Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
“Ceața electronică” este răspunsul Rusiei la zborurile de cercetare ale NATO din Marea Baltică
Forțele aeriene
Data publicării:
Centrul de război electronic al Flotei ruse din Marea Baltică de lângă Kaliningrad a fost unul dintre primele din Rusia care a primit în dotare cel mai recent sistem mobil de bruiaj. După cum au declarat pentru Izvestia surse din cadrul Ministerului rus al Apărării, acesta este conceput pentru a contracara cercetarea aeriană a adversarului.

Regiunea se află din ce în ce mai mult în centrul atenției serviciilor de informații ale NATO. Iar în luna septembrie, bombardierele strategice americane au simulat și executarea unui atac cu rachete de croazieră asupra exclavei rusești. Potrivit experților militari ruși, desfășurarea sistemelor de apărare neletale va constitui un răspuns eficient și ieftin la noile amenințări.

 

Misiune maritimă

 

Surse aparținând Ministerului rus al Apărării au declarat pentru Izvestia că noul complex de război electronic livrat în regiune este destinat, în primul rând, pentru a contracara avioanele adversarului. Recalificarea personalului în acest scop a fost efectuată de către reprezentanții producătorului direct în unitatea militară. Interlocutorii publicației nu au specificat denumirea noului complex.

Anterior, Izvestia a informat despre planurile Ministerului Apărării de a trimite în Regiunea Kaliningrad cel mai nou sistem de război electronic Divnomorye, care a fost introdus în înzestrarea trupelor ruse în anul 2018. Se știe că mașina, creată de Institutul de Cercetare Gradient al concernului Tehnologii Radioelectronice, este proiectată pentru bruierea sistemelor de cercetare a aeronavelor radar străine, precum și a sistemelor satelitare de cercetare prin radiolocație, elicopterelor, dronelor și rachetelor de croazieră.

Potrivit dezvoltatorilor, noile complexe vor înlocui mai multe tipuri de echipamente, care sunt în prezent în serviciu la trupe. Printre acestea au fost numite mijloace de război electronic precum Moscova-1, Krasukha-2 și Krasukha-4. Spre deosebire de acestea, complexul Divnomorye este instalat pe o singură mașină, ceea ce îi permite să fie mutat și să fie instalat rapid în locul potrivit.

În luna septembrie, ministrul rus al apărării, Serghei Shoigu, a declarat că avioanele NATO efectuează din ce în ce mai multe misiuni de cercetare și simulează atacuri cu rachete asupra teritoriului rus. Avioane de vânătoare aparținând Forțelor Aerocosmice și ale Forțelor Navale au fost ridicate în aer de mai multe ori pentru a intercepta și a escorta bombardierele strategice americane B-52, care și-au sporit vizitele în Marea Baltică.

Vicepreședintele Academiei pentru Probleme Geopolitice din Rusia, colonelul Vladimir Anokhin, a declarat pentru Izvestia că implementarea de noi sisteme de război electronic reprezintă un răspuns ieftin, dar eficient la activarea NATO în regiune, în special la simularea atacurilor americane cu bombardiere B-52 și la dislocarea de noi drone de cercetare radio în Polonia. În opinia sa, în caz de agresiune împotriva exclavei, forțele ruse vor putea opri pur și simplu sistemele de control din Polonia, statele baltice, precum și deasupra acvatoriului Mării Baltice.

“Desfășurarea acestor arme neletale va permite blocarea a tot ceea ce se bazează pe electronice radio. Acest lucru va crea condiții în care va fi imposibil pentru adversar să evalueze situația, atât operațională, cât și tactică. Atunci când se utilizează sistemul de război electronic, se creează o ceață în care este imposibil de înțeles ce se întâmplă. Echipamentele de război electronic vor proteja o zonă extinsă și, în plus, vor funcționa adânc pe teritoriile adversarilor noștri”, a explicat expertul.

 

Amenințările aeriene

 

Pe 12 noiembrie, Ministerul polonez al Apărării a prezentat o fotografie a unei drone americane MQ-9 cu cel mai recent complex de cercetare radio, care a intrat în serviciu abia anul trecut. Echipamentul pentru drone este capabil să detecteze și să indice în mod automatizat sursele de semnal radio cu destinație militară pe o hartă electronică a zonei.

Aceste drone grele de cercetare ale Grupului 52 de operațiuni expediționare aparținând Forțelor Aeriene ale SUA au fost desfășurate în apropierea Regiunii Kaliningrad în anul 2018. Pe lângă operațiunile desfășurate din bazele aeriene poloneze, echipamentele grupului aerian au fost transferate temporar și în România și Estonia. Pentagonul nu ascunde faptul că misiunea unității a constat în monitorizarea permanentă a activităților militare ruse în Marea Baltică și în jurul orașului Kaliningrad.

Aproape fiecare zbor al Forțelor Aerocosmice din această regiune este însoțit de avioane de vânătoare ale NATO aflate în permanență pe aerodromurile statelor baltice. În același timp, țările baltice acuză în mod regulat Forțele Aerocosmice ruse de încălcarea frontierelor.

Autoritățile ruse de la cel mai înalt nivel au propus reducerea tensiunii reciproce în regiune prin realizarea unui acord asupra utilizării obligatorii a transmițătoarelor transponderelor de către aviația militară. În acest caz, acestea ar fi clar vizibile chiar și pe radarele civile. Dar, această inițiativă a fost deja respinsă de mai multe ori de către reprezentanții alianței.

La începutul acestui an, Polonia a semnat un contract pentru cumpărarea din Statele Unite a unui lot de 32 de avioane noi F-35A de generația a cincea. Bazele aeriene din Malbork sau Minsk-Mazovetsky, situate în apropierea granițelor Rusiei și Belarusului, au fost considerate printre locațiile posibile pentru desfășurarea lor. Dar, apoi s-a decis să fie dislocate lângă Germania, în afara razei de distrugere a armelor disponibile lângă Kaliningrad.

 

Centrul de bruiaj

 

În Regiunea Kaliningrad - datorită poziției și importanței strategice - este desfășurat unul dintre cele mai puternice grupuri de război electronic din Rusia. Nucleul său este reprezentat de Centrul 841 Război Electronic al Flotei din Marea Baltică. În ceea ce privește capacitățile sale, acesta corespunde unui regiment cu un scop similar din Forțele Terestre. Dar, dispune și de arme specifice misiunilor marinei.

De asemenea, la sfârșitul anului 2018, în Regiunea Kaliningrad a fost transferat și puternicul complex de război electronic Murmansk-BN. Echipamentul său, situat pe șapte vehicule grele cu mai multe axe, face posibilă bruierea comunicațiile la o distanță de până la 5.000 de kilometri, inclusiv de pe nave. În condiții ideale pentru propagarea semnalului, raza de acțiune poate crește până la 8.000 de kilometri. Corpul 11 Armată al Trupelor de Apărare de Coastă dispune, de asemenea, de propriile echipamente de război electronic.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, funcțiile specialiștilor în război electronic ai Flotei din Marea Baltică includ nu numai bruiajul, ci și culegerea și analiza informațiilor obținute prin cercetarea radiațiilor electromagnetice, în gamele de unde scurte și ultrascurte.

Pe lângă echipamentele de război electronic, și armamentele convenționale au fost modernizate activ în Regiunea Kaliningrad în ultimii ani. Astfel, mai multe divizioane de rachete antiaeriene S-400 Triumph au fost deplasate în exclava rusă din Marea Baltică. Aviația navală a primit, de asemenea, avioane de luptă multifuncționale Su-30SM și a modernizat elicoptere Ka-27M.

Unitățile de blindate ale corpului de armatei schimbă tancurile T-72B învechite pentru cea mai nouă modificare, T-72B3M, care este mai bine protejată și are putere de foc mai mare. Brigada de rachete a fost re-echipată cu complexe Iskander-M cu rază lungă de acțiune, care întrebuințează rachete balistice și de croazieră.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Avioanele Super Tucano ar putea fi marea surpriză din flota Ucrainei. Ce poate face un Super Tucano și nu poate un F-16 sau Gripen
Bombardiere strategice americane B-52H au fost dislocate în Spania pentru misiunea “Bomber Task Force 26-1” în teatrul de operații european
IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Eurofighter vs. Rafale în „bătălia” pentru echilibrul strategic din Mediterană. Cum mută grecii după achiziția istorică a Turciei de 44 de avioane Eurofighter
Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Un militar american cu zero experiență de pilotaj a controlat un elicopter Black Hawk
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Războiul F-35 vs. Rafale, deghizat în "glume". De ce râd francezii de avioanele belgienilor și cum demontează Bruxellesul narațiunea Parisului
Eurofighter, pe val dintr-un capăt în celălalt al continentului. Europa ridică ștachete și vrea să ia fața F-35 într-un stat care a pus semnul de întrebare pe F-35
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
De ce Turcia chiar nu plânge după F-35: Din cele 44 de avioane Eurofighter, 20 vor fi „pe steroizi”, în versiunea Tranche 5
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA

Ştiri Recomandate

Sursă foto: NATO
BREAKING NEWS
Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
India spală imaginea „pătată” de ucraineni a S-400. Problema pentru indieni e că sistemele ruse depind de China, stat împotriva căruia reprezintă principala apărare
Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
Foto: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze au distrus un „complexul nuclear israelian”, machetă construită de iranieni, în timpul exercițiilor militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
EXCLUSIV
35.000 de rachete lansate împotriva unei țări mici: Cum a interceptat IDF rachete iraniene în spațiu. Investițiile majore în cyber au făcut posibilă și celebra operațiune a pagerelor explozive
Mașină de luptă Redback. Foto: Hanwha Aerospace
EXCLUSIV
CEO-ul Hanwha, exclusiv pentru DefenseRomania: Oferta e fără precedent. Nu vizează doar Redback cu produție aici a motoarelor, carenelor sau turelelor. Gigantul coreean vrea să se „mute” în România
Ucrainenii spun ”nu” dictatului: Trei sferturi din populație se opune planului de pace care ar include renunțarea la întregul Donbas
Reorganizare majoră în intelligencul britanic. Pentru prima dată în istorie Ministerul britanic al Apărării înființează o structură de informații pentru a monitoriza Armata
Rusia își declară susținerea pentru Venezuela în fața „presiunilor politice și a șantajului militar” al SUA
Modernizarea tancurilor T-72 ale Cehiei a eșuat. T-72 M4CZ sunt inoperabile și nu pot fi livrate Ucrainei
„Linia frontului este peste tot”: Șefa MI6 avertizează asupra unei noi ere a haosului hibrid și a agresiunii ruse
Lecția învățată de Finlanda din Ucraina: De ce dronele mari, tip Bayraktar, sunt considerate acum „ținte sigure”, dar soluţia vine de la modelul FPV
Dronă Shahed cu rachetă aer-aer la bord: informațiile militare ucrainene oferă detalii despre cea mai recentă modificare UAV-urilor rusești
Racheta hipersonică „Dark Eagle”: Statele Unite dezvăluie noi detalii despre arma capabilă să lovească China din Guam
Ucraina toarnă apă rece peste entuziasmul occidental: „Zona tampon” din Donbas este doar o teorie, nu un acord
Budapesta a pariat pe blindate germane în 2018 și a câștigat. Flota de tancuri a Ungariei este acum complet operațională
De ce sistemele ruseşti S-400 au devenit inutile fără cipuri occidentale. Criza de muniție care paralizează armata rusă
Sfârșitul erei tancurilor de 70 de tone. Compania General Dynamics livrează prototipul care trebuie să salveze Abrams-ul de la dispariție
Ajutarea Ucrainei cu activele înghețate ale Rusiei e tot mai departe. Alte trei state din Europa se alătură blocajului condus de Belgia și cer „opțiuni alternative”
În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
Merz spune că doar un orb nu vede că Rusia urmează pașii războiului Germaniei din 1938. „Deceniile de Pax Americana pentru Europa s-au terminat”
O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
G7 promite o apărare antiaeriană mai bună a sectorului energetic ucrainean. Problema e că Patriot și alte sisteme pot lovi avioane ruse doar dacă sunt expuse pe front
Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
pixel