Cinci state NATO vor dezvolta elicoptere de ultimă generație într-un program european
Cinci state membre NATO de pe Bătrânul Continent vor demara un program pentru dezvoltarea elicopterelor de ultimă generație.
Elicopter AW-101, model care ar urma să fie înlocuit în viitor de programul „Next-Generation Rotorcraft Capability” (NGRC). Sursă foto: Leonardo
Este vorba de Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Grecia. Cele cinci state au semnat Scrisori de Intenție pentru dezvoltarea de elicoptere de ultimă generație.
Programul este denumit „Next-Generation Rotorcraft Capability” (NGRC) și prevede ca în următorii ani cele cinci state să colaboreze pentru a dezvolta „o capacitate nouă de elicopter” menită să înlocuiască flotele cu mai multe roluri, precizează Defense News. Acestea ar urma să fie retrase între 2035 și 2040.
„Investind în resursele noastre și prin axându-ne pe conectarea inițiativelor de dezvoltare pe care le avem într-un cadru multianual, ne asigurăm că Aliații beneficiază de cele mai bune capacități disponibile, care ajută la menținerea avantajului tehnologic al NATO”, a declarat Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, potrivit sursei citate.
NATO nu a oferit detalii cu privire la costul programului și cum se va implica fiecare țară din cele cinci în dezvoltarea elicopterelor de ultimă generație. Nu cunoaștem încă nici un calendar al programului.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News