Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
Ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, a sugerat în cadrul reuniunii de miercuri (05.11.2025) a Consiliului de Securitate al Rusiei că Moscova ar trebui să înceapă imediat pregătirile pentru reluarea testelor nucleare, care ar putea avea loc în arhipelagul Novaia Zemlya din Oceanul Arctic, ca răspuns la acțiunile Statelor Unite.
Potrivit presei ruse, președintele Vladimir Putin a ordonat ministerelor și serviciilor secrete relevante să evalueze mai întâi situația și apoi să elaboreze o propunere privind posibila începere a pregătirilor pentru testele nucleare.
“Solicit Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării, serviciilor speciale și autorităților civile relevante să facă tot posibilul pentru a colecta informații suplimentare cu privire la această problemă, pentru a le supune analizei în Consiliul de Securitate și pentru a prezenta propuneri concrete cu privire la posibila începere a lucrărilor de pregătire a testelor de arme nucleare”, a declarat Putin, citat de presa rusă și străină.
Moscova ține să scoată în evidență poziția „moderată” a lui Putin. Spre exemplu, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a spus în mod explicit reporterilor după ședința Consiliului de Securitate că Putin nu a dat ordinul de pregătire pentru teste nucleare.
„Vreau să subliniez: președintele nu a dat ordin să se pregătească teste, ci doar a cerut să se colecteze informații despre utilitatea unei astfel de pregătiri”, a spus Peskov.
La sfârșitul lunii octombrie, președintele american, Donald Trump, a ordonat Departamentului de Război al SUA să reia imediat testele armelor nucleare americane, așa cum crede că fac alte puteri nucleare.
“Din cauza programelor de testare (nucleară) ale altor țări, am instruit Departamentul de Război să înceapă testarea armelor noastre nucleare pe aceeași bază. Acest proces va începe imediat”, a anunțat Trump într-o postare pe rețeaua sa Truth Social.
Trump a declarat ulterior într-un interviu acordat televiziunii CBS că Rusia și China testează arme nucleare, dar nu vorbesc despre asta. În același timp, șeful Casei Albe a reiterat că și Statele Unite vor testa arme nucleare, la fel ca și alte țări. Ministerul chinez de Externe a respins afirmația lui Trump, spunând că Beijingul își îndeplinește angajamentul de a nu efectua teste nucleare, potrivit CBS News. Moscova a testat ultima dată o armă nucleară în 1990, în timp ce Beijingul a făcut acest lucru în 1996, a raportat BBC.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News