Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Comitetul militar al NATO, în format ”30+2”, va analiza situația din Ucraina, dar și capacitatea de apărare a Alianței
News
Data actualizării:
Data publicării:
În perioada 18-19 ianuarie, șefii de stat major și șefii forțelor armate din țările Alianței Nord-Atlantice vor ține o întâlnire la Bruxelles, în cadrul primei reuniuni a Comitetului Militar NATO.
Amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului Militar al NATO. Sursa Foto: NATO.int
Amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului Militar al NATO. Sursa Foto: NATO.int

Vor fi discutate „probleme de importanță strategică pentru Alianță”.

Pentru prima dată la o astfel de reuniune, vor fi prezenți reprezentanți ai Suediei și Finlandei, state care au demarat procesul de aderare la organizație anul trecut.

Comitetul Militar al NATO va avea o reuniune pe 18 şi 19 ianuarie la Bruxelles pentru a analiza evoluţia războiului pornit în februarie anul trecut de Rusia împotriva Ucrainei şi a lua în discuţie alte ''chestiuni de importanţă strategică'', a anunţat Alianţa Nord-Atlantică.

Potrivit raportului, reuniunea Comitetului Militar NATO în sesiunea șefilor de apărare (MCCS) va permite șefilor apărării din statele Alianței să să discute chestiuni de importanță strategică pentru NATO.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se va alătura Comitetului Militar pentru prima sesiune pentru a prezenta cele mai recente obiective politice și pentru a discuta despre provocările de securitate cu care se confruntă Alianța.

Amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului Militar al NATO. Sursa Foto: NATO.int

Alcătuit din şefii de Stat Major ai armatelor ţărilor membre ale NATO şi condus de olandezul Rob Bauer, Comitetul Militar al Alianţei va discuta sprijinul pe care aceasta îl oferă Ucrainei şi provocări precum operaţiunile de apărare împotriva ameninţărilor hibride sau transformarea digitală, notează Alianţa într-un comunicat.

La reuniunea din 18-19 ianuarie va participa de asemenea secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, urmând să ia parte ca invitaţi şi şefii de Stat Major din Finlanda şi Suedia, ţări viitoare membre ale Alianţei.

În a doua zi a întâlnirii (19 ianuarie) va fi examinată situaţia pe teren în Kosovo - în urma recentelor tensiuni între sârbii kosovari şi autorităţile de la Pristina - în cadrul unei reuniuni cu KFOR, misiunea condusă de NATO pentru asigurarea stabilităţii în Kosovo.

Jens Stoltenberg a subliniat, într-un interviu acordat duminică postului BBC, că statele NATO trebuie să-şi crească producţia de arme şi muniţii pentru a sprijini în continuare armata ucraineană împotriva Rusiei.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina creează o nouă structură în cadrul Forțelor Aeriene: Sisteme de apărare aeriană fără pilot
Moscova ajută militar China să pregătească invazia Taiwanului
Bătălia pentru Moldova. Rezultatele alegerilor parlamentare 2025 din R. Moldova: 99% din voturi numărate și game over: PAS majoritate absolută, partida pro-rusă, numărată la podea
A320, photo source: British Airways
EXCLUSIV
Dronă pe una din pistele Aeroportului Otopeni. Un avion de linie, nevoit să facă o manevră „go around” în timpul aterizării
Propaganda rusă / Foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
Atacuri cibernetice, alarme cu bombă, tensiuni sociale. Kremlinul atacă cu toate armele alegerile din Moldova. Angela Grămadă: Miza este uriașă
Generalul (r.) Florin Coldea transmite un mesaj oficial după decesul generalului (r.) Dumitru Dumbravă, cu activitate în cadrul SRI
Război diplomatic declanșat: Iranul își retrage ambasadorii din Germania, Franța și Marea Britanie pe muchia sancțiunilor ONU
Interferența clerului subordonat Moscovei în alegerile parlamentare din Republica Moldova pe înțelesul tuturor
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
România confirmă că vrea să construiască o fabrică de drone cu fonduri SAFE, în parteneriat cu Ucraina
Partidul „Inima Moldovei”, membru al blocului „Patriotic”, a fost exclus din cursa electorală
În Estonia se poate: Parc industrial, dedicat sectorului apărării. România are minim un an de întârziere la Fabrica de pulberi de la Victoria
Lukașenko, chemat de urgență la Moscova, în timp ce Varșovia își avertizează cetățenii: Părăsiți imediat Belarusul
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Pete Hegseth a convocat de urgență o întâlnire rară cu sute de generali și amirali ai SUA. Nimeni nu știe încă motivul existând doar speculații
„Va fi război”. Rusia spune că doborârea unui avion rus de către o țară NATO înseamnă un război de mare intensitate între Federație și Alianță
Rutte: Statele membre NATO pot doborî avioanele ruse care le violează spațiul aerian, dacă e necesar
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat
Ședința CSAT s-a încheiat. Au fost discutate amenințările la adresa României
R. Moldva își alege pe 28 septembrie viitorul: Cine candidează, care sunt mizele și tot ce trebuie să știi despre alegerile de la Chișinău
Flota Forțelor Aeriene Iraniene, modernizată cu MiG-29. Teheranul subliniază că Rusia livrează ”în etape” și avioane Su-35
Lovitură sub centură: Atacurile ucrainene cu drone aruncă în aer economia Rusiei. Exporturile rusești de motorină la cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani
Trump vorbește în premieră de înfrângerea Rusiei: Ucraina poate câștiga războiul și își poate recupera teritoriile
Trump le cere ţărilor europene să impună Rusiei aceleaşi sancţiuni ca SUA
F-35 cu arme nucleare în Flancul Estic? Estonia revine cu oferta de a găzdui avioane cu capacitate nucleară
Troc cu tehnologie sovietică: În schimbul milioanelor de obuze, Rusia ar fi transferat Phenianului componentele unui submarin nuclear de la ”dezmbembrări”
Ungaria respinge ferm cererea lui Trump de a renunța la gazele și petrolul din Rusia
Norvegia susține că Rusia i-a încălcat spațiul aerian de trei ori în acest an
De ce România are nevoie de un CSAT puternic, nu doar de o "cameră de avizare"

Ştiri Recomandate

Rusia distruge tot ce înseamnă patrimoniu cultural ucrainean. Consiliul Executiv al UNESCO decide continuarea monitorizării situației din Crimeea
De ce calcă argentinienii pe coadă o mare putere militară. Argentina reînvie fantoma „Războiului Malvinelor”, pe care l-au pierdut în 72 de zile în fața britanicilor
China impune un control cvasitotal pământurilor rare iar SUA amenință cu repercusiuni majore. Trump dă de înțeles că anulează o întrevedere cu Xi
Turcia chiar vrea Eurofighter. Iar dacă nu va ajunge la un acord pentru avioane noi, planul B sunt avioane la mâna a doua dintr-un stat surpriză
„Graalul” Rusiei împotriva dronelor ucrainene: Atacurile de tip „Deep Strike” ale Ucrainei, blocate cu drone-interceptoare și conexiune tăiată la internet
„Acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza: 200 de soldați americani vor fi dislocați în Israel pentru implementarea acordului
O baricadă de foc: De ce cinci țări NATO renunță la interzicerea minelor antipersonal
Su-35 Flanker-E de generația 4 ++. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Secretele comerciale ale industriei ruse de armament, la liber pe internet. Grupul de hackeri „Black Mirror” a dezvăluit către ce ţări îşi vinde Rusia avioanele Su-35
IMAGINE ILUSTRATIVĂ: Baterie de coastă antinavă Neptun a Ucrainei
EXCLUSIV
Flamingo și Neptune, perechea perfectă? Ucraina lovește zdravăn Rusia cu cele două rachete în tandem. Trei concluzii care ar trebui să îngrijoreze Rusia
Măcelul de la Dobropillia: Liderul Azov dezvăluie ce înseamnă tactica rusească „tanc pumn” și bilanțul masiv al pierderilor
Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS). Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
Cât de pregătiți suntem dacă sună goarna? Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), la Obiectiv EuroAtlantic
Rușii au lăsat Kievul în beznă în urma celui mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei (VIDEO)
Accidentele aviatice se țin lanț în Rusia: Un avion de vânătoare MiG-31 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Lipețk din vestul țării
Se anunță o iarnă de coșmar pentru Ucraina care, deși a creat o rețea secretă de stocare în baterii, pierde aproape 60% din producția de gaze în bombardamentele rusești
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
NATO pregătește un răspuns mai ferm la provocările Rusiei. Posibile soluții: Drone înarmate și reguli simplificate pentru doborârea aeronavelor rusești
Șeful Armatei României, gen. Gheorghiță Vlad: Ordinul pentru doborârea dronei ruse fusese dat piloților de F-16
Rachete Flamingo în „cămară”. Ucraina stochează pentru la iarnă varianta autohtonă a „Tomahawk-ului pe steroizi” care e folosit rar, deși producția acclerează
Statele arabe salută „acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza
Putin a recunoscut că Rusia a doborât zborul azer de linie AZAL 8432. Rușii au tras după drone ucrainene, dar le-au ratat iar rachetele au explodat lângă avion
Generalul Gheorghiță Vlad: Armata României, pregătită să reziste unui eventual atac al Rusiei. Există instrumente și pentru a ajuta Moldova
Generalul Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre Ucrainene și comandantul Grupului Est al Forțelor Armate ale Ucrainei. Sursa Foto: Facebook Сухопутні війська ЗС України.
EXCLUSIV
Generalul Sirski raportează despre capcana ucraineană de la Dobropillia. Între timp s-a așternut liniștea la est de Kramatorsk
Foto: Ministerul Apărării din China
EXCLUSIV
Războiul ideologic al Chinei: Strategia PCC din Xinjiang forțează Europa să aleagă între comerț și drepturile omului. Implicațiile pentru NATO.
Cooperarea Moscova-Phenian se intensifică. Coreea de Nord își testează armele în Ucraina și furnizează aproape 50% din muniția Armatei Ruse
Cum a ajuns secretul sistemului „Krasukha-4”, bijuteria războiului electronic rusesc, la liber pe internet (FOTO)
Bornă istorică atinsă în Franța: 300 de avioane de luptă Rafal au fost produse pe fondul unor cereri record. Noua versiune F5 țintește noi piețe
Germania pariază în continuare pe Eurofighter: Încă 20 de aeronave, livrate forţelor aeriene germane până în 2034
Stocurile de armament greu ale Rusiei sunt tot mai puţine: Peste jumătate din tancurile și artileria din depozite, „canibalizate” pentru războiul din Ucraina
Forțele pentru Operații Speciale ale Republicii Moldova. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Chișinău
EXCLUSIV
Strategia ,,Moldova 2035'': De la "mizerie și dezordine" la digitalizare și apărare cibernetică. Cum își construiește Chișinău scutul anti-Rusia
IDF începe pregătirile pentru prima fază a retragerii din Gaza, după „acordul Trump” la care au ajuns Israelul și Hamas
Acord istoric pentru Gaza! Trump anunță Faza I a planului de pace, ostaticii, "foarte curând, acasă"
pixel