Curiosul caz al aeronavei Su-47 Berkut. Rusia a construit un singur avion de vânătoare de acest tip
În ultimii 30 de ani Federația Rusă a pus pe hârtie mai multe programe ambițioase în domeniul militar, dar nu toate au ajuns să fie finalizate. În orice caz, unul din cele mai interesante programe care încă uimește este Su-47 Berkut.
Aeronava Su-47 a fost dezvoltată în anii 1990, când Federația Rusă deja cocheta cu aeronave de generația a V-a. Su-47 a beneficiat de tehnologia anilor 1980.
Potrivit National Interest, două sunt cauzele pentru care Su-47 a rămas la stadiul de prototip. Aeronava nu a trecut de această etapă și nu a fost demarată producția în serie. A fost construit un singur avion care mai întoarce și azi capul pasionaților.
Sursă foto: Cont Facebook - Sukhoi su-47 berkut
Prima cauză a fost una generată de o decizie de proiectare iar cealaltă cauză ține de aspectul financiar.
În primul rând Su-47 Berkut a fost proiectat cu aripi cu săgeată inversă. Acest lucru a fost un avantaj la începutul programului, oferindu-i capacități ieșite din comun, mai ales în ceea ce privește manevrabilitatea, mai precizează sursa citată. Însă decizia s-a întors în cele din urmă împotriva proiectului, asta pentru că aripile nu rezistau la forțele uriașe la care era supusă aeronava la viteze mari.
O a doua cauză a fost reprezentată de faptul că proiectul nu a mai beneficiat de finanțare în contextul prăbușirii URSS.
Cu Su-47 Berkut, rușii au surprins prin desingnul neobișnuit, în special prin aripile cu săgeată inversă. Căderea Uniunii Sovietice și criza financiară acută în care Rusia s-a scufundat nu a mai permis finanțarea dezvoltării Su-47 în perioada respectivă.
Ultima oară, singurul Su-47 a fost surprins acum doi ani pe pista aeroportului Zhukovsky, acesta fiind remorcat, în timpul expoziției MACS-2019:
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News