrivit site-ului bulgar Mediapool, achiziția va avea loc în următorii doi sau trei ani.

Ministrul Apărării de la Sofia a subliniat că doar perspectiva faptului că bulgarii se gândesc la o astfel de achiziție arată o schimbare în bine a situației forțelor armate.

Potrivit informațiilor sursei citate, cel mai probabil Bulgaria va achiziționa un submarin din Italia sau din Norvegia.

„Dacă până acum câțiva ani visam doar să dispunem de câteva fonduri pentru a efectua mentenanța echipamentelor militare navale, acum visăm să avem o flotă de submarine. Și există perspective bune în această direcție”, a precizat ministrul Karakachanov, într-un discurs susținut la Varna.

Marina bulgară nu a mai avut un submarin de ani buni, deoarece cele pe care le-a avut în dotare au fost demontate, fiind mult prea vechi pentru a mai putea fi folosite.

Amintim că publicația noastră a scris încă din februarie anul trecut că Sofia poartă negocieri cu mai multe state pentru a achiziționa două submarine second hand.

,,Întrebarea este dacă proiectul poate fi sau nu pus în aplicare între 2024 și 2027", spunea la vremea respectivă ministrul Apărării de la Sofia. Se pare că, potrivit declarațiilor sale, Bulgaria va pune în aplicare proiectul, dar nu pentru două submarine ci inițial pentru unul.

În ceea ce privește Forțele Navale Bulgare, amintim că la finalul anului trecut Guvernul de la Sofia a dat undă verde Ministerului Apărării să semneze contractul cu germanii de la Lurssen pentru construirea a două nave de patrulare.

Potrivit ministrului Apărării, valoarea contractului se ridică la peste 400 de milioane de euro. Subcontractantul va fi compania bulgară MTG Dolphin, astfel încât nemții vor construi cele două nave în Bulgaria, la Varna.

CITEȘTE ȘI: Cum putea fi salvat submarinul Delfinul. Generalul Grumaz povestește negocierile purtate și sfătuiește România să urmeze exemplul Greciei


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Congresul american a cerut Casei Albe să protejeze cablurile submarine împotriva amenințărilor reprezentate de Rusia și China
O nouă inițiativă germano-norvegiană pe agenda NATO: Consolidarea protecției infrastructurii submarine critice în Europa
F/A-18E Super Hornet realimentând un avion spaniol de tip AV-8B II+ Harrier, deasupra portavionului american U.S. Harry S, Truman, în Marea Mediterană. Sursă foto: U.S. Navy
EXCLUSIV
SUA au schimbat cursul portavionului USS Harry S. Truman spre nordul Europei, departe de Orient. Posibile ipoteze deși situația în Orient e explozivă
Europa, teatrul pentru distrugătoarele Burke ale SUA. A ajuns și USS Oscar Austin, modernizat cu ultima versiune a Aegis Ashore, versiunea navală a scutului din România
Franța anunță când începe producția noului portavion nuclear PA NG. Cea mai mare navă pe care a văzut-o vreodată Europa va fi cu adevărat impresionantă
Desen ilustrativ al unei drone navale ucrainene care atacă fregata rusă Amiral Makarov. Sursa foto: Ukrainian Military Center.
EXCLUSIV
Șahul dat de Ucraina pe mare a schimbat totul: România are ușa deschisă pentru drone și modificarea navelor actuale. O mare putere deja a urmat exemplul
Țara ajunsă în situația dificilă a României a dat indiciu despre ce submarine va alege: Scorpene franceze, soluție aflată și în agenda României
Rușii au lovit încă o navă civilă în Marea Neagră. Incidentul a avut loc în portul Yuzhny din regiunea Odesa
Fost general american: Amenințările rebelilor Houthi la adresa transportului maritim din Marea Roșie avantajează Rusia și China
În spatele prezenței turcești în Somalia se află în primul rând potențialul petrolifer al țării est-africane
România cumpără nave noi: Două OPV-uri cu caracteristici apropiate de corvete și trei fregate. Programele, o prioritate pentru Marină
A început în România, la Galați, construcția unui portavion pentru drone. Nava nu a fost însă comandată pentru Marina română
Gruparea navală rusă din Marea Mediterană se subțiază din nou: Submarinul Ufa a părăsit portul Tartus și se îndreaptă spre Vladivostok
Navele de luptă ale Rusiei și Chinei trec de la exerciții comune, la misiuni de patrulare în Asia-Pacific
S-a scufundat Zhou. Cel mai nou submarin nuclear de atac al Chinei, cel care dă și numele clasei, s-a scufundat
Cifrele dezastrului actualizate, după ce Rusia a lansat și bombe FAB-3000. Ucraina trebuie să împingă cât mai adânc în interiorul Rusiei aviația rusă, dar are bariere
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat la mal (Video). Marina chineză a încercat să ascundă pierderea
Moscova amenință că va furniza rebelilor Houthi rachete antinavă P-800 Onyx, dacă Occidentul va permite Kievului să-i utilizeze armele pe teritoriul rus
F-35 e de azi și mai letal: SUA prezintă în premieră un F-35 cu o rachetă LRASM, crucială pentru contracararea Chinei. Prețul însă e slăbirea capacității stealth
Deja vu? Rușii se tem că măreața lor Flotă ar fi scoasă imediat din joc în caz de război și spun că atacul e cea mai bună apărare.
Incident în Nord: Un micuț pescador norvegian a sfidat Marina rusă. Distrugătorul Amiral Levchenko a executat foc de avertisment
De ce sunt șanse mici ca singurul portavion rus să mai iasă vreodată pe mare. Deja echipajul de pe Amiral Kuznețov a fost trimis să moară în războiul din Ucraina
Rusia și China o țin dintr-un exercițiu în altul. Cele două țări își continuă manevrele navale comune în Marea Japoniei
Statele Unite îşi îmbunătăţesc capacităţile de apărare aeriană: Distrugătoarele Arleigh Burke ale U.S. Navy primesc funcții avansate de interceptare a rachetelor inamice
Naval Group lansează la apă a doua fregată din clasa Kimon destinată Greciei: Grecii sunt foarte mulțumiți de calitățile navelor achiziţionate
Rusia încearcă să-și protejeze mai bine navele de luptă și integrează noi sisteme împotriva dronelor
Satelitul rus Abhazia schimbă macazul dinspre Rusia către Turcia. Regiunea separatistă a Georgiei oferă Turciei o bază navală ca răspuns la presiunea rusă
Au ajuns bărcile de asalt. România intră în Coaliția maritimă pentru Ucraina și stabilește facilități de instruire a ucrainenilor în țara noastră
Marina SUA vrea o flotă hibridă cu drone maritime. Succesele ucrainenilor și rebelilor Houthi, decisive în schimbarea abordării SUA
România cumpără vehicule amfibii de asalt americane. E vorba de un număr dublu de AAV-7 față de câte s-au dorit inițial

Ştiri Recomandate

Trump la Davos: În Ucraina e un măcel. Trebuie să oprim acest război
Nu mai e timp: Rusia pregătește marea bătălie pentru Donbas, înainte ca Trump să o forțeze să intre la negocieri
Dacă aveați dubii că F-22 e cel mai bun avion din lume, americanii vor să vi le spulbere: Raptor va avea senzori noi și devine și mai letal
Polonia, mesaj de la Davos pentru SUA: „Nu vreau să îl implor pe Putin să se așeze la masa negocierilor. Vreau ca el să roage Ucraina și aliații săi să facă pace”
Înlocuitorul tancurilor Leopard și Leclerc se realizează greu, foarte greu. Noul ,,Eurotank'', un proiect major al Franței și Germaniei, a primit termen anul 2040
Mare cât o fregată. Lituania a dezvăluit conceptul navei de patrulare de noua generație pe care vrea să o producă cu sprijin danez
Extinderea și modernizarea bazei de la Câmpia Turzii, finalizate înainte de termen. Aici e dislocată a doua escadrilă de F-16 a României și în viitor și F-35
Criza aviației strategice din Rusia: Eșecul încercărilor de „reproducere” a bombardierelor Tu-160 și Tu-22M3 la uzina aeronautică din Kazan
Navele rusești atrag atenția statelor membre NATO: Marea Britanie a monitorizat o navă de cercetare oceanografică suspectată de spionaj
Talibanii nu vor să returneze echipamentul militar american rămas în Afganistan, cu care defilează în fiecare an
Invazia rusă în Ucraina a arătat lumii importanța EW. Germania începe un program ambițios de modernizare a centrului de război electronic
Trump îl amenință pe Putin cu taxe și sprijin pentru Ucraina dacă Rusia nu negociază: „Putem face asta pe calea ușoară, sau pe cea grea”
Sunt rușii capabili să facă o breșă masivă pe front în Ucraina? Răspunsul îl dă gen. american Cavoli, comandantul suprem aliat din Europa
Eurodrone se face. Doar că viitoarea dronă de atac europeană atrage în proiect și două puteri militare din afara Europei
După retragerea franceză și pusă pe tavă influenței ruse de Wagner, noua juntă militară din Mali își propune să creeze o industrie națională de apărare
S-a schimbat comanda Grupului de Luptă al NATO din România, condus de Franța (Foto)
„Sunt doar realistă”. Rusia cheltuie 9% pe apărare, e o amenințare existențială, iar Trump are dreptate în privința cheltuielilor militare, spune șefa diplomaţiei europene
Oreshnik maschează un eșec mare al Rusiei: Racheta intercontinentală RS-28 Sarmat e „imposibil” de interceptat doar că explodează în siloz la lansare
Zelenski: În primele zile ale invaziei, mi-au dat un ultimatum cu șase condiții / Dacă ar fi ocupat Ucraina, ”listele de execuții” includeau profesori, jurnaliști, preoți
Prezența rusă în estul Mediteranei, în pericol: Acordul cu Rusia pentru închirierea portului Tartus, reziliat de noile autorități siriene
Pace în maxim 100 de zile. SUA vor să oprească definitiv războiul din Ucraina, dar Putin ar putea să respingă condițiile lui Trump
Șefa Gărzii de Coastă, amiralul Linda Lee Fagan, destituită de noua administrație americană
De ce se „tem” rușii după ce un avion american U-2 Dragon Lady a survolat Marea Neagră. Două mari gazoducte ar fi în mare pericol
Ceangăii: între mit și realitate. Cum apartenența la o etnie poate fi folosită de grupuri care militează pentru autonomia Ținutului Secuiesc
”Groenlanda nu este necesară pentru noi, ci pentru securitatea internațională”. Trump crede că Danemarca nu este capabilă să păstreze insula
Gazul rusesc va continua să curgă spre Ungaria. Gazoductul Turk Stream rămâne funcțional, asigură Peter Szijjarto
Zelenski se vrea un unificator al unei Europe tot mai dezbinate în politica de securitate: Europa are nevoie de propria sa versiune a ,,Iron Dome''
Expert ucrainean: Micile avansuri tactice ale Forțelor Armate ale Federației Ruse pe frontul din Ucraina se transformă în succese operativ-tactice
Compania germană de apărare KNDS Deutschland, joint-venture cu unul dintre reprezentanții complexului industrial de apărare ucrainean
Franța acordă mari șanse celui mai negru scenariu de securitate? Președintele Macron vrea să actualizeze Evaluarea Strategică Națională
U.E spune că este pregătită să negocieze cu Trump pentru a menține parteneriatul transatlantic: Avem schimburi comerciale de 1,5 trilioane de euro
Discursul lui Trump a încins linia telefonică între Moscova și Beijing: Avem încredere unul în altul și avem aceleași opinii, au precizat Putin și Xi Jinping
pixel