Devine tot mai clar că actualul context de securitate din Ucraina nu este despre pace, ci despre formalizarea unei capitulări. Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Kârgâzstan, a transmis un mesaj Washingtonului înainte de sosirea delegației conduse de Steve Witkoff la Moscova: Rusia nu negociază, Rusia dictează condițiile. Retorica liderului de la Kremlin, aparent deschisă spre dialog, ascunde de fapt un ultimatum - retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu sau anihilarea lor militară.
președintele Rusiei, Vladimir Putin, gesticulează în timpul unei vizite la o bază militară din regiunea Ryazan din Rusia. Sursa foto: Kremlin.ru.
Ceea ce Vladimir Putin a declarat joi la Bișkek nu este o noutate absolută, dar momentul ales este crucial. Cu doar câteva zile înainte ca emisarul special al președintelui Trump, Steve Witkoff, să aterizeze la Moscova, Putin ridică miza negocierilor la maximum.
Solicitarea sa: Ucraina trebuie să se retragă de bunăvoie din teritoriile pe care Moscova le ''revendică constituțional'' - Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson - inclusiv din zonele pe care armata rusă nu a reușit să le ocupe în aproape patru ani de război.
Este deja evident pentru toată lumea ca aceasta nu este o poziție de negociere, ci o cerere de capitulare necondiționată. Putin spune, în esență, că dacă Kievul îi cedează teritoriul fără luptă, el se va opri.
Este o tactică clasică a siloviki-lor de a cere imposibilul pentru a face orice concesie ulterioară să pară un act de generozitate, pariind totodată pe oboseala Occidentului și pe graba administrației Trump de a bifa o „victorie” diplomatică rapidă, indiferent de costurile pentru securitatea europeană.
Putin, gata să bifeze o victorie a școlii diplomatice ruse?

Discuțiile despre planul de pace american, acel draft de 28 de puncte revizuit după insistențele europenilor și ucrainenilor la Geneva, sunt privite la Moscova cu o satisfacție abia disimulată. Faptul că Putin consideră acest plan drept o „bază pentru viitoare acorduri” ar trebui să fie un semnal de alarmă major la Berlin și Paris.
Motivul pentru care Kremlinului îi convine acest plan este transparent: în forma sa inițială, documentul reflecta aproape în oglindă doleanțele Rusiei, de la limitarea armatei ucrainene și interdicția aderării la NATO, până la recunoașterea de facto a anexărilor ilegale.
Chiar și varianta revizuită pare să lase loc de interpretări pe care diplomația rusă le va exploata magistral. Mai mult, episodul scurgerii de informații despre discuția dintre Witkoff și consilierul Iuri Ușakov, pe care Putin o numește ironic „fake news”, sugerează că Moscova nu doar că este informată, dar probabil a și ghidat subtil mâna celor care au redactat primele versiuni ale planului, o victorie a școlii diplomatice ruse care știe să manipuleze vanitățile interlocutorilor occidentali.
Realitatea de pe front V.S. narațiunea televizată a Rusiei

În timp ce vorbește despre pace, Putin proiectează o imagine de forță absolută pe front, susținând că orașele Pokrovsk și Mîrnograd sunt „complet încercuite”. Aceasta este o minciună, contrazisă atât de Kiev, cât și de datele independente, însă servește unui scop precis.
Deși rușii avansează, costurile sunt enorme pentru ei, iar ritmul este lent - analiștii de la ISW estimează că Moscovei i-ar lua doi ani să ocupe restul regiunii Donețk în acest ritm. Dar pentru Putin, adevărul din teren contează mai puțin decât percepția.
El are nevoie să pară invincibil în fața lui Witkoff, dorind să negocieze de pe poziția învingătorului care dictează termenii, nu a liderului care își macină economia și demografia pentru câțiva kilometri pătrați de pământ pârjolit.
Rusia pregătește terenul pentru o capcană juridică și politică
Un aspect extrem de periculos, adesea subestimat în cancelariile occidentale, este insistența obsesivă a lui Putin asupra „ilegitimității” președintelui Zelenski. Afirmând că semnarea oricărui document cu actuala conducere de la Kiev este „inutilă”, Putin pregătește terenul pentru o capcană juridică și politică.
Pe de o parte, își rezervă dreptul de a denunța oricând un eventual tratat, invocând nulitatea semnăturii ucrainene. Pe de altă parte, condiționează pacea durabilă de instalarea la Kiev a unui guvern marionetă sau a unei figuri politice pe care Moscova o consideră „legitimă”, adică obedientă.
Scepticismul europenilor, exprimat recent prin vocea cancelarului german Friedrich Merz și a Ursulei von der Leyen, este perfect justificat. Noi europenii înțelegem, poate mai bine decât Washingtonul în acest moment, că o Rusie care nu este învinsă, ci doar „calmată” cu teritorii, va rămâne o amenințare existențială.
Putin nu vrea pace, el vrea o pauză de la agresiunea militară pentru a-și reface stocurile și a digera teritoriile anexate. Dacă Statele Unite acceptă linia Kremlinului, retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu în schimbul unor promisiuni goale, nu vom asista la sfârșitul războiului, ci doar la sfârșitul Ucrainei ca stat suveran și la începutul unei noi ere de instabilitate violentă în Europa.
Săptămâna viitoare, odată cu vizitele emisarilor americani la Moscova și Kiev, va arăta dacă Washingtonul este pregătit să sacrifice Ucraina pentru o iluzie diplomatică sau dacă va înțelege, în al doisprezecelea ceas, că singurul limbaj pe care Putin îl respectă este forța.

Acest articol reprezintă o opinie.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News