Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
David Muniz, șeful misiunii diplomatice americane: România a ajuns foarte departe. Relația cu SUA devine tot mai puternică
News
Data publicării:
DefenseRomania a participat, la invitația Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, la evenimentul „We the People”, în marja sărbătoririi a 25 de ani de Parteneriat Strategic româno-american.
David Muniz, foto: Ambasada SUA în România
David Muniz, foto: Ambasada SUA în România

Expoziţia, care marchează 25 de ani de Parteneriat strategic între România şi SUA, a fost deschisă, miercuri, în Piaţa Universităţii de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi în colaborare cu Universitatea din Craiova.

David Muniz, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, a declarat, miercuri, că evoluţia României în cei 25 de ani de la semnarea Parteneriatului strategic cu SUA este uimitoare şi că ţara noastră a ajuns foarte departe, dar mai sunt multe lucruri de făcut, ceea ce este valabil pentru toate ţările.

"Este chiar uimitor. Am avut privilegiul să lucrez în diferite ţări foste comuniste. Pot face o comparaţie. România chiar a ajuns foarte departe, mai departe ca multe ţări, desigur alăturându-se NATO şi UE - realizări foarte importante. Ştim cu toţii că mai sunt multe lucruri de făcut pe mai departe, acesta este adevărul pentru fiecare ţară şi pentru aici. Ne place să spunem 'nu rata pădurea pentru copaci', ceea ce înseamnă că, dacă vezi unde a ajuns România în cei 25 de ani (de la semnarea Parteneriatului strategic - n.r.), în cei 32 de ani de când s-a încheiat comunismul este uimitor. Este complet diferită. Chiar zilele trecute mă uitam la un material video din 1997, la Televiziunea Română, la cum arăta totul şi cum erau oamenii îmbrăcaţi şi cum se purtau, aceste lucruri s-au schimbat în timp şi se pot vedea schimbările sociale şi economice. Cred că este în beneficiul nostru să ne uităm la astfel de lucruri şi să ne reamintim şi să fim pozitivi în ceea ce priveşte viitorul", a subliniat David Muniz, cu ocazia deschiderii expoziţiei fotografice itinerante "Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat strategic".

2. Foto: Amba... (we-the-people-ex_75162100.jpg)

El a descris relaţia dintre România şi SUA ca fiind foarte puternică.

"Lucrăm împreună în atâtea domenii, cel al securităţii, energie nucleară, petrol şi gaze şi alte domenii în care România este lider în zona Mării Negre - independenţă energetică şi securitate. Relaţia dintre popoarele noastre înfloreşte", a arătat Muniz.

"Aceste fotografii ilustrează emblematic relaţiile puternice dintre ţările noastre, relaţii care devin mai puternice în fiecare zi", a mai spus însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.

El a mărturisit că una dintre fotografiile sale preferate este din 2021 de la un eveniment la care a participat - exerciţiul Defender 21 care s-a desfăşurat în România.

Printre cei care au participat la eveniment s-au numărat fostul preşedinte Emil Constantinescu, parlamentarii Robert Cazanciuc, Radu Oprea, Alexandru Muraru, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, iar la recepția de după eveniment au fost prezenți și alți înalți demnitari români.

3. Foto: Amba... (we-the-people_68903200.jpg)


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”

Ştiri Recomandate

Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
pixel