Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Emmanuel Macron se opune unei amânări a retragerii Regatului Unit din UE
News
Data publicării:
Franţa nu susţine o scurtă amânare a Brexitului dincolo de data de 29 martie şi consideră că Regatului Unit i-ar reveni sarcina de a încerca să redeschidă negocierea acordul de retragere din UE respins de două ori de către parlamentul de la Londra, a declarat joi agenţiei Reuters un oficial din cadrul preşedinţiei lui Emmanuel Macron.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron
Preşedintele francez, Emmanuel Macron

''În orice caz este clar că o scurtă extindere (a datei Brexitului) pentru a discuta din nou despre acordul de retragere nu intră în discuţie'', a indicat oficialul de la Palatul Elysee.

''Aşadar, vom avea fie un ''no-deal'' (Brexit fără acord) acum, fie o schimbare a planurilor Londrei, dar pentru care deocamdată nu vedem niciun semn'', a adăugat el.

Alţi oficiali francezi au declarat că Parisul se va opune prin veto în Consiliul European unei amânări a Brexitului dacă Londra doreşte să folosească o asemenea extindere pentru a încerca să obţină din partea blocului comunitar concesii privind clauza de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză, motivul care a determinat respingerea acordului în parlamentul britanic, întrucât această clauză poate să menţină pe termen nedefinit Regatul Unit în uniunea vamală europeană.

Parisul a precizat că ar accepta o prelungire a termenului Brexitului numai dacă Londra convoacă alegeri sau un nou referendum pe tema părăsirii UE ori dacă prezintă un plan ce poate fi acceptabil pentru toate părţile şi care necesită timp pentru finalizare.

Parlamentarii britanici votează joi o moţiune propusă de premierul Theresa May pentru amânarea Brexitului, împreună cu patru amendamente avansate de deputaţi, după ce zilele trecute aceştia din urmă au respins atât acordul convenit de şefa executivului cu UE, cât şi varianta unui Brexit fără acord.

În moţiune a fost inclusă opţiunea pentru o scurtă amânare a Brexitului, până pe 30 iunie, dacă până pe 20 martie Camera Comunelor votează totuşi un acord, sau pentru o amânare mai lungă dacă impasul persistă. Potrivit Reuters, Theresa May ar încerca cu ameninţarea unei amânări a Brexitului pe termen lung să-i determine pe deputaţii săi conservatori eurosceptici să sprijine acordul la un al treilea vot pe care ar dori să-l ceară Camerei Comunelor pe 20 martie.

Orice amânare trebuie însă aprobată în unanimitate de liderii europeni, care se reunesc pe 21-22 martie la Consiliul European.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?
Parlamentul României, undă verde pentru achiziția de noi tancuri de luptă
Marea Britanie va avea o lege pentru doborârea dronelor
În lipsă de F-35, rușii zboară cum pot în modul ”stealth”: Poliția aeriană NATO interceptează constant aeronave rusești cu transponderele oprite
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Khamenei îl ironizează pe Trump pentru declarațiile despre distrugerea industriei nucleare a Iranului: Continuă să visezi
Robinetul cu gaze rusești se închide. Doar două state s-au opus
Rezerviștii se plâng de un fiasco la exercițiul de mobilizare. Ce spune Legea privind mobilizarea
SUA au efectuat un nou atac aerian asupra unei nave suspecte de trafic de droguri în Marea Caraibelor
Guvernul anunță că ministrul Apărării urmează să facă mai multe precizări despre exercițiile de mobilizare a rezerviștilor după controversele din spațiul public
Trump a autorizat operațiuni secrete ale CIA împotriva Venezuelei și ia în considerare atacuri asupra teritoriului venezuelean
Încep SUA să pună cu adevărat presiune? Trump spune că Modi i-a promis că India nu va mai cumpăra petrol din Rusia
Rusia pierde o piață importantă. Turcia își reduce semnificativ importurile rusești de produse derivate din petrol
Alexandru Munteanu, propus pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?

Ştiri Recomandate

NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2
Diplomația F-35: SUA, pe cale să spună „da” vânzării F-35 unei puteri cu capacitate de hegemon în regiune, un punct de cotitură în Orient
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
Statele Unite au testat racheta balistică intercontinentală Minuteman III
Alertă în intelligence în SUA: La NSA, un vid de conducere și reducerile de personal amenință operațiile militare și moralul
Cum să îți fie Flota decimată de un stat fără nave și submarine. Numărul exact de nave pierdute de ruși în Marea Neagă
SUA readuc „Fat Albert”, cel mai cunoscut avion C-130 Hercules din lume, la Marshall Aerospace pentru o nouă cutie centrală a aripii
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Viitorul bombardier stealth B-21 Raider redefinește cabina de pilotaj? Mai puțini oameni implicaţi, mai multe sisteme AI la manşă
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
pixel