Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Emisar ONU avertizează în privinţa riscului unui conflict generalizat
News
Data publicării:
Emisarul ONU în Libia, Ghassan Salame, a avertizat joi în privinţa riscului unei 'conflict generalizat' în această ţară după lansarea de către mareşalul Khalifa Haftar a unei ofensive asupra Tripoli, 'încurajată' potrivit lui de diviziunile internaţionale.
Ghassan Salame
Ghassan Salame

Într-un interviu exclusiv acordat AFP la Tripoli, Ghassan Salame a apreciat că ofensiva lansată pe 4 aprilie de Armata naţională libiană (ANL, autoproclamată) asupra capitalei, unde se află sediul guvernului de uniune naţională recunoscut de comunitatea internaţională, a intrat într-un 'impas militar'.

La solicitarea preşedinţiei germane, Consiliul de Securitate al ONU urmează să aibă o nouă reuniune cu uşile închise joi, la ora 19.00 GMT, pentru a studia 'drumul de urmat' în Libia, după ce un proiect de rezoluţie depus de Londra şi care solicită o încetare a focului nu a întrunit consensul necesar, potrivit unor diplomaţi. De la căderea în 2011 a regimului dictatorului Muammar Kadhafi după o revoltă populară, Libia a fost aruncată în haos, cu numeroase miliţii care fac legea şi o luptă pentru putere între guvernul de uniune naţională al lui Fayez al-Sarraj, la Tripoli, şi ANL a mareşalului Haftar, omul forte din estul Libiei. Reluarea ostilităţilor între ANL şi guvernul de uniune riscă să arunce ţara în război civil.

De mai multe zile, ANL, chiar dacă a anunţat progrese, bate pasul pe loc în sudul capitalei, liniile frontului aflându-se la o distanţă între 12 şi 50 km de Tripoli. Ghassan Salame a declarat că va reaminti Consiliului de Securitate joi că există 'o posibilitate de conflict generalizat'.

Ţările membre 'trebuie să fie mult mai active şi mult mai unite pentru a limita un astfel de conflict generalizat'. 'După primele succese ale ANL (...) observăm astăzi un impas militar', a spus el. Potrivit emisarului ONU, 'diviziuni internaţionale existau de dinainte de atac' şi ele l-au 'încurajat' pe mareşalul Haftar să se lanseze în cucerirea Tripoli.

Sute de morți și aproape 1000 de răniți

 

De pe 4 aprilie, cel puţin 205 persoane au fost ucise şi 913 rănite, potrivit unui ultim bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). OMS a indicat că echipele medicale şi de chirurgi pe care le-a mobilizat continuă să aibă intervenţii în spitalele de campanie instalate pe liniile frontului, la sud de Tripoli. Organizaţia internaţională pentru migraţie (OIM) a făcut miercuri referire la 25.000 de strămutaţi, dintre care peste 4.500 în 24 de ore, 'cea mai mare creştere a numărului de strămutaţi într-o singură zi'. Miercuri, departamentul de afaceri umanitare al ONU a anunţat deblocarea a două milioane de dolari pentru un ajutor umanitar de urgenţă pentru civilii prinşi în capcană în lupte, 'inclusiv refugiaţi şi migranţi vulnerabili'. Până în prezent, mareşalul Haftar nu vrea să se audă vorbind despre o încetare a focului, iar Fayez al-Sarraj refuză orice proces politic în absenţa unei încetări a focului şi a unei retrageri pe liniile de dinainte de începutul ofensivei. 'Poziţii ireconciliabile', potrivit unui diplomat. În contextul riscului unui blocaj în această ţară petrolieră în plin haos, beligeranţii vor încerca să se reînarmeze cu sprijinul susţinătorilor lor, în pofida embargoului privind armele decretat de ONU pentru Libia, se tem diplomaţii.

ANL vrea să-şi legitimeze ofensiva prezentând-o drept un război împotriva 'terorismului'. Guvernul de uniune naţională îl acuză în schimb pe mareşalul Haftar că vrea să-şi 'vândă agresiunea' comunităţii internaţionale. Într-o declaraţie pentru BBC din cursul acestei săptămâni, Ghassan Salame a apreciat că ofensiva lui Khalifa Haftar 'seamănă mai mult cu o lovitură de stat decât cu o luptă antiteroristă'.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Lavrov, în dizgrație după convorbirea telefonică eșuată cu Rubio? Kremlinul respinge speculațiile
Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
Încă un pas în afara orbitei Moscovei: Sprijinită intens de Turcia, Armata azeră se aliniază la standardele NATO
Războiul hibrid al Rusiei, în faza dronelor ce perturbă aeroporturile civile din Europa
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
Și exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în Rusia
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Retragerea parțială a trupelor SUA din țara noastră, parte dintr-un plan mai amplu: SUA reduc numărul de militari și din alte state
Lukoil a găsit un cumpărător pentru activele sale internaționale
Ordonanța privind investițiile în industria de apărare, pe masa Guvernului
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
SUA și China au convenit să reducă tarifele vamale
Trump: Reducerea prezenței militare americane în România nu este foarte importantă
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
Kremlinul nu-și lasă oamenii în urmă: Serviciile rusești vor să-l scape pe Potra de extrădare. Cazul aduce aminte de recuperarea omului lui Putin din Ucraina
Polonezii au ridicat MiG-urile 29 pentru a intercepta un Il-20 al Rusiei, care zbura cu transponderul oprit
Reacția NATO după retragerea a 40% din militarii americani din România: Ajustările SUA nu sunt neobișnuite, Alianța își păstrează capacitate de descurajare

Ştiri Recomandate

Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Investiție masivă în apărare: Polonia finalizează negocierile pentru submarinele ORKA. De ce a fost oferta suedeză considerată „cea mai bună”
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani
Războiul viitorului se joacă în cloud. Cum construiește NATO „coloana vertebrală” digitală a Ucrainei pentru a transforma datele în viitoarele arme letale ale câmpului de luptă
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Cu portavionul Amiral Kuznețov care nu a mai văzut mare de 8 ani, rușii ironizează Marina britanică pe care o numesc o „broască cu mușchi”
De ce abandonează SUA programul fregatelor din clasa Constellation, după ce americanii au construit doar două nave
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Marina suedeză vrea fregate în Marea Baltică. FDI de la Naval Group sunt în pole position
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Pregătiri pentru amenințarea chineză: Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor; Taiwanul crește cheltuielile pentru apărare cu 40 de miliarde de dolari
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
pixel