Șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, a participat duminică, 4 iulie, la activitățile organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Marinei Ucrainene, în portul Odessa. Din partea României, la festivitate au mai fost prezenți diplomați români acreditați în Ucraina, precum și echipajele fregatei „Regina Maria” și corvetei „Contraamiral Horia Macellariu”.
”Prezent la ceremonie, președintele Ucrainei, domnul Volodimir Zelensky, a subliniat importanța dezvoltării cooperării dintre forțele navale partenere pentru întărirea securității în regiunea Mării Negre, în special pe timpul desfășurării activităților comune de instruire, iar a final a salutat echipajele navelor militare acostate în portul Odessa”, se arată într-o postare a Forțelor Navale Române.
Contraamiralul Mihai Panait a vizitat cele două nave militare românești acostate în portul Odessa și a transmis echipajelor mult succes în îndeplinirea obiectivelor exercițiului multinațional „Sea Breeze 21”, la care participă în această perioadă, menționând că ”vor avea oportunitatea de a demonstra, încă o dată, profesionalismul marinarilor militari români pe durata desfășurării activităților de instruire colective, alături de parteneri”.
Forțele Navale Române contribuie la îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră față de partenerii din Alianța Nord-Atlantică, asigurând securitatea statelor membre NATO pe flancul estic, mai precizează sursa citată.
În perioada 1-21 iulie, fregata ”Regina Maria” face parte din gruparea navală permanentă a NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group) și contribuie la implementarea măsurilor prevăzute în planul de creștere a capacității operaționale a Alianței Nord-Atlantice. Din gruparea SNMG-2 mai fac parte fregata ITS FASAN (Italia), nava-comandant, și fregata TCG BARBAROS (Turcia).
Prima escală a navelor SNMG-2 are loc în portul Odessa (Ucraina) pentru refacerea capacității de luptă și pentru discutarea detaliilor organizatorice ale exercițiului „Sea Breeze 21”, organizat de Forțele Navale Ucrainene, în colaborare cu partenerii americani.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News