Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Croația e îngrijorată de destabilizarea Bosniei. Secesionismul Republicii Srpska, apropiată de Rusia, devine tot mai periculos
News
Data publicării:
Președintele Croației, Zoran Milanovic, a avertizat liderii statelor NATO că destabilizarea situaţiei din Bosnia şi Herţegovina (BiH) ar putea avea consecinţe serioase pentru regiunea Balcanilor de Vest şi NATO.

 "Evenimentele din BiH au un impact direct asupra securităţii şi intereselor noastre naţionale. Destabilizarea situaţiei din BiH va avea consecinţe asupra întregii regiuni şi NATO. Să sperăm că nu va fi prea târziu să îndreptăm situaţia" - a declarat Milanovic, adăugând că actuala legislaţie electorală din BiH nu permite croaţilor bosniaci să-şi aleagă reprezentanţii legitimi şi treptat sunt lipsiţi de un drept fundamental.

"Simplu spus - legislaţia electorală trebuie modificată. Înaltul Reprezentat al comunităţii internaţionale în BiH o poate face, folosind Puterile de la Bonn. Dacă Înaltul Reprezentant nu doreşte să se concentreze pe probleme esenţiale, atunci rolul său este fără sens" - a declarat Milanovic, solicitând ca stabilirea politicii faţă de BiH să revină la nivel de preşedinţi, aşa cum era în momentul încheierii Acordului de Pace de la Dayton.

De la izbucnirea războiului din Ucraina, cetăţenii Bosniei şi Herţegovina se confruntă cu o creştere dramatică a preţurilor, mai ales la hrană şi la combustibil.

Datele Uniunii Sindicatelor din Republica Srpska arată că în februarie valoarea coşului minim de consum era de 2.079 mărci convertibile (aproximativ 1.040 euro), iar în luna mai acelaşi coş valora 1.095 euro, însă în aceeaşi perioadă salariul mediu a crescut doar cu 7 euro. Datele Institutului pentru Statistică arată că inflaţia anuală a ajuns în luna mai la 13,2%, că preţul transportului a crescut cu 31,2%, iar la alimente se înregistrează o creştere de 21,8%, potrivit RADOR.

Federația Rusă nu și-a ascuns susținerea față de Republica Srpska.

 

Germania opreşte ajutorul acordat Republicii Srpska, anunţă Înaltul Reprezentant pentru Bosnia şi Herţegovina

 

Înaltul Reprezentant al comunităţii internaţionale în Bosnia şi Herţegovina (BiH), Christian Schmidt, a declarat că din cauza "comportamentului secesionit".

Germania a oprit ajutorul în valoare de 120 milioane de euro destinat Republicii Srpska. Schmidt a declarat că aşteaptă ca la 6 iulie Curtea Constituţională a BiH să se pronunţe în legătură cu decizia de formare a Agenţiei pentru medicamente a Republicii Srpska şi apoi va "acţiona".

"Cei care consideră că pot continua să se comporte aşa cum s-au învăţat până acum vor fi puţin dezamăgiţi. Adevărul este că nu doresc să ameninţ, dar voi spune clar că Acordul de Pace de la Dayton este linia roşie. Am speranţa că au înţeles că sunt pregătit să folosesc Puterile de la Bonn, deşi nu doresc. Deci, să aşteptăm să vedem ce decide Curtea Constituţională şi apoi voi acţiona, dar trebuie să aveţi încredere că toţi cetăţenii BiH vor avea acces la medicamente" .


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră
Șpagă pentru înzestrarea Armatei României: Ministrul Moșteanu a refuzat orice contact cu o persoană care a încercat să ofere 1 milion de euro pentru influență. Dosarul, pe masa DNA
Probleme pentru Lukoil în SUA: Vânzarea activelor, blocată de Departamentul Trezoreriei care a etichetat cumpărătorul Gunvor drept ”marionetă a Kremlinului”
Lavrov, în dizgrație după convorbirea telefonică eșuată cu Rubio? Kremlinul respinge speculațiile
Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
Încă un pas în afara orbitei Moscovei: Sprijinită intens de Turcia, Armata azeră se aliniază la standardele NATO
Războiul hibrid al Rusiei, în faza dronelor ce perturbă aeroporturile civile din Europa
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
Și exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în Rusia
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Retragerea parțială a trupelor SUA din țara noastră, parte dintr-un plan mai amplu: SUA reduc numărul de militari și din alte state
Lukoil a găsit un cumpărător pentru activele sale internaționale
Ordonanța privind investițiile în industria de apărare, pe masa Guvernului
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară

Ştiri Recomandate

Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Sudanul forțează achiziția de avioane Su-35 în schimbul accesului strategic al Rusiei la Marea Roșie
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Arabia Saudită se clasează pe primul loc în lumea arabă și pe locul cinci la nivel mondial privind cheltuielile militare în 2025
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei
Cum au reușit israelienii și românii să dezvolte o versiune SPIKE care costă doar o treime din prețul rachetei: „Performanțe similare. Racheta va fi un boom”
F-35-ul polonez primește „colții” necesari pentru a impune respect în spațiul aerian: A fost semnat acordul de 500 de milioane de dolari cu SUA pentru rachete AIM-120D-3
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
De ce americanii tocmai și-au doborât singuri o dronă MQ-9 Reaper
„Michelangelo Dome”: Leonardo va dezvălui un sistem de scut antiaerian bazat pe inteligență artificială
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Rusia spune că luptele reale la care avioanele Su-57 au luat parte sunt incomparabil mai grele decât cele ale F-35 și F-22. Stand up comedy cu avioane
A treia Romă și islamul radical. Ruth Wasserman: Rușii sunt profesori ai propagandei. Au transferat și aplicat know-how-ul și palestinienilor
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
pixel