Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Concurență acerbă pentru contractul de înzestrare și modernizare a Forțelor Navale Elene
Forțele navale
Data publicării:
Asaltate din toate direcțiile pentru contractul în valoare de cinci miliarde de dolari, Forțele Navale Elene s-au văzut nevoite să împartă pe categorii ofertele contructorilor de nave în așa fel încât acestea să fie catalogate în funcție de experiență, dotări și abia apoi prețul. Astfel că, Forțele Navale Elene vor putea alege cele mai competitive fregate și nu cele mai scumpe sau mai ieftine.
Corvete Sigma 10514, imagine concept. Foto: Damen
Corvete Sigma 10514, imagine concept. Foto: Damen

Marina elenă a prezentat o listă scurtă privind clasarea propunerile diferitelor companii implicate în programul de înzestrare și modernizare în valoare de 5 miliarde de dolari, transmite Naval News.

Această listă este prezentată după ce premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat pe 5 iunie că unele propuneri au fost selectate de Marina Elenă.

În acest contract Marina Elenă își propune să achiziționeze 4 fregate noi, cu două soluții intermediare și modernizarea fregatelor MEKO 200HN aflate în serviciu. 

Printre concurenți se numără Damen cu fregata Sigma 11515HN, Fincantieri cu FREMM, Lockheed Martin cu HF2 (versiunea greacă a clasei MMSC/Freedom), Babcock din Marea Britanie cu Arrowhead 140, Navantia cu designul F110 și Naval Group cu FDI-HN.

Lista scurtă a clasat propunerile în 3 categorii. Prima este formată din cei cu vastă experiență în domeniul fabricării navelor militare, a doua este formată din societăți ale căror propuneri necesită ajustări pentru a putea urca în prima categorie, iar a treia sunt cele care nu corespund pentru diferiți alți factori.

Astfel, lista anunțată este următoarea:

Prima categorie:

-SIGMA 11515 HN (Damen)

-FDI-HN (Grup naval)

-FREMM (Fincantieri)

A doua categorie:

-HF2 (Lockheed Martin)

-Arrowhead 140 (Babcock)

-MEKO A200 (Blohm + Voss)

A treia categorie:

-F110 (Navantia)

-MEKO A300 (Blohm + Voss)

-Propunere Gibbs & Cox

Navele propuse în cadrul categoriei a-II-a sunt toate foarte capabile, dar vor necesita unele ajustări pentru a fi cu adevărat la egalitate cu cele care se regăsesc în prima categorie, spun Forțele Navale Elene. Toate aceste propuneri sunt modele modulare, capabile să integreze o varietate de senzori și echipamente pentru a se potrivi mai adecvat cerințelor. Acest lucru a fost discutat mai ales cu Lockheed Martin, care și-a adaptat pe larg designul clasei Freedom de mai multe ori pentru a ajunge la ceea ce este acum HF2.

Cea mai mare surpriză pentru cea de-a treia categorie a fost de departe excluderea propunerii Navantia cu fregata F110. Deși probabil una dintre cele mai puternice și mai moderne nave de pe listă, a fost în cele din urmă respinsă deoarece nu avea maturitate și afecta bugetul impus marinei.

Potrivit informațiilor obținute de sursa citată din diverse surse este puțin probabil ca ofertantul câștigător să fie anunțat până la sfârșitul verii. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

O navă rusească de cercetare radioelectronică a desfășurat “acțiuni ofensive” în apropierea coastelor Irlandei
Forțele Aeriene ale Ucrainei au confirmat moartea unui pilot de F-16. Deși nu se spune nimic despre aeronavă, se speculează că aceasta a fost doborâtă de forțele ruse în nordul Ucrainei
Coreea de Sud vrea să sprijine Statele Unite să contracareze China pe mare: Plan ambiţios pentru construirea a cinci distrugătoare Aegis
Toată lumea arată cu degetul către altcineva. În 2016 România semnase pentru patru corvete Sigma, care azi ar fi fost toate în Marea Neagră
Transferul submarinelor SUA în Australia ar putea fi reevaluat. Washingtonul vrea asigurări că aliații nu vor ezita să se implice într-o confruntare contra Chinei
La trei ani de la scufundarea epică a navei Moskva, rachetele Neptune dispun de îmbunătățiri semnificative. Șeful Forțelor Navale ale Ucrainei: Neptune sunt mai mult decât rachete anti-navă
Așa arată viitorul Armatei SUA: Drona Surveyor cu velă de 13 metri destinată războiului antisubmarin și tehnologie de ultimă oră a unui gigant european
Informațiile DefenseRomania, confirmate. Ilie Bolojan a explicat de ce România a ales să cumpere o corvetă din Turcia deși produce nave de luptă în țară
Rusia accelerează construcția celei mai mari nave de desant de la Războiul Rece, după ce Ucraina a scufundat Moskva (Foto)
Rusia urmărește submarinele Marii Britanii: Au fost găsiți mai mulți senzori care urmăreau activitatea Royal Navy
Pot rachetele balistice Fateh-110 și dronele să scufunde un portavion american din clasa Nimitz?
Danemarca are planuri „urgente” de a cumpăra 26 de nave militare: Decizia este o reacţie care răspunde amenințările venite din partea Rusiei și a SUA
Pentru ce scenariu militar se pregăteşte U.S. Navy? SUA desfășoară al doilea portavion în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor în creștere
Navă de tip OPV sau corvetă ușoară turcă din clasa Hisar, foto: Turkish Century @X via Turkish Navy
EXCLUSIV
Cum își găurește România colacul de salvare. Avem noi informații despre corvetele cumpărate din Turcia: Fără rachete NSM?
Navă de patrulare din clasa Hisar, cunoscută și sub denumirea de corveta ușoară. Nava OPV TCG Akhisar, foto source: ASFAT
EXCLUSIV
Ciudatul caz al unei singure corvete: Misterioasa corvetă pe care România o cumpără e din Turcia și cunoaște clasa și specificațiile
Rusia anunță schimbări majore în conducerea și structura Marinei: Până în 2027 brigăzile de infanterie marină vor fi reorganizate în divizii
Se șicanează noii prieteni: Un avion rusesc Il-38 a trecut razant pe lângă portavionul american USS Carl Vinson (Video). Rușii au fost escortați de F-35 și F-18
Inovaţia tehnologică în domeniul militar a depăşit graniţele frontului din Ucraina: Taiwanul adoptă tactici ucrainene pentru a lovi nave ale marinei chineze
Unul dintre cele mai mari grupuri de nave rusești a tranzitat Canalul Mânecii, posibil transportând echipamente militare către Ucraina (Imagini din satelit)
Dimensiunea flotei de bombardiere a U.S. Air Force trebuie reevaluată. General american: Nu este vorba de un Război Rece 2.0, dar avem nevoie de 145 de aeronave stealth B-21 Raider
Submarinele Olandei vor fi echipate cu sonare Thales. Tehnologia este folosită inclusiv pe submarinele Scorpene, propuse și României
O victorie europeană în fața SUA: Avioanele Rafale M „bat” F/A-18E Hornet și vor fi integrate pe portavioanele unei puteri militare mondiale
Demonstrație de forță a SUA în peninsula coreeană: Portavionul Carl Vinson ajunge în Coreea de Sud, la câteva zile după ce Phenianul a testat rachete strategice
Cazuri misterioase de sabotaj asupra navelor de luptă germane: Așchii metalice aruncate în motor sau sistemul de apă potabilă contaminat
Olandezii au nave de luptă de ultimă generație „made in Romania”. Nava Den Helder construită la Galați a fost livrată Marinei Olandei
Portavionul USS Harry S. Truman se întoarce la baza grecească Souda pentru evaluarea avariilor suferite în urma coliziunii cu cargoul care venea spre Constanța
Portavionul american USS Harry S. Truman s-a ciocnit cu o navă cargo în apropiere de Port Said
Rusia își consolidează prezența aproape de Cornul Africii: Acord cu Sudanul pentru înființarea unei baze navale la Marea Roșie
Marea Britanie pregătește „Wasp” și „Snapper” - două tipuri de drone maritime care vor fi livrate Ucrainei
Mișcări de nave rusești în Marea Mediterană: “Expresul sirian” a ieșit prin Strâmtoarea Gibraltar, în timp ce navele de luptă se întorc spre portul Tartus

Ştiri Recomandate

Virajul lui Trump: Președintele SUA reia ajutorul pentru Ucraina, dar pune presiune pe Germania să suporte transferul unor sisteme Patriot
O ameninţare de securitate pe care nu avem voie să o ignorăm| Cum au ajuns România şi Ucraina ţinte ale unui război hibrid planificat la Budapesta
Bruiajul rusesc a doborât din greșeală o dronă proprie de tip Altius aflată în teste, care a căzut peste o clădire rezidențială (Foto/Video)
Viitorul ,,avionului de luptă european'' FCAS este pus sub semnul întrebării: De ce nu reuşesc Franţa şi Germania să ajungă la un numitor comun?
Ce înseamnă să fii jucător-cheie în ecuația de securitate a flancului estic al NATO: Polonia a inaugurat oficial ,,Academia de sisteme HIMARS''
Sistem de apărare antiaeriană de tip MANPAD Mistral 3. Photo source: MBDA
EXCLUSIV
Cum au ajuns sistemele Mistral 3 subiect de război politic. Ambasadorul Warnery: Nu e o „afacere” între Franța și România. Prețul e unic pentru toate statele implicate
Mesajul de descurajare al NATO pentru Rusia: Avioane de luptă de au transformat Finlanda în vârful de lance al fancului nordic
Între ciocan și nicovală: Companiile germane din industria de apărare spun că vor fi afectate dacă se introduce recrutarea obligatorie
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Un război mult mai complicat. Petr Pavel: E imposibil ca Ucraina să câștige acest război doar pe câmpul de luptă. Dar și Rusia și-a atins limita
Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România. Colaj DefenseRomania via Statul Major al Forțelor Armate Franceze
EXCLUSIV
Cum a ajuns achiziția României de sisteme Mistral temă a războiului hibrid. Dezinformare, relația cu Franța și securitatea Europei | Interviu Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România
Avioanele Gripen chiar sunt pe val: JAS 39 Gripen a „învins” din nou F-16, într-o piață dominată istoric de influența SUA. Istoria se schimbă
Suedia cumpără muniție de artilerie în valoare de jumătate de miliard de euro de la companii din Germania și Norvegia
UE pregătește cele mai dure sancțiuni împotriva Rusiei din ultimii trei ani
SUA s-au răzgândit. Pentagonul va trimite mai multe arme defensive Ucrainei
Rebelii yemeniți reiau atacurile în Marea Roșie. O navă a fost scufundată de un atac combinat, cu rachete, drone navale și UAV-uri
Rușii își cresc prezența în Armenia? Presat de pierderile din Ucraina, Ministerul rus al Apărării ”umflă” numerele de la Baza 102 de la Gyumri
Benjamin Netanyahu l-a nominalizat oficial pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace
Avioanele F-35 ale NATO vor proteja ajutorul militar destinat Ucrainei: „În acest fel, ținem literalmente la distanță amenințarea rusă”
Goana Poloniei după obuze de 155mm: Varșovia pompează peste o jumătate de miliard de euro pentru a deveni o ,,fortăreață a producţiei de muniții''
Marea Britanie oprește producția avionului Eurofighter Typhoon din cauza lipsei comenzilor, punând la îndoială angajamentul sau faţă de apărarea europeană
Încă o moarte suspectă în Rusia: Ministrul transporturilor s-a sinucis la scurt timp după ce a fost demis din funcție. Anterior, acesta a fost guvernator al regiunii Kursk
Noua eră a artileriei americane (Foto/Video): Pentagonul mizează pe racheta de precizie PrSM pentru a reconfigura sistemele HIMARS
Războiul ,,hibrid al avioanelor'', purtat pe frontul comerţului cu armament: Franța acuză China de sabotarea reputației avionului Rafale
Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
"Operațiunea specială" de 3 zile obligă Moscova să ascundă realitatea: Oficiul rus de statistică a încetat să mai publice numărul deceselor
Rusia va putea lansa în curând 1.000 de rachete și drone, dar cea mai importantă îmbunătățire urmează să vină din toamnă
Israelul a atacat ținte Houthi, inclusiv nava capturată Galaxy Leader, folosită de gruparea yemenită pentru supraveghere maritimă
Primele evaluări oficiale după ce bombardierele B-2 Spirit americane au lovit Iranul: Cu cât timp a fost dat înapoi programul nuclear iranian
Ursula von der Leyen și Donald Trump au avut un „schimb bun de opinii” pe subiectul controversat al taxelor vamale
Apărare raționalizată: Când se preconizează că Ucraina va rămâne fără rachete Patriot și HIMARS, cu consecințe catastrofale
pixel