Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Think tank-ul românesc New Strategy Center, în parteneriat cu Norwegian Institute of International Affairs (NUPI), au organizat în această perioadă o vizită de informare la Oslo, la care au luat parte mai mulți reprezentanți ai instituțiilor statului. 
Flota rusă a Mării Negre, în Sevastopolul ocupat, Crimeea. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Flota rusă a Mării Negre, în Sevastopolul ocupat, Crimeea. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Vizita a avut loc în cadrul unui proiect privind gestionarea războiului politic în contextul conflictului din Ucraina. În cadrul proiectului, cu sprijinul Ambasadei României la Oslo, în una din zile a fost organizată o conferință în capitala Norvegiei unde subiectul principal a fost reprezentat de pericolul războiului hibrid declanșat de Federația Rusă, atât în sud-estul Europei, cât și în nordul bătrânului continent.

În cadrul proiectului la care și DefenseRomania a luat parte au participat nu doar înalți oficiali militari, dar și reprezentanși din cadrul politic și diplomatic. La invitația E.S. Cristian Bădescu, ambasadorul României la Oslo, mai mai mulți ambasadori ai statelor aliate aflați în misiune diplomatică în capitala Norvegiei au participat la Cercul Militar din Oslo la dezbaterea privind modul în care Federația Rusă acționează în Nordul și Estul Europei. 

Evenimentul a fost intitulat „Hybrid Threats from the Hith North to the Black Sea: Challenging Times for NATO” și a fost organizat la Cercul Militar din Oslo, cu sprijinul Ambasadei României în Norvegia.

Iar așa cum s-a prezentat, acțiunile de război hibrid ale Rusiei se adaptează în funcție de specificul și arhitectura fiecărei țări.

Experții români au evidențiat în intervenția lor modalitatea în care Federația Rusă acționează în această regiune și au subliniat importanța strategică a Mării Negre, un element care, înainte de invadarea Ucrainei, nu era cunoscut în Europa de Nord.

Sergiu Mitrescu, director de programe la New Strategy Center (NSC), în cadrul intervenției sale, a punctat rolul strategic al României la Marea Neagră în contextul resurselor naturale pe care țara noastră le deține și a căror exploatare nu doar că e planificată, dar și demarată. În acest sens, un panel a fost dedicat tocmai infrastructurii critice, un punct care poate reprezenta o vulnerabilitate. Mitrescu a arătat că aproximativ 200 de oameni lucrează 24/7 pentru ridicarea platformelor.

2. Sursă foto... (sergiu-mitrescu_83325800.jpeg)

Sursă foto: NSC

Reprezentantul NSC a amintit că România investește 5 miliarde de euro în proiectul offsore Neptun Deep. Platoul se află la o distanță mică de Insula Șerpilor, obiectiv strategic ce fusese cucerit în prima fază a conflictului de forțele ruse de ocupație și ulterior eliberat de ucraineni. 

„Când proiectul de exploatare va începe România va avea suficient gaz pentru a deveni un furnizor în regiune”, a precizat Sergiu Mitrescu, care a adăugat că Republica Moldova și Bulgaria vor beneficia și ele de acest proiect, lucru ce în mod cert provoacă iritarea Moscovei.

Dar Marea Neagră e importantă pentru Rusia din mai multe perspective, nu doar strategice sau militare. Ci inclusiv economice și chiar propagandistice și ideologice.

 

Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca pe un laborator de acțiuni maligne

 

Mitrescu a subliniat în intervenția sa că propaganda rusă încearcă prin modul în care acționează în Marea Neagră să inducă în eroare opinia publică folosind scenariul aruncării României într-un război direct cu Rusia. El a amintit că obiectivul e de fapt slăbirea încrederii în autoritățile statului în contextul unui an electoral dificil în România. Acesta a atenționat asupra modului în care narativul de propagandă rus în România alimentează mișcările politice populiste și extremiste. 

În contextul în care nu există state care să dețină capabilități navale suficiente pentru a descuraja Rusia la Marea Neagră, iar în contextul în care Convenția de la Montreux implementată de Turcia blochează nu doar intrarea navelor ruse în acvatoriul Mării Negre, dar și a forțelor aliate, „Marea Neagră e percepută ca un laborator al Rusiei de acțiuni maligne”, arată Sergiu Mitrescu.

„Dacă e un loc unde Rusia poate încălca regulile internaționale, acea regiune e Marea Neagră”, a conchis acesta, adăugând că viitoare posibile acțiuni de hărțuire ale Rusiei asupra României în contextul proiectului de exploatare din Marea Neagră pot duce la amânări ale termenelor de implementare și pot speria investitorii.

România deține în Marea Neagră resurse energetice importante. Doar în perimetrul Neptun Deep capacitatea de gaze e estimată la minimum 100 de miliarde de metri cubi. Construcția infrastructurii pentru extragere va începe în 2024, iar în primul trimestru din 2027 va începe exploatarea gazului din acest perimetru.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia
Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
Umilința scutului antiaerian rusesc: Dronele ucrainene au spulberat sistemele Buk și Tor, vitale pentru Kremlin. De ce devine Rusia vulnerabilă în propriul teritoriu
Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei

Ştiri Recomandate

Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
pixel