Donald Trump a declarat că un al doilea summit cu liderul nord-coreean va avea loc în viitorul apropiat.
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni la New York că cel de-al doilea summit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un va avea loc 'destul de rapid', relatează AFP.
'Am sentimentul că vom avea un al doilea summit destul de rapid', a declarat Trump în marja Adunării Generale a ONU, salutând 'progresele enorme' înregistrate în problema nord-coreeană.
Numărul unu nord-coreean a cerut o nouă întâlnire cu preşedintele Statelor Unite după cea dintâi, istorică, de la 12 iunie la Singapore, într-o recentă scrisoare adresată lui Donald Trump. Casa Albă dat asigurări că este 'deschisă' în faţa unei astfel de posibilităţi şi a început deja activităţile de pregătire.
Negocierile privind denuclearizarea, în impas
La finalul ultimului său summit cu Kim Jong Un, săptămâna trecută, preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, a făcut cunoscut că omul forte de la Phenian doreşte o întâlnire faţă în faţă cu Donald Trump 'în viitorul apropiat'.
Negocierile asupra denuclearizării Peninsulei Coreene sunt în impas după întâlnirea de la Singapore, însă concesiile anunţate în această săptămână de Kim Jong Un par să fi deblocat situaţia, iar secretarul de stat american Mike Pompeo s-a declarat pregătit să reia 'imediat' discuţiile cu prilejul Adunării Generale anuale a Naţiunilor Unite.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News