Flota a 6-a operativă din cadrul Forțelor Navale ale SUA a informat că, pe 23.03.2021, distrugătorul Thomas Hudner a ieșit din acvatoriul Mării Negre.
În timpul celor patru zile în care s-a aflat în regiune, distrugătorul a participat la exercițiul Sea Shield 21, organizat de Forțele Navale Române. Pe lângă distrugătorul american, la acesta au participat și alte nave de luptă din România, Turcia și Bulgaria.
În Marea Neagră se află în continuare crucișătorul Monterey din cadrul Forțelor Navale americane, dotat cu 26 de rachete de croazieră Tomahawk, cu o bătaie de 1.600 de kilometri. Acesta a intrat în acvatoriul Mării Negre vinerea trecută (19 martie).
Crucișătorul Monterey și distrugătorul Thomas Hudner fac parte din gruparea portavionului american Dwight Eisenhower. În prezent, acesta se află în Marea Mediterană, în proximitatea coastelor Turciei.
Comentariul autorului: Ieșirea din Marea Neagră a distrugătorului american a fost confirmată și de sursele locale turcești de pe Twitter, care au publicat fotografii cu trecerea navei prin Strâmtoarea Bosfor.
Cu o zi înainte, pe 22 martie, din Marea Neagră a ieșit și fregata spaniolă Cristobal Colon. Anterior, aceasta a predat conducerea Grupării navale permanente 2 din cadrul NATO (SNMG-2) către o altă fregată spaniolă, respectiv Mendez Nunez.
Fregata Cristobal Colon s-a aflat în Marea Neagră pentru o perioadă de 10 zile. Potrivit Convenției de la Montreux, navele de luptă ale statelor neriverane pot rămâne în Marea Neagră pentru maximum 21 de zile.
Citește și: Rusia aduce în Marea Mediterană o grupare navală de desant de la Flota din Marea Baltică
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News