Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Diplomat american: Conflictul din Libia va deveni mai sângeros prin prezenţa mercenarilor ruşi
News
Data publicării:
SUA sunt foarte preocupate privind o intensificare a conflictului din Libia, în condiţiile în care un număr tot mai mare de persoane despre care se crede că sunt mercenari ruşi susţin forţele mareşalului Khalifa Haftar în teren, a declarat sâmbătă un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat.

SUA continuă să recunoască guvernul de uniune naţională condus de Fayez al-Serraj, a spus oficialul citat, dar a adăugat că Washingtonul nu este de o parte sau alta în conflict şi discută cu toate părţile care ar putea influenţa încheierea unui acord, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

"Cu numărul sporit de agenţi Wagner şi de mercenari în teren, credem că tabloul conflictului se schimbă şi se intensifică", a spus oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului, referindu-se la grupul de mercenari ruşi cunoscut sub numele de Wagner.

Libia este divizată din 2014 între tabere politice şi militare care îşi au sediul în capitala Tripoli şi în estul ţării. Guvernul lui Serraj se luptă în prezent cu forţele conduse de mareşalul Khalifa Haftar, care îşi are fieful în estul Libiei.

Haftar este susţinut de Egipt, Emiratele Arabe Unite şi cel mai recent de mercenari ruşi, potrivit unor diplomaţi şi oficiali de la Tripoli.

Turcia a susţinut guvernul recunoscut internaţional condus de Fayez al-Serraj, iar cele două părţi au încheiat un memorandum de înţelegere asupra cooperării maritime în estul Mediteranei, o decizie pe care oficialul american a descris-o drept "dăunătoare" şi "provocatoare".

"Din perspectiva SUA, asta reprezintă o preocupare... Nu este momentul să se provoace mai multă instabilitate în Mediterana", a spus oficialul citat.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Și Cambogia îl va nominaliza pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace, după ce președintele SUA a intervenit în conflictul dintre Cambogia și Thailanda
Trump a semnat decretul care impune creșterea tarifelor vamale pentru zeci de țări. Siria, cea mai afectată, dar nici Canada nu a fost iertată
Mișcări strategice de „trupe” în industria de apărare: Iveco Defence, inclusiv unitatea din România unde se produc camioane, preluate de Leonardo
Rusia și China au început manevre maritime comune în Extremul Orient. Faza activă a exercițiului se va desfășura în Marea Japoniei
România, discuții la nivel înalt cu Statele Unite: Apărare, energie și Visa Waiver, pe agenda oficială
”Modelul danez” înfurie Moscova, care amenință că fabricile ucrainene de pe teritoriul Danemarcei pot duce la un război total între Rusia și NATO
Rafinăriile de stat indiene au suspendat achizițiile de petrol rusesc
Macron critică acordul dintre UE și SUA negociat de Ursula von der Leyen cu Trump: „UE nu e încă o putere. Nu suntem suficient de temuți”
Gigantul german Diehl construiește la Craiova o fabrică de componente pentru industria aeronautică
Comisia anunță că primele 18 state, inclusiv România, solicită 127 de miliarde EUR din cei 150 de miliarde disponibili prin SAFE
Estonia și-a stabilit prioritățile privind apărarea. Micul stat baltic se concentrează pe apărare aeriană IRIS-T și sisteme HIMARS cu rază de 300 de km
România a depus proiectele pentru finanțare prin SAFE. 70% sunt achiziții militare cu scopul de a revitaliza industria iar 30% pentru creșterea mobilității militare
Zelenski, sub presiune europeană: Bani de la UE, doar în schimbul garanțiilor anticorupție
Luftwaffe va proteja România. Avioane Eurofighter germane au ajuns în țară unde alături de F-16 ale României vor asigura protejarea spațiului aerian
Iveco ar putea ajunge în mâna indienilor de la Tata Motors. Ce se întâmplă cu fabrica de camioane militare din România
Polonia a reținut 32 de persoane pentru sabotaj. Rețeaua, coordonată de serviciile rusești, iar metodele au fost încercate și în România
”Operațiunea militară specială continuă”. Kremlinul răspunde ultimatumului scurtat al lui Trump
Rusia recunoaște că NATO poate captura ușor Kaliningradul, dar amenință cu un Iskander de ”0,5 - 50 de kilotone”
Cambodgia și Thailanda au convenit asupra unui armistițiu
Mulțumit de acordul impus Europei, Trump spune că nu mai este interesat să discute cu Putin
Europa acceptă tarifele lui Trump în schimbul stabilității economice: Un acord care prevede o creștere de la 4,8% la 15% pentru majoritatea bunurilor exportate
Ucraina anunță un contract militar uriaș de drone pentru SUA. ”Ne-am înțeles cu Trump; vor cumpăra de 10-30 de miliarde”
Trei din zece au fost bifate. Ucraina a anunțat cine îi va livra primele 3 sisteme Patriot din cele 10 necesare
UE, aproape de un pas fără precedent: Fonduri de coeziune, redirecționate și pentru industria de apărare
Starlink a rămas în „beznă”. Rețeaua a suferit o pană de curent generalizată
Macron: Franța va recunoaște statul Palestina / SUA: „Este o palmă peste fața victimelor din 7 octombrie”
Dezvoltarea carierei după 30 de ani: Este realist să o luăm de la capăt?
Fost director al CIA în administrația George Bush Senior: „Putin nu va renunța niciodată la Ucraina. Și știu de ce”
Europenii merg la Beijing. Șefa Comisiei vrea o reechilibrare a deficitului de 350 de miliarde de dolari
Exerciții militare comune Republica Moldova, România și SUA, în perioada 4-18 august

Ştiri Recomandate

Fost consilier al lui Putin, declarat agent străin în Rusia; A lăudat persoana greșită
Dronele ”Sea Baby” și ”Magura”, greu de replicat: Proiectul SUA de drone navale a înregistrat eșecuri pe linie
SUA deschid robinetul? Peste 3.000 de rachete cu rază lungă (ERAM) ar putea fi vândute Ucrainei. Măsura, după ce Pentagonul a blocat, în ultimele luni, folosirea ATACMS
Ucraina sărbătorește Ziua Independenței. „Nu este o victimă, este un războinic”
Noi tensiuni în Peninsula Coreeană. Focuri de armă trase la graniță, în timp ce Kim asistă la trageri cu rachete de apărare aeriană
Foto: Ministerul Apărării din R. Moldova via Vitalie Iovu
EXCLUSIV
Poate mușca Rusia din R. Moldova cu ajutorul unor marionete de la București? Premierul Bolojan, vizită de reasigurare, la Chișinău
Pierdere grea pentru ucraineni. MiG-29 s-a prăbușit la aterizarea pe timp de noapte, după o misiune de luptă. Pilotul aeronavei și-a pierdut viața
Marea Britanie își dublează capacitățile antiaeriene cu încă șase sisteme Land Ceptor
Patriot 360 de grade. Nou test reușit pentru radarul LTAMDS; În paralel, SUA au o producție record de rachete PAC-3 și vor să atingă 2.000 de unități pe an
Vorbe cu tâlc rusesc: Aflat la centrul pentru arme nucleare, Putin amenință cu submarinele strategice și discută despre Rusia suverană
Sprijin pentru Flancul Estic: Olandezii transferă două sisteme PATRIOT și un NASAMS în Polonia
Ministerul rus de externe afirmă că nu este încă planificată o întâlnire între Putin și Zelenski
Kaliningrad și Marea Baltică: Exerciții militare rusești care ridică semne de întrebare pentru NATO
FBI-ul percheziționează locuința lui John Bolton, fost consilier pe securitate al lui Trump, devenit unul dintre principalii critici ai actualei administrații de la Casa Albă
Este Putin adevăratul conducător al Rusiei sau marioneta lui Lavrov? (ANALIZĂ)
Cedarea de teritorii, răul cel mai mic pentru Ucraina sau capcană pentru tot Flancul Estic? Armata rusă, avans amețitor de 1% din Ucraina, în trei ani de război
Rusia: „Scutul nuclear trebuie consolidat din cauza amenințărilor colosale”
Aliații europeni vor un plan de intervenție în 24 de ore în sprijinul Ucrainei, în cazul unui nou atac al Rusiei
SUA și aliații europeni discută garanții de securitate pentru Ucraina: Europa ar urma să suporte cea mai mare parte a efortului
Rusia construiește un centru masiv de război electronic lângă granițele NATO (Foto): Kaliningradul devine pentru ruşi un hub militar strategic
Gata cu negocierile pentru pacea din Ucraina? Trump lansează ipoteza unor atacuri ucrainene asupra Rusiei: „Imposibil” să câștigi fără a ataca țara invadatoare
Sursa foto: NATO.
EXCLUSIV
Războiul din Ucraina se poartă și la mii de kilometri distanță de front: Compania franceză Renault, interesată să producă drone, s-ar lovi de interesele unui sindicat cu legături în Rusia
Armata ucraineană utilizează din ce în ce mai mult UAV-uri de atac. Sursa Foto: rbc.ua/Getty Images.
EXCLUSIV
Dronele sunt o ,,minune pe câmpul de luptă'' sau un substitut periculos? Lecțiile pe care NATO le poate învăţa de pe frontul din Ucraina
Tensiuni diplomatice: Statele Unite mențin poziția fermă împotriva Turciei în privința revenirii la programul F-35
Racheta ucraineană Flamingo va intra în curând în producția de serie (Foto/Video): Are capacitatea să lovească ținte aflate la o distanță de 3.000 de kilometri
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
Avansul spre Dobropillea, o aventură cam scumpă pentru ruși: Pierderile au ajuns la peste 1.500 de oameni în două săptămâni
Rușii au lovit o fabrică americană de electronice din vestul Ucrainei. Peste 600 de drone și rachete, folosite în atacul de azi-noapte
F-35 americane la Mihail Kogălniceanu? Europenii îi cer lui Trump să trimită în România avioane F-35
Abonată la armamentul israelian, Serbia plătește încă 1,6 miliarde de dolari pe sisteme PULS ”mai puternice decât HIMARS”, drone și capacități de război electronic
Rusia setează termenii pentru pace: Atac cu sute de drone și zeci rachete asupra Ucrainei
pixel