Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ce scrie presa internațională despre misterioasa țintă „vânată” de MiG-21 LanceR pe cerul României. Balonul chinezesc schimbă abordarea
Forțele aeriene
Data publicării:
În cursul acestei săptămâni Ministerul Apărării Naționale a anunțat că pe radarele Forțelor Aeriene Române a fost identificat un obiect zburător. Imediat două avioane MiG-21 LanceR au fost direcționate în zona respectivă.
MiG-21 LanceR, sursă foto: Foto: Bogdan Pantilimon, Statul Major al Forțelor Aeriene via Forțele Aeriene Române
MiG-21 LanceR, sursă foto: Foto: Bogdan Pantilimon, Statul Major al Forțelor Aeriene via Forțele Aeriene Române

Știrea a făcut înconjurul lumii, fiind preluată inclusiv de cei de la Reuters care au vorbit de misterioasa țintă aeriană detectată de radarele românești. Și cei de la Sky News au abordat subiectul, precum multe alte mari agenții de presă internațională.

Anunțul Ministerului Apărării a trezit cu atât mai mult interesul cu cât americanii au doborât mai multe obiecte zburătoare neidentificate, la doar câteva zile de la celebrul balon chinezesc doborât de un F-22 Raptor.

„Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat marți, 14 februarie, în jurul orei 12.30, o țintă aeriană de dimensiuni mici, având caracteristicile de evoluție asemănătoare unui balon meteorologic, care evolua la o altitudine de circa 11.000 de metri în spațiul aerian național, în Sud-Estul României”, transmite MApN.

Imediat, la doar 10 minute, două avioane MiG-21 LanceR aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat și au fost direcționate în zonă. Doar că bătrânele MiG-21 LanceR, care vor ieși din serviciu de luptă în mai 2023, nu au găsit nimic.

„Echipajele celor două aeronave nu au confirmat prezența țintei aeriene, nici vizual, nici pe radarele de bord. Aeronavele au fost menținute în zonă aproximativ 30 de minute, pentru clarificarea deplină a situației aeriene, după care au revenit pe baza aeriană de pe care au decolat”, se mai arată în comunicatul Ministerului Apărării din această săptămână.

 

Balonul chinezesc doborât de SUA a schimbat modul în care țările se raportează la țintele aeriene pe radar?

 

2. Sistem rad... (anfps-117-radar-mapn_08170000.jpg)

Sistem radar AN/FPS-117. Sursă foto: Forțele Aeriene Române

Cunoscuta publicație britanică IFLScience abordează și ea subiectul misterioasei ținte apărute pe radarele Armatei române.

Sursa citată ajunge la concluzia că după ce un F-22 Raptor a doborât un balon de spionaj rusesc, multe state acordă o atenție sporită țintelor mai mici surprinse pe radare.

„Este posibil ca România, asemenea multor altor state, să facă la fel și să investigheze amănunțit obiecte de mici dimensiuni identificate de radare. China însăși susține că a identificat și ea un astfel de obiect zburător”, conchid cei de la IFL Science.

De remarcat că și cei de la New York Times au avut în aceste zile o explicație similară cu privire la șirul de obiecte zburătoare neidentificate pe care F-22 și F-16 americane le-au doborât deasupra SUA și Canadei la câteva zile de la doborârea balonului chinez. Americanii s-au ferit să numească obiectele respective baloane.

Cei de la NYTimes spun că incidentul produs de balonul de supraveghere chinez, care a tranzitat teritoriul SUA timp de o săptămână, i-a determinat pe cei de la Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) să ajusteze sistemul radar care a devenit astfel mai sensibil cu identificarea țintelor aeriene.

CITEȘTE ȘI: Incidente pe cerul Americii. De ce au folosit F-22 și F-16 rachete de milioane de dolari împotriva obiectelor neidentificate?


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

S-a „scurs” o imagine rară cu avionul rus Su-75 Checkmate. Deși caută să resusciteze Su-57, rușii par să insiste pentru un avion de generația a 5-a cu un singur motor
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Europa, ”vizitată” iar dinspre Est: 25 de baloane meteorologice din Belarus au cauzat închiderea aeroportului din Vilnius
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
F-16 pakistaneze doborâte? India publică propriul bilanț, la câteva luni după scurtul război cu Pakistanul
Un model ce ar putea fi aplicat și de România? Ucraina țintește să devină „vioara întâi” în materie de drone, cu transfer tehnologic masiv din SUA
Se caută avioane Mirage 2000 pentru Ucraina. Un stat european spune că simte presiuni pentru a-și vinde flota de Mirage 2000
O nouă livrare în Europa de F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-16. Jumătate din numărul de avioane comandate de Slovacia a fost bifat
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Într-un final primul IAR-99 modernizat de Avioane Craiova a zburat și va efectua trageri în poligon. Rămân însă semne de întrebare privind întârzierile record
Avioane suedeze Gripen: Secretele negocierilor dintre Ucraina și Suedia, dezvăluite indirect de prim-adjunctul ministrului ucrainean al Apărării
Au cu adevărat Statele Unite planuri pentru viitoare atacuri chirurgicale în Venezuela? Washingtonul ar avea pe masă opţiunea utilizării dronelor şi avioanelor de vânătoare
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Contraofensivă ieftină: Cum vânează militarii ucraineni de pe avioane Yak-52 roiurile de drone ruseşti Shahed (Video)
Danemarca a înregistrat un nou incident cu drone deasupra celui mai mare aeroport militar din țară
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Rușii au spus „da”: Prețul salvării avionului Su-57 de către o mare putere mondială va fi accesul acesteia la codul sursă și la toate datele sensibile
SUA trimit F-16 pentru a intercepta patru avioane rusești Su-35 și Tu-95 în apropierea Alaskăi
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat
Calm și decis în fața provocărilor: Cum trebuie interpretat răspunsul NATO la escaladarea rusă în spațiul aerian estonian
Forțele Aeriene ale Ucrainei anunță doborârea unui bombardier rusesc de tip Su-34. Aeronava îndeplinea misiuni de bombardament în regiunea Zaporojie
Flota Forțelor Aeriene Iraniene, modernizată cu MiG-29. Teheranul subliniază că Rusia livrează ”în etape” și avioane Su-35
Armata SUA, în căutare de soluții low-cost. O manevră disperată a piloților F-15, care au atacat drone iraniene cu bombe, dezvăluie o vulnerabilitate a zilelor noastre
Contract major pentru Ucraina: Avioanele F-16 primesc ,,documentație tehnică specială'' pentru o mai bună operare și mentenanță

Ştiri Recomandate

Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
„Ochii din cer” nu mint (FOTO/VIDEO): Masacrul din El Fasher, o epurare etnică documentată din satelit. De ce tace Occidentul?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
pixel