Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Două bombardiere strategice rusești Tu-160 au simulat lansarea de bombe într-un poligon din Belarus
Forțele aeriene
Data publicării:
Ministerul Apărării al Republicii Belarus a publicat un mesaj pe canalul său de pe Telegram, în care a informat că, pe 11.11.2021, în cadrul unui exercițiu comun, două bombardiere strategice rusești de tip Tu-160 au simulat lansarea de bombe într-un poligon de pe teritoriul belarus.
Bombardiere strategice de tip Tu-160 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse.
Bombardiere strategice de tip Tu-160 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse.

“În prezent, două bombardiere strategice rusești Tu-160 îndeplinesc o serie de misiuni de instrucție și luptă, inclusiv prin simularea lansării de bombe de aviație în poligonul Ruzhansky, fără întrebuințarea de muniție reală”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția rusă Interfax.

În același timp, avioane de vânătoare din cadrul Forțelor Aeriene ale Republicii Belarus au desfășurat mai întâi activități de interceptare a bombardierelor rusești, după care le-au escortat în spațiul aerian național.

“Verificarea forțelor de serviciu, care îndeplinesc misiuni în cadrul Sistemului regional unic de apărare antiaeriană al Statului unional, precum și alte activități în curs de desfășurare, demonstrează disponibilitatea și hotărârea Republicii Belarus și Federației Ruse de a-și asigura în comun securitatea militară, în orice situație, atât în aer, cât și la sol”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Reprezentanții Ministerului Belarus al Apărării au anunțat că zborurile Aviației Strategice din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse în spațiul aerian al Republicii Belarus se vor desfășura pe baze permanente.

Comentariul autorului: Activitățile militare comune dintre Federația Rusă și Republica Belarus, care includ și verificarea sistemului de apărare antiaeriană a Statului unional, au început pe 10 noiembrie. În prima zi a acestora, două bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3 au îndeplinit misiuni de patrulare în spațiul aerian al Republicii Belarus.

Probabil, exercițiile desfășurate de cele două state sunt legate de criza migrației de la frontierele occidentale ale Republicii Belarus cu cele trei state membre NATO, respectiv Polonia, Lituania și Letonia. În ultimele zile, acestea și-au întărit dispozitivele militare de la granița cu Republica Belarus, pentru a preveni escaladarea tensiunilor.

 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Iranul „așteaptă” următoarele lovituri ale F-35I cu sisteme rusești S-400. Rusia a livrat S-400, într-o mișcare menită să schimbe radical echilbrul de putere în regiune
Luftwaffe va proteja România. Avioane Eurofighter germane au ajuns în țară unde alături de F-16 ale României vor asigura protejarea spațiului aerian
Avioanele Su-35 vânează F-16 în Ucraina. În premieră rușii au aruncat în luptă Su-35 cu noile rachete aer-aer R‑77M
Belgia, Franța și Marea Britanie, misiune de supraveghere aeriană deasupra Mării Negre (FOTO): Scopul a fost „întărirea securității europene în apele internaționale''
Concluzii îngrijorătoare: SUA au folosit în 12 zile producția pe 10 ani a sistemelor imbatabile THAAD, pentru a intercepta rachetele iraniene
De ce aviația militară rusă a eșuat să domine spațiul aerian în Ucraina. Su-34 pe post de „artilerie aeriană” iar piloții ruși nu au mai intrat de un an în Ucraina
Avioanele A400M ale Germaniei vor fi protejate de sisteme de autoprotecție DIRCM. Sistemul contracarează rachetele ghidate, în special cele lansate de MANPADS
Un joc de-a v-ați ascunselea: Cum îşi protejează Ucraina flota de F-16 de atacurile cu rachete ruseşti (Video)
F-35 ca „punte” către F-47: Compania Lockheed propune un ,,upgrade strategic'' după eșecul contractului NGAD
Polonia, centrul de greutate al NATO în Est cu sprijin american: Flota de avioane F-16, modernizată pentru a consolida Flancul Estic al Alianţei
Tensiunile se intensifică în urma atacului avioanelor de vânătoare thailandeze F-16 asupra forțelor cambodgiene (Foto/Video)
De ce sistemul de rachete MIM-23 Hawk, fabricat în SUA, vechi de 60 de ani, încă mai satisface nevoile de apărare aeriană ale Ucrainei?
Ucraina anunță un contract militar uriaș de drone pentru SUA. ”Ne-am înțeles cu Trump; vor cumpăra de 10-30 de miliarde”
Trei din zece au fost bifate. Ucraina a anunțat cine îi va livra primele 3 sisteme Patriot din cele 10 necesare
SUA frânează achizițiile de F-35: Doar 26 de avioane în următorul an, până la rezolvarea întârzierilor cu următoarea versiune de F-35
FCAS la răscruce: Între problemele interne și presiunea SUA, proiectele militare europene de top bat pasul pe loc
Avioanele F-35 și F-16 interceptează bombardiere rusești ce testează din nou aviaţia americană în Alaska (FOTO)
Avioane F-16 thailandeze au lovit ținte militare de la frontiera cu Cambodgia
Final de telenovelă cu happy end. Turcia intră în ,,clubul Eurofighter" după ce ultima țară care i s-a opus a spus ,,da"
Turcia prezintă prima sa rachetă hipersonică, Tayfun Block-4
Ucraina a pierdut în premieră și un Mirage 2000. Avionul nu a fost însă doborât de ruși
Mistral 3 e și mai performantă. Racheta franceză, capabilă să lovească bărci mici de asalt și drone
Ungaria a finalizat programul H225M și se laudă că are cea mai modernă flotă de elicoptere din Europa. Dar oare e chiar așa?
Statele Unite readuc armele nucleare tactice în Marea Britanie, semnalând o schimbare majoră în postura militară a NATO
Patru avioane ucrainene au intrat în spațiul României la nord de Maramureș în timpul unui atac masiv rus. România a ridicat două avioane F-16
România s-a integrat perfect în „ecosistemul F-16”. Aviația militară română, singura din Europa unde se antrenează piloți de F-16. În lume doar SUA ne depășesc
Rapid, ieftin și bun: SUA testează rachete low-cost CMMT, lansate de avioane utilitare. Urmează și varianta pentru HIMARS
Apărarea aeriană a Israelului, pusă la încercare: În 12 zile de conflict, rata de succes a iranienilor a crescut de la 8% la 37%
Cât costă programul Mistral 3 al României. MApN vrea să cumpere peste 200 de sisteme antiaeriene MANPAD
China, semnal psihologic către Occident: Primele imagini cu „Monstrul Mării Bohai”, ekranoplanul său experimental

Ştiri Recomandate

China transmite că SUA sunt în „raza” ei nucleară și a prezentat în premieră noua rachetă intercontinentală DF-61 cu rază de 15.000 km. Ce se mai știe despre racheta balistică
India și Rusia negociază livrarea de noi sisteme S-400: „Avem nevoie de ele din cauza Chinei”
MAE se delimitează de vizita lui Năstase și Dăncilă în China, la paradă alături de Putin, Xi și Kim. Ministerul transmite că „prietenii lui Putin nu ne reprezintă”
România mută mai multe forțe pe Dunăre după atacurile Rusiei. Moșteanu: Armata e acolo, dar nu putem trage în dronele ruse, în direcția Ucrainei
Avionul rus Su-25 a rămas „orfan”. A murit în Rusi creatorul avionului rus de atac Su-25 Frogfoot
Cursa anti-UAV continuă: Sistemul american Leonidas a paralizat un roi de 49 de drone în doar câteva secunde
Atac aerian masiv al Rusiei asupra Ucrainei. Armata poloneză a ridicat avioane de vânătoare
Preşedintele Xi anunță o Chină "de neoprit" / Trump denunță un complot organizat de Xi, Putin și Kim împotriva Statelor Unite
Ucraina adaptează bombele ghidate pe avioanele MiG-29, o soluție internă pentru a compensa lipsa de muniție occidentală (FOTO)
UralVagonZavod - singura întreprindere rusă care realizează asamblarea în serie a tancurilor, atât pentru nevoile armatei ruse cât și pentru export.
EXCLUSIV
Armata Rusiei, susținută în continuare cu tehnologie occidentală: Un raport al spionajului ucrainean arată cum echipamentele străine alimentează mașina de război rusească
Ucraina dezvăluie caracteristicile Palianîtsia: Noua "rachetă-dronă" cu capacități de atac remarcabile
Tanc de luptă german de tip Leopard 2. Foto: Bundeswehr
EXCLUSIV
Germania, între retorică și realitate: Se destramă unitatea europeană în sprijinul Ucrainei cu trupe de menţinere a păcii?
Polonia, pregătită să lanseze producţia de rachete de croazieră: Războiul din Ucraina a dat un nou imbold industriei militare poloneze
Filmul scufundării navei ucrainene Simferopol. Pe unde au intrat rușii cu drone pe Dunăre și de ce Armata României trebuie să fie în gardă: Rusia are capacitatea de a bloca Sulina
China, demonstrație de forță în fața SUA: Paradă militară cu mii soldați și cele mai noi rachete, capabile să lovească teritoriul american
Marea Neagră: O dronă de recunoaștere Global Hawk menține vigilența SUA asupra forțelor rusești de pe frontul din Ucraina (FOTO)
Armata Rusă / Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Atacăm Ucraina la toamnă, susține gen. Gherasimov. Harta din fundal prefigurează un scenariu horror pentru București: 850 de km de graniță, "păziți" de tancurile rusești
Rușii au efectuat cel mai violent atac pe Dunăre de la începutul războiului. Portul Izmail, lovit cu peste 25 de drone kamikaze
F-16 vs. F-16, din nou deasupra Mediteranei: Aviația militară a Greciei și cea a Turciei au ajuns din nou „față în față”
Probleme în paradisul Organizației de la Shanghai? Dezacordurile pe termen lung sunt mai mari decât lupta contra tarifelor Administrației Trump
Noapte intensă pe Dunăre. Două F-16 ale României și două Eurofighter ale Germaniei, ridicate după atacuri ale Rusiei pe malul ucrainean
Cheltuieli record pentru apărare în statele UE: 343 de miliarde de euro, mai mult decât China
Ministrul german al Apărării critică declarația lui Von der Leyen privind desfășurarea de trupe în Ucraina
O altfel de tranziție către F-35: Cu JAS-39 Gripen, în chirie. Cu cât timp a prelungit Cehia închirierea celor 12 avioane Gripen suedeze și ce mai presupune contractul
Aderarea Ucrainei la UE ar trebui să facă parte din garanțiile de securitate – președintele Lituaniei
Spionajul digital de pe frontul din Ucraina, direct de la poarta fabricii din China (FOTO/VIDEO): Cum a deconspirat o dronă rusească circuitul componentelor chinezești
Tancurile Challenger 2 în serviciu în Ucraina de peste doi ani (VIDEO): Cum s-au comportat blindatele britanice în luptă
Armata cehă primește primul vehicul de luptă CV9030 MkIV în cadrul unui important program de modernizare al NATO
Lovitură strategică în Peninsulă Crimeea (VIDEO): Ucraina distruge infrastructura militară-cheie a Rusiei, vizând sistemul de antenă de navigație prin satelit GLONASS
SUA, o nouă strategie pentru neproliferare nucleară: un comandament de elită pentru „misiuni dure”
S-au răzbunat (Video): Elicoptere ruse Mi-8, distruse după ce Ucraina s-a „jucat” cu drone într-o bază considerată de ruși „impenetrabilă”, în inima Crimeei
Avionul care o ducea pe Ursula von der Leyen în Bulgaria a rămas fără semnal GPS după un bruiaj rus. Piloții au aterizat folosind hărți manuale
pixel