Qatarul urmează să primească primele avioane F-15QA pe care le-a comandat încă din toamna lui 2016.
Qatarul a comandat cele 36 de avioane F-15QA, urmând ca primele șase aeronave să ajungă sub comanda forțelor din Qatar la începutul anului viitor, informează janes.com Întreaga flotă urmează să fie operațională până în 2023.
Primele aparate Boeing F-15QA comandate de Doha vor ajunge în Qatar la începutul anului 2019, porivit generalul Eisa al-Mohannadi, reprezentant al Forțelor Aeriene din Qatar.
"Livrările aeronavelor către Qatar vor continua în anului 2021, până la sfârșitul anului 2022, când toate cele 36 de aeronave vor fi în Qatar", a precizat generalul. Întreaga flotă va fi operațională până în 2023. Tranzacția se ridică la aproximativ 12 miliarde de dolari.
Avioanele F-15QA, versiunea Qatari a avionului F-15E, vor fi cunoscute sub numele de Ababil și se vor afla la Baza aeriană Al-Udeid.
Amintim că la finalul anului trecut Qatarul a anunțat că intenționează să achiziționeze și 24 avioane de luptă Typhoon din Marea Britanie. Acordul între cele două state a fost deja semnat, iar livrarea pentru Typhoon e programată să înceapă abia la finalul anului 2022.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News