Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Explozie la un depozit de muniţii din Bulgaria, de unde omul de afaceri Emilian Gebrev ar fi furnizat arme Ucrainei
News
Data publicării:
În Bulgaria s-a produs o explozie la un depozit de muniţii care îi aparţine omului de afaceri Emilian Gebrev. Potrivit presei, în 2014, el ar fi furnizat arme Ucrainei. Incidentul s-a produs duminică dimineaţă, pe teritoriul unei foste cazărmi ale armatei bulgare, de lângă oraşul Karnobat, transmite postul naţional de radio din Bulgaria. 

În urma exploziei, în depozit a izbucnit un incendiu, nimeni nu a fost însă rănit. Gebrev a declarat că în depozit erau depozitate arme, care au fost deja comandate de diverse companii, dar nu au fost încă achitate, precizează RADOR.

Totodată, unele mass-media relatează, citând poliţia, că nu a avut loc nicio explozie. Anul trecut, ''The New York Times'' a scris că Gebrev a recunoscut că ar fi furnizat arme Ucrainei şi că depozitele de muniţii îi aparţin.

De asemenea, presa a relatat că în 2015, persoane necunoscute au efectuat o tentativă de asasinat împotriva lui Gebrev.

După ce a luat cina într-un restaurant bulgar, s-a simţit rău şi a fost dus la spital, unde medicii au depistat în corpul său urme ale unei substanţe toxice folosite pentru a otrăvi insectele.

Parchetul bulgar i-a suspectat pe trei cetăţeni ruşi de tentativa de a-l otrăvi pe omul de afaceri bulgar, însă autorităţile de la Moscova au negat implicarea în acest incident.

Pe 18 aprilie 2021, guvernul ceh a acuzat Serviciul rus de Informații Militare (GRU) că a planificat o explozie la un depozit de muniții de lângă oraşul Vrbetice în 2014. Aceste depozite au aparținut lui Gebrev.

După aceea, Cehia a anunțat expulzarea a 70 de persoane, inclusiv diplomați. În semn de solidaritate, Lituania, Letonia, Estonia, Polonia și Slovacia au început să expulzeze diplomații ruși. Ulterior, prim-ministrul Cehiei a cerut țărilor UE să expulzeze cel puțin un diplomat rus fiecare.Jurnaliştii de investigaţie au raportat că exploziile au fost organizate de unitatea 29155 a GRU din Rusia pentru a întrerupe aprovizionarea cu muniţie către Ucraina. Operațiunea a fost condusă de generalul Andrii Averianov

Anul trecut, parchetul bulgar a anunţa că a stabilit o legătură între patru explozii produse la depozite de armament în Bulgaria între 2011 şi 2020 şi sejurul a şase cetăţeni ruşi pe teritoriul bulgar, cu scopul presupus de a împiedica livrări de arme către Ucraina şi Georgia, anchetând totodată posibilitatea ca aceste incidente să aibă legătură cu evenimente similare produse în Republica Cehă.

Cele patru explozii, neelucidate până astăzi, nu au provocat victime şi nici răniţi şi au fost declanşate de la distanţă potrivit unui mod de operare 'similar'. Parchetul de la Sofia a consemnat suspiciuni extrem de întemeiate potrivit cărora aceste evenimente separate ar putea fi legate între ele.

Primul caz datează din 12.11.2011 în localitatea Lovni Dol, când a fost aruncat în aer un depozit deţinut de societatea Emco. În consecinţă a fost distrusă o cantitate importantă de muniţii şi explozibili care urma să fie exportată în Georgia. S-a stabilit că proprietarul societăţilor comerciale ale căror produse se aflau stocate în depozitul afectat este comerciantul de arme bulgar Emilian Gebrev.

Al doilea caz datează din 2015, când a sărit în aer un depozit de arme produse de fabrica BMZ-Sopot situată în apropierea localităţii Ivanovo. Potrivit informaţiilor Ministerului Economiei bulgar, o parte a producţiei distruse aparţinea de asemenea societăţii comerciale Emco.

O altă explozie - a treia - în acelaşi an a avut loc la o unitate de producţie a fabricii BMZ-Sopot.

La 31.05.2015, un incendiu a izbucnit în clădirea fostului Institut pentru tehnologie specială din Sofia. Incidentul face obiectul unei anchete într-o altă procedură preliminară. În urma incendiului au fost distruse dovezile materiale adunate în cazul exploziilor la depozitele fabricii BMZ-Sopot din Ivanovo. Conform concluziei expertizei tehnice, focul a izbucnit nu din cauza unei aprinderi spontane.

În fine, al patrulea caz a avut loc în 2020 în zona oraşului Maglij, când a sărit în aer un depozit pentru capsule detonante la uzina Arsenal, Kazanlak, un obiectiv de importanţă strategică pentru securitatea naţională a Bulgariei.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil
România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?
Parlamentul României, undă verde pentru achiziția de noi tancuri de luptă
Marea Britanie va avea o lege pentru doborârea dronelor
În lipsă de F-35, rușii zboară cum pot în modul ”stealth”: Poliția aeriană NATO interceptează constant aeronave rusești cu transponderele oprite
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Khamenei îl ironizează pe Trump pentru declarațiile despre distrugerea industriei nucleare a Iranului: Continuă să visezi
Robinetul cu gaze rusești se închide. Doar două state s-au opus
Rezerviștii se plâng de un fiasco la exercițiul de mobilizare. Ce spune Legea privind mobilizarea
SUA au efectuat un nou atac aerian asupra unei nave suspecte de trafic de droguri în Marea Caraibelor
Guvernul anunță că ministrul Apărării urmează să facă mai multe precizări despre exercițiile de mobilizare a rezerviștilor după controversele din spațiul public
Trump a autorizat operațiuni secrete ale CIA împotriva Venezuelei și ia în considerare atacuri asupra teritoriului venezuelean
Încep SUA să pună cu adevărat presiune? Trump spune că Modi i-a promis că India nu va mai cumpăra petrol din Rusia

Ştiri Recomandate

Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
Kazahstanul se alătură istoricelor Acorduri Abrahamice privind recunoașterea Israelului. Lovitură strategică cu manta a SUA în Asia Centrală, în fața Rusiei și Chinei?
Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Pregătiri pentru vizita lui Erdogan? Ministrul de Externe, Oana Țoiu, vizită în Turcia unde a fost primită la Ankara de omologul ei
Rusia acuză că soldații ei sunt uciși în Ucraina de muniția și armamentul livrat de „fratele sârb”. Rușii arată pisica vecinilor noștri
Încă un pas în afara orbitei Moscovei: Sprijinită intens de Turcia, Armata azeră sa se aliniază la standardele NATO
„Țintă de mare valoare” lovită de ucraineni (FOTO/VIDEO). Cum a fost distrusă baza de drone Shahed din Donețk
„Reabilitare” pe frontul ucrainean? Ce se ascunde în spatele deciziei Marii Britanii de a trimite controversatele blindate Ajax
SUA vor stabili o prezență militară în Siria. Obiectivul e procesul de pace cu Israelul
„Pacea prin forță” a lui Mark Rutte: NATO cere industriei de apărare „supra-producție” pentru a depăși Rusia. Ce înseamnă „dividendul apărării” anunțat la București?
Mark Rutte anunță noua țintă strategică a NATO: 5% din PIB pentru Apărare. Președintele Dan: „Reînarmarea nu e o alegere, e o necesitate”
Nu mai au tehnologie: Cum a ajuns PAK DA, bombardierul rus al viitorului „victima” războiului din Ucraina. Scurgere masivă de documente
Mega-achiziție de aproiape 2 miliarde de euro: Croația își transformă armata cu tancuri Leopard și obuziere Caesar
NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2
Diplomația F-35: SUA, pe cale să spună „da” vânzării F-35 unei puteri cu capacitate de hegemon în regiune, un punct de cotitură în Orient
Războiul din spatele liniilor frontului: Cum vânează Ucraina sistemele Iskander pe teritoriul Rusiei
Războiul hibrid al Rusiei, în faza dronelor ce perturbă aeroporturile civile din Europa
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
Statele Unite au testat racheta balistică intercontinentală Minuteman III
Alertă în intelligence în SUA: La NSA, un vid de conducere și reducerile de personal amenință operațiile militare și moralul
Cum să îți fie Flota decimată de un stat fără nave și submarine. Numărul exact de nave pierdute de ruși în Marea Neagă
SUA readuc „Fat Albert”, cel mai cunoscut avion C-130 Hercules din lume, la Marshall Aerospace pentru o nouă cutie centrală a aripii
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Viitorul bombardier stealth B-21 Raider redefinește cabina de pilotaj? Mai puțini oameni implicaţi, mai multe sisteme AI la manşă
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
pixel