Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Eurofighter Typhoon italiene și-au încheiat misiunea în România
13 aug, 11:54
Contingentul italian Task Force Air 4th Wing și-a încheiat misiunea de Poliție Aeriană consolidată sub comanda NATO din România la sfârșitul săptămânii trecute.

Cele patru aparate Eurofighter Typhoon, alături de piloți, tehnicieni și membri ai detașamentului Aeronautica Militare au staționat mai bine de trei luni pe Aeroportul Mihail Kogalniceanu, din Constanța, perioadă în care au efectuat misiuni de Poliție Aeriană în colaborare cu aparatele românești.

Pe parcursul detașării în România avioanele italiene au avut trei decolări în alarmă, de fiecare dată după ce aeronave neidentificate au intrat în regiunea de interes (Flight information region) din spațiul aerian internațional.

Ultima alarmă a fost pe 5 august, cu numai câteva zile înainte de încheierea misiunii în România. Italienii au participat și la mai multe exerciții cât timp s-au aflat în țara noastră și survolat Monumentul Eroilor Aerului din București la Ziua Aviației și a Forțelor Aeriene.

Poliția Aeriană

 

După agresiunea Rusiei asupra Ucrainei soldată cu ocuparea peninsulei Crimeea, la nivelul Aliantei Nord-Atlantice s-au luat o serie de măsuri menite să reasigure solidaritatea cu membrii aflați în zonele apropiate de acest conflict.

NATO Enhanced Air Policing reprezintă o parte din contribuția aliaților la securizarea spațiului aerian din flancul estic al NATO, avioane de luptă ale statelor dezvoltate din punct de vedere militar fiind detașate în România și Bulgaria pentru a ajuta la misiunile de Poliție Aeriană.

Aliații nu au executat aceste misiuni în locul nostru, ci alături de Forțele Aeriene Române. În cazul nostru, avioanele MiG-21 LanceR de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii, dar și F-urile 16 de la Borcea, au efectuat misiuni de Poliție Aeriană în colaborare cu aliații, în funcție de necesitățile stabilite de centrul de analiză NATO din Torrejon, Spania.

Vezi și: Aeronavele Eurofighter Typhoon și-au început misiunea în România. Italienii au aterizat la Mihail Kogălniceanu

Ştiri Recomandate

Rusia avertizează Grecia că poate avea soarta kurzilor
Armata română ar putea fi inclusă de SUA în testarea capacității de a transfera rapid o forță mare de luptă în Europa
Testarea armelor dronei de atac Ohotnik (Vânătorul), anunțată în Rusia
Rusia: Trei diplomați americani au fost reținuți în gara Severodvinsk
Militarii din Brigada 15 Mecanizată 'Podu Înalt' au efectuat trageri de luptă
Rusia va executa ample manevre militare cu rachete balistice
Noul tun XM913 calibru 50 mm Bushmaster pentru vehiculele Bradley
Doi jihadiști belgieni au evadat dintr-o închisoare din Siria
SUA vor cere Europei măsuri dure împotriva Turciei
Avioanele F-35B Lightning, teste pe portavionul HMS Queen Elizabeth
Erdogan cere kurzilor capitularea necondiționată. Turcia respinge solicitarea SUA
T-7A Red Hawk a trecut testele de zbor în mare viteză la joasă altitudine
Trump: Siria poate să lupte cu Turcia pentru a-și recupera teritoriile
ONU: Peste 140.000 de cetăţeni ruşi au fost strămutaţi din Rusia în Crimeea
Iranul a solicitat Turciei să stopeze ofensiva din Siria
EXCLUSIV
Oprirea vânzărilor de arme către Turcia. Marea Britanie refuză Europa continentală
Putin l-a invitat pe Erdogan în Rusia ”în zilele următoare” pentru a vorbi despre Siria
US Army va testa luna aceasta noua rachetă balistică Precision Strike
Livrarea sistemelor de apărare anti-rachetă S-400 din Rusia către Turcia, aproape de final
Ofensiva Turciei împotriva miliţiilor kurde din Siria se bucură de sprijinul Ungariei
Erdogan: Turcia nu va declara încetarea focului în nordul Sirie înainte de a-şi atinge obiectivele
Armata americană vrea să comande peste 600 de vehicule militare Chevrolet Colorado ZR2
Val de arestări în Turcia pentru "propagandă neagră"
Kremlinul anunță lansarea rubricii „Putinism". Noua ideologie politică care va fi studiată la fel ca marxism-leninismul
Guvernul canadian a suspend vânzările de arme către Turcia
Rusia va efectua trageri cu rachete balistice de pe submarine
Unul dintre ”turiștii” GRU de la Salisbury – identificat la nunta fiicei generalului responsabil de destabilizarea Europei
Rusia îl contrazice pe Erdogan. Ofensiva din Siria nu are acceptul Kremlinului
Statele Unite ar intenţiona să mute zeci de bombe nucleare de la baza Incirlik din Turcia
Vehicul Stryker A1 MCWS cu tun de calibru 30 mm
Ripsaw M5 un nou model de vehicul fără pilot
Detaşamentul din Forţele Aeriene Române ''Carpathian Pumas'' îşi începe misiunile în teatrul de operaţii Mali
Spania suspendă vânzarea de material militar către Turcia
IM-SHORAD, noul sistem de apărare aeriană
Armata siriană a preluat controlul deplin asupra orașului Manbij
Un producător de arme a prezentat noul model de NGSW
US Army dorește o armă laser de 250-300 kW
Naţionaliştii ucraineni au mărşăluit la Kiev împotriva capitulării în faţa Rusiei